Dinamo chiar a ajuns în „Groapă“: 1-2 pe teren propriu cu Juventus
0Dinamo a pierdut meciul de acasă cu Juventus Bucureşti cu 2-1, adâncind criza în Ştefan cel Mare. Oamenii cu experienţă din lotul dinamovist au fugit de explicaţii, la declaraţii fiind trimişi fotbaliştii tineri.
Dinamo merge din rău în mai rău. Echipa antrenată de Florin Bratu a pierdut partida de pe teren propriu cu Juventus din etapa a treia a playout-ului. "Mi-e greu să găsesc acum explicaţie. A fost o seară nefastă pentru noi, nu ne-a ieşit absolut nimic. Am avut trei săptămâni în care nu am jucat niciun meci după acea victorie cu Mediaş, se pare că ne-am ieşit din ritm. Astăzi nu am arătat deloc bine. De la Gabi (Torje) aştept mai mult, şi de la ceilalţi. Sunt jucători de valoare, cu experienţă, el şi Nistor, dar nu au fost inspiraţi", a spus antrenorul Florin Bratu la Digi Sport.
Golul gazdelor a fost marcat de Daniel Popa, în minutul 51. Pentru Juventus au înscris Ciprian Petre '10 şi Walace ‘70.
Gabriel Torje a fost scos la pauză de Florin Bratu, după încă o prestaţie mediocră a mijlocaşului. La finalul partidei, în loc să vină la declaraţii fotbalişti ca Nistor sau Torje, la înaintare au fost trimişi Daniel Popa şi Muţiu.
Dinamo: Muţiu – Romera, M. Popescu, Katsikas, Vl. Olteanu – Mahlangu, D. Nistor – Torje (L. Gheorghe ’46), Moldoveanu, Pesic (Salomao ’74) – D. Popa (Nemec ’63). Antrenor: Florin Bratu
Juventus Bucureşti: V. Drăghia – Kardes, Walace, Leca, D. Popescu – V. Gheorghe, Acolatse (Balgiu ’56) – Drăghici, C. Petre (Băjenaru ’64), V. Nicoară (Fl. Ştefan '89) – Elek. Antrenor: Marius Baciu