Fostul stelist Constantin Zamfir s-a stins din viață. A fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști de către marele Ienei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Zamfir, fostul atacant al Stelei București și al echipei naționale a României, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani, a anunțat pe site-ul oficial Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).

Minge de fotbal FOTO pixbay.com

Născut pe 15 mai 1951, în comuna Godeasa, județul Giurgiu, Zamfir a îmbrăcat tricoul roș-albastru între 1975 și 1980, perioadă în care a devenit unul dintre cei mai apreciați jucători ai generației sale.

Fostul selecționer Emeric Ienei (88 de ani), care l-a pregătit în acei ani, și-a amintit cu emoție de elevul său: „Puțini fotbaliști am antrenat care să fi avut atâtea calități precum Zamfir. Era un jucător complet, modest și dedicat echipei”.

Constantin Zamfir a îmbrăcat de 12 ori tricoul echipei naționale a României, pentru care a marcat un gol.

Deși cariera sa internațională nu a fost una foarte lungă, prestațiile sale au rămas în memoria iubitorilor de fotbal, care îl considerau unul dintre cei mai talentați atacanți ai perioadei.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite