Dan l-a bătut pe Gullit | adevarul.ro

Dan l-a bătut pe Gullit

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Adversari în finala Cupei Campionilor din 1989, câştigată de AC Milan cu 4-0 în faţa Stelei, colegi apoi la Chelsea, între 1995 şi 1998, Dan Petrescu şi Ruud Gullit s-au întâlnit ieri şi ca antrenori.

Câştig de cauză a avut românul, Kuban impunându-se cu 2-1 în faţa lui Terek Groznîi şi urcând, cel puţin până azi, pe primul loc al clasamentului în Rusia.
Dacă în ultimii doi ani ai lui Gullit la Chelsea, olandezul i-a fost „profesor" lui Petrescu, în meciul de ieri fostul mare internaţional al „Portocalei Mecanice" a stat cu carneţelul în mână! Pe lângă cele două goluri, Kuban a dominat copios partida şi şi-a creat nenumărate ocazii, rezultatul final putând fi unul mult mai drastic în defavoarea grupării cecene, dacă Lacina Traore şi Maximov prindeau o zi mai bună.

Varga a dat gol

Dacian Varga a deschis scorul (19), dintr-un penalty scos de fostul CFR-ist, lăsându-i locul în teren lui Gigel Bucur, în minutul 90. După opt etape, Kuban Krasnodar are 15 puncte, înregistrând cinci victorii şi trei înfrângeri. 

Top articole

Partenerii noștri