EXCLUSIV VIDEO Cristian Dănălache: „În China, mă simt liber“
0A făcut junioratul la Rapid, a visat să joace la Barcelona, dar a fost refuzat de Steaua. A luat titlul cu Urziceni, după care fotbalul l-a dus în campionatul miliardarilor. Lângă Marele Zid, a ajuns cel mai bun marcator al primei ligi, peste Anelka, Drogba şi Kanoute.
În acest moment, România are un singur golgheter autentic într-un campionat din străinătate. În ultima ediţie a primei ligi din China – s-a terminat la 3 noiembrie – Cristian Dănălache s-a clasat pe primul loc în topul marcatorilor cu 23 de reuşite în 30 de etape. Golurile sale au făcut din Jiangsu Sainty, un fel de Unirea Urziceni în China, vicecampioana unei întreceri în care Guanghzou Evergrande, trupa pregătită de Marcello Lippi, s-a clasat pe locul 1.
Ieri, adevarul.ro v-a prezentat imagini incredibile cu viaţa simplă pe care o duce un jucător cu statut de megastar în China.
Azi, vă prezentăm un dialog savuros cu atacantul care a plecat anonim din România, şi-a câştigat gloria prin munca, dar şi respectul milioanelor de chinezi.
„Weekend Adevărul“: Până să ajungi la Jiangsu Sainty, la Otopeni, UTA, Urziceni, în Arabia Saudită şi în Israel, dădusei, per total, 31 de goluri. De unde această explozie în China? Ce s-a schimbat pentru fotbalistul Dănălache?
Cristian Dănălache: Am ajuns la maturitate, iar în China mi s-a dat o mai mare încredere. De pregătit, mă pregăteam la fel de serios şi înainte să ajung aici.
În ce se „traduce“ această încredere în plus?
În sarcinile de joc, de exemplu. La Urziceni, fiecare jucător era obligat să facă strict ce îi cerea Dan Petrescu. Nu trebuia să faci nici mai mult, nici mai puţin. Nu puteai să ieşi deloc din sistemul tactic gândit de el. În China, antrenorul meu e un sârb, Dragan Okuka. El vorbeşte foarte puţin cu mine şi cu colegul meu de atac, Jevtici, care e un alt sârb. Ne cere să facem şi faza defensivă, însă, în atac, nu ne dă indicaţii. Aici mă simt liber! Pot să fac ce vreau în jumătatea adversarului, să fiu inventiv.
Poziţia ta pe teren s-a schimbat faţă de ce jucai înainte?
Până să ajung în China, eram vârf împins. La Jiangsu, joc al doilea atacant, iar Jevtici e vârful de careu. E puţin neobişnuit, fiindcă, de obicei, atacantul mai mare şi mai puternic joacă avansat, iar cel de viteză, în spatele său. La noi e exact invers. Există însă o chimie perfectă între mine şi Jevtici. Asta se vede pe teren, unde, în ultimul an şi jumătate, am dat împreună vreo 54 de goluri şi 14 pase decisive.
Sincer, acum doi ani, când ajunsesei la Bnei Sakhnin, în Israel, credeai că la 30 de ani o să ajungi cel mai bun marcator al unui campionat în care joacă Drogba?
Tot timpul am crezut în mine şi am fost convins că pot juca mai bine. Ce-i drept, la anumite vise renunţi după o vârstă. Recunosc, la un moment dat, visam să joc la Barcelona, dar acum am renunţat la ideea asta (râde).
Nu-ţi pare rău că aceste goluri pe bandă n-au venit mai devreme? Să zicem, când aveai 23, 24 de ani...
Ar fi fost frumos, dar e important că au venit acum, chiar şi la 30 de ani.
Cum de n-ai ajuns la un alt club din Liga I, la fel ca restul jucătorilor care au fost la Urziceni?
Am avut oferte din Liga I, dar am preferat să merg afară. Când a apărut varianta Al-Ittifaq, unde ajunsese Ion Marin antrenor, n-am stat pe gânduri. După ce mi-am terminat contractul în Arabia Saudită, iarăşi m-au căutat cluburi din ţară, însă am considerat că ar fi un eşec să revin în Liga I.
De ce?
Fiindcă orice fotbalist visează să ajungă în străinătate, iar dacă după şase luni te întorci acasă, atunci înseamnă că ai eşuat.
După ce ai ajuns golgheter în China, în ţară s-a scris că ai fost dorit la Steaua, însă s-a opus Mihai Stoica…
Interesul Stelei pentru mine e de acum cinci, şase ani, nu după ce am plecat de la Urziceni. Nu mai are rost să vorbim despre ce a fost. Nu-mi pare rău că n-am ajuns la Steaua, îmi pare bine că am ajuns unde sunt acum. Probabil, dacă mergeam în Ghencea, nu mai luam titlul cu Urziceni în 2009.
Eşti un tip discret. Nu crezi că drumul tău în fotbal ar fi fost altul, dacă erai mai „zgomotos“, ca multe vedete din Liga I?
Poate. Apropiaţii mereu mi-au reproşat că fug de publicitate. Pe de altă parte, eu am considerat că cine stă prea mult la televizor şi la interviuri are prea puţin timp pentru fotbal. Oricum, de când am ajuns în China, sunt mai mereu în prim plan şi m-am obişnuit să stau de vorba cu ziariştii. Şi, ca să fiu sincer, îmi place că acum mi se acordă o atenţie mai mare.
În articolele postate pe adevarul.ro despre tine, curg comentariile oamenilor care te admiră pentru că ai plecat din ţară şi ai ajuns atât de respectat în China.
Citesc toate aceste comentarii şi mă bucur că, în mare parte, ele sunt pozitive, iar oameni mă încurajează.
Tot în cadrul acestor comentarii, microbiştii cer ca Piţurcă să te testeze la echipa naţională…
E un subiect despre care n-are rost să vorbim prea mult. Selecţionerul a spus că jucătorii care evoluează în Asia nu fac parte din planurile sale din cauza distanţei. Pe de altă parte, am văzut cazuri în care distanţa n-a exclus un fotbalist de la naţională. De exemplu, Keisuke Honda, de la japonezi, joacă în Rusia, dar e fotbalist de bază în naţionala ţării sale.
Deci, visezi la o convocare?
Treaba mea e să joc, să dau goluri, iar dacă într-o zi voi primi un telefon de convocare, voi veni cu cea mai mare plăcere. Realist vorbind, înclin să cred că nu o să fiu convocat vreodată.
„Dan Petrescu a vrut să mă ia la Kuban“
Ce eşti: dinamovist, rapidist sau stelist?
Până acum am avut grijă să ţin secret amănuntul ăsta (râde). Glumesc. Apropiaţii ştiu că am făcut junioratul la Rapid, iar după ce ai fost copil de minge pe Giuleşti, n-ai cum să nu te ataşezi de echipa asta minunată. Am visat să joc la Rapid, dar, ca o ironie a sorţii, ori de câte ori am jucat împotriva lor, i-am bătut (râde). De marcat, n-am marcat împotriva Rapidului, fiindcă, de fiecare dată, Dani Coman a făcut minuni în poartă (râde).
Cum e viaţa în China?
Mă simt excelent acolo. Pot să spun că e a doua mea casă. E linişte, nu există stresul din România. Cine ştie? Poate rămân definitiv acolo (râde). Glumesc. Îmi lipsesc prietenii din ţară şi aştept fiecare vacanţă pentru a reveni la Bucureşti.
În fotbalul de acolo patronii stau toată ziua la televizor, iar managerii se tăvălesc pe jos după victorii?
Bineînţeles că nu. Şi nici de arbitraje nu prea se vorbeşte. Patronii sunt discreţi. Cu şeful cel mare de la Jiangsu m-am întâlnit foarte rar. Ultima dată l-am văzut la petrecerea de final de sezon. În rest, există un manager general, care vine la câte o şedinţă şi care ne ţine un discurs de încurajare, de două, trei minute, înaintea unui meci important.
Ceva ciuda ai mâncat de când eşti acolo?
Sper că nu (râde). În general, evit măncărurile lor tradiţionale, fiindcă nu sunt pe gustul nostru.
Îţi ştii toţi colegii de echipă după nume?
Să ştii că da! Într-adevăr, mi-a luat ceva timp să învăţ numele tuturor. Pentru ei însă e o mândrie să ştii numele lor întreg şi pun foarte mare preţ pe asta.
Cu Dan Petrescu ai mai vorbit de când ai plecat de la Urziceni?
Da. Ultima dată, atunci când am ajuns în Israel, la începutul sezonului 2010 - 2011. M-a sunat şi m-a întrebat dacă aş fi interesat să merg la Kuban Krasnodar. Eu deja semnasem cu Bnei Sakhnin, iar cei de la Kuban au găsit, ulterior, o variantă mai bună decât mine.
Deci, aţi rămas prieteni…
Nu pot să zic asta, fiindcă Dan Petrescu nu doreşte o relaţie de prietenie cu jucătorii săi. În schimb, respectă munca fotbalistului şi vrea să fie respectat la rândul său. Eu am respectat deciziile lui, chiar dacă nu tot timpul am fost de acord cu ele.
De ce?
Fiindcă orice fotbalist vrea să joace cât mai mult şi mie nu-mi convenea că eram rezervă la Urziceni. Ne-am despărţit în relaţii bune, nu există nicio animozitate între noi, drept dovadă că m-a şi sunat când ajunsesem în Israel.
Ca să terminăm cu o glumă, a venit Drogba, Anelka sau Barrios să-ţi ceară tricoul la finalul unui meci? Nu de alta, dar ai ieşit golgheterul campionatului.
Era culmea ca Drogba să-mi ceară mie tricoul. El, Kanoute şi Barrios au sosit în retur în China şi n-aveau cum să mă depăşească în clasamentul marcatorilor, fiindcă eu dădusem multe goluri în tur. Rămân nişte jucători imenşi şi e o onoare pentru mine să joc în acelaşi campionat cu ei.
Dintre atacanţii români, îmi place mult de Rusescu. E într-o formă extraordinară şi sunt convins că, în viitorul apropiat, va deveni un jucător important şi la echipa naţională.
Vedetele campionatului din China
Nume Echipă
Frederic Kanoute Beijing Guoan
Fabio Rochemback Dalian Aerbin
Seydou Keita Dalian Aerbin
Lucas Barrios Guangzhou Evergrande
Yakubu Aiyegbeni Guangzhou R&F
Zlatan Muslimovici Guizhou Renhe
Didier Drogba Shanghai Shenhua
Nicolas Anelka Shanghai Shenhua
Merge cu scuterul la antrenament
În China, Dănălache stă în oraşul Nanjing, care e la 1.200 de kilometri de capitala Beijing. Din cauza aglomeraţiei, românul merge cu scuterul la antrenamente! „Jiangsu e numele regiunii de unde e echipa. Oraşul se numeşte Nanjing. Nu seamănă cu niciun oraş din România, fiindcă are şapte milioane de locuitori. Aici, e considerat un oraş mediu ca mărime. Eu stau într-o zonă liniştită, la zece minute de stadion“, ne-a spus fotbalistul de 30 de ani.
Din cauza doctorului chinez va sta şase luni pe bară!
Sezonul fabulos pe care l-a avut la Jiangsu s-a încheiat cu un ghinion teribil pentru Dănălache. Cu două etape înainte de final, atacantul a părăsit terenul la pauza derby-ului cu Guangzhou Evergrande. „Am simţit dureri înaintea jocului, însă doctorul echipei mi-a zis că e ceva minor. După prima repriză am simţit că nu mai pot să merg. Am trimis RMN-ul la o clinică din Germania, iar verdictul a fost crunt: ruptură de ligamente încrucişate! Duminică mă operez la Hamburg, stau două luni acolo la refacere, iar pe teren voi reveni în luna mai. O să pierd toate meciurile din faza grupelor în Liga Campionilor Asiei şi vreo şase, opt etape din campionatul Chinei, care începe în luna martie“, ne-a povestit Dănălache.
Se încarcă comentariile...
