După ce l-a numit „trădător”, Ioan Becali revine cu noi aprecieri la adresa lui Cristi Chivu. Ce spune despre jocul Interului
0Agentul de jucători Ioan Becali (73 de ani) a rupt legătura cu fostul său jucător, Cristi Chivu, actual antrenor al echipei italiene Inter Milano. Victor (64 de ani), fratele lui Ioan, este nașul lui Chivu.

Cearta a început de la bani. Agentul susține că a fost „țepuit” la bani: în loc de 4.000.000 de euro, a primit doar 250.000 de euro de la cel pe care l-a reprezentat.
„Încearcă Cristi Chivu acum și bine face. Cu ajutorul celor din conducere, încearcă să întinerească lotul. E o echipă arsă, consumată. Caută jucători tineri. L-a luat pe Bonny, de la Parma, și l-a promovat pe Esposito, pe care l-a avut la tineret.
Inter a găsit doi jucători acum, iar la anul, în vară, mai aduce alții. Încet, încet, schimbă 'scheletul elefanților'.
Nu vedeți ce frumos joacă Inter? A jucat și cu Inzaghi, iar acum joacă și cu Chivu. Ce frumos! Sunt aceeași jucători, în afară de ăștia doi pe care i-a adus Chivu.
Echipa și-a atins apogeul cu finala Champions League. De asta a și plecat Inzaghi, pentru că a pierdut”, a declarat Giovanni Becali, conform Fanatik.

















































