Gică Hagi se lasă greu. Un fost coleg de generație spune că negocierile nu sunt ușoare

0
Publicat:

Gheorghe Hagi (61 de ani) este tot mai aproape de a deveni noul selecționer al României, după plecarea lui Mircea Lucescu (80 de ani), iar detaliile contractului sunt deja conturate la nivelul Federației Române de Fotbal. Deocamdată, numirea se lasă așteptată.

Ianis și Gică vor lucra sub tricolor
Ianis și Gică vor lucra sub tricolor

Mai sunt de parcurs câteva etape. Mai întâi, numele său va fi supus aprobării Comisiei Tehnice din FRF. O formalitatea peste care federația nu vrea să treacă și care va fi împlinită mâine.

Toată lumea vorbește că el (n.r. - Gică Hagi) ar fi următorul. Am vorbit cu oamenii din Comisia Tehnică. Vineri va fi o ședință în care se va discuta chiar despre chestia asta, ce variante ar fi, să iasă un răspuns de acolo, care să meargă la președinte (n.r. - Răzvan Burleanu). Din ce am auzit, cam asta va fi propunerea Comisiei Tehnice (n.r. - Gică Hagi), oamenii de acolo cam așa văd lucrurile. Cred că vor fi și niște negocieri”, a declarat consilierul federal Andrei Vochin.

Fostul atacant Marius Lăcătuș (61 de ani) susține că negocierile dintre Hagi și FRF nu vor fi ușoare, chiar dacă „Regele” este dat deja ca noul selecționer. „Până nu semnează contractul, cu toate clauzele care trebuie puse... Din ce am înțeles eu că dorește Gică, nu cred că e ușor de acceptat din partea federației. Să vedem...”, a transmis Lăcătuș.

Hagi își dorește ca toate loturile naționale, de la U14 la prima reprezentativă, să aibă aceleași principii și același stil de joc, iar el să fie coordonatorul tuturor loturilor. Printre cei sacrificați se numără mantaua de vreme rea Mihai Stoichiță (71 de ani), director tehnic la FRF. Oficialul, cel alintat „Lippi”, nu va fi dat afară, așa cum s-a speculat în spațiul public, ci își va da demisia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite