Emma Răducanu, criză de nervi la Cincinnati, după ce a fost perturbată de un copil! A vrut să-l dea afară din arenă

0
Publicat:

Emma Răducanu (22 de ani, 39 WTA) a avut parte de o partidă extrem de dificilă la Cinciannati, acolo unde s-a duelat cu Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA). Britanica a fost eliminată în turul doi de către sportiva din Belarus, scor final 7-6 (3), 4-6, 6-7 (5).

Emma Raducanu, EPA jpg

Se poate spune că Emma Răducanu a fost frustrată pe toată perioada meciului, astfel că românca nu a putut face față presiunii, fiind deranjată și de anumiți „factori externi”.

Sportiva s-a enervat la culme în timpul setului decisiv, pe propriul serviciu, după ce a fost complet deranjată de plânsul unui copil mic care se afla, în tribune, cu familia. 

Jucătoarea de tenis l-a privit tăios pe arbitrul de scaun, așteptând să ia atitudine. „Este așa de 10 minute!”, a transmis, în gura mare, Emma Răducanu. 

Arbitrul i-a răspuns pe același ton: „Este un copil. Ce vrei să fac? Să dau afară un copil din arenă?”.

"It's a child do you want me to send the child out of the stadium?" 😭😭😭😭 pic.twitter.com/7f1SgakQez

— Owen (@kostekcanu) August 11, 2025

Românca nu a apucat să dea un răspuns, astfel că oamenii din tribune au susținut-o și au răspuns un „Da” în cor, deranjați, de asemenea, de țipetele celui mic. 

Reacția fanilor a fost destul de satisfăcătoare pentru Emma, astfel că sportiva a zâmbit ironic la arbitru și a gesticulat în semn de „Ți-am spus eu!”. 

„Pot să chem pe cineva, dar, deocamdată, trebuie să continuăm așa!”, a încheiat arbitrul de scaun.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite