Cronica unui „eşec“ olimpic: De ce nu suntem în stare să apreciem rezultatele sportivilor, la JO 2020

0
0
Cocioran

Marius Cocioran nu e ceea ce s-ar numi un atlet „comercial“, aducător de like-uri şi de inimioare. Nu apare în nicio reclamă şi, cu siguranţă, se va întoarce discret în ţară, fără vreo primire în Salonul Oficial al aeroportului şi fără ţipete şi reproşuri, în faţa microfoanelor.

Marius Cocioran a concurat, în noaptea de joi spre vineri, în proba de 50 kilometri marş. Probabil că, în România, o mână de oameni s-a aşezat în faţa televizoarelor, pentru a vedea o cursă cu o grămadă de bărbaţi cu „mers de raţe“.

Mai ales că vorbim despre un eveniment care a început la ora 23.30, ora României, şi care urma să se încheie, după toate socotelile, după ora 03.30. În condiţiile în care recordul mondial al probei e de 3 ore, 32 de minute şi 33 de secunde (medaliatul cu aur nici nu s-a apropiat de acest record, la cursa olimpică).

„Adevărul“ a scris, astăzi dimineaţă, despre cursa făcută de Marius Cocioran, care s-a clasat pe locul 24 din 47 (alţi 12 atleţi n-au terminat cursa), prezentând rezultatul drept unul „remarcabil“. Există un singur comentariu din partea unui cititor: 

„Ce-a ajuns Rom, pardon Rou şi-n sport... e o performanţă să ajungi pe locul 24...“.

4 ore 1 minut şi 43 de secunde e timpul pe care l-a înregistrat Marius Cocioran, în proba de 50 de kilometri marş.

Când n-am practicat un sport şi nu înţelegem efortul supraomenesc

Săptămâna trecută, când Ana Maria Popescu s-a întors în ţară şi a făcut prăpăd, la aeroport, timp de mai multe zile la rând, am „trăit“ din acel scandal. Care, oricum, a umbrit rezultatul sportiv, câştigarea argintului de spadasina de 36 de ani.

Iar România s-a împărţit în doua tabere: pro şi contra Ana Maria Popescu. Bineînţeles, susţinătorii doamnei Popescu au scos în evidenţă anii de muncă şi suferinţele acesteia, în slujba sportului de performanţă. 

Apoi, alţii, printre care mulţi jurnalişti, s-au grăbit să-l laude pe puştiul David Popovici, pentru rezultatele sale de la înot. Şi, din nou, au făcut referire la efortul depus de acest copil, un fenomen al probei sale.

Adevărul e însă că, într-o ţară în care sportul de masă e la pământ, în care majoritatea oamenilor consideră că activitatea fizică e o chestiune pentru care „n-au timp“, nu înţelegem niciodată ce înseamnă nici munca depusă de Ana Maria Popescu, nici ce face David Popovici şi nici efortul supraomenesc al lui Marius Cocioran, în proba de 50 kilometri marş.

De multe ori, dăm din gură şi din tastatură. Unii ca să adunăm like-uri, asociindu-ne imaginea cu eroul din poveste, alţii, ca să adunăm afişări, jucându-ne cu cuvintele spectaculoase.

Când efortul te transformă într-un „mort“ care umblă

Revenind la cursa de 50 kilometri marş, aceasta a fost comentată, excepţional, la Eurosport, de Andreea Arsine (33 de ani, foto). Aceasta a concurat, la rândul ei, la JO 2016, în proba de 20 kilometri marş.

Arsine

Pe parcursul celor aproape patru ore, în care a fost la microfonul Eurosport, Andreea a făcut tot posibilul, pentru ca telespectatorii să înţeleagă efortul supraomenesc pe care îl depun bărbaţii din cadru. Printre care s-au aflat, atenţie: Marco De Luca (40 de ani), Yohann Diniz (43 de ani) şi Jesús Ángel García (51 de ani). Care au parcurs fiecare kilometru, în cam 5 minute. Adică, au „mers“ mai repede decât mulţi oameni sunt în stare să alerge! Şi au menţinut acest ritm pe o distanţă de 50 de kilometri (Diniz a abandonat, la un moment dat). 

„După o asemenea cursă, dacă îţi faci analizele, ies rezultatele unui om «mort». Pentru că ficatul şi toate organele sunt supuse unui efort supraomenesc. Ce-i drept, sunt nişte valori false, cele care ies la analize, iar organismul îşi va reveni, treptat. Dar sunt nişte valori care ne indică prin ce trec aceşti sportivi. Mie mi se pare, de pildă, imposibil să fac 50 de kilometri marş. Nu pentru că n-aş putea fizic, ci pentru că mi se pare imposibil să rezişti, psihic, pe o asemenea distanţă“, a fost un fragment din comentariul Andreei Arsine.

Prin comparaţie, colegul său de la microfon, care se încadra în categoria „muritorilor de rând“, unde se află şi subsemnatul, era fascinat că Yohann Diniz a avut probleme stomacale, a mers o dată la baie, apoi a căutat baia şi a doua oară. Amănunt pe care l-a repetat, de mai multe ori, pe parcursul cursei.

Diniz

Deţinătorul recordului mondial, Yohann Diniz, a abandonat după mai bine de două ore, devastat de durere

Din păcate, aşa se întâmplă, când nu înţelegem un efort uriaş. Ne concentrăm pe detalii neimportante, dar care sunt pe înţelesul nostru (nevoia disperată de a merge la baie, când te-ai stricat la burtă, în cazul de faţă) şi scăpăm esenţialul din vedere. Iar apoi, catalogăm rezultatul lui Marius Cocioran, care a terminat o probă înfiorător de dură, pe o căldură sufocantă, drept un „eşec olimpic“.

Sigur, nu putem fi toţi campioni olimpici, alergători în probe de maraton şi de marş, însă poate că, uneori, ar fi bine să ne abţinem de la a evalua lucruri despre care habar n-avem.

Oricum, de Marius Cocioran nu-şi va aduce aminte nimeni, peste o săptămână. Aşa cum, în acest moment, dacă întrebi pe stradă, 9 din 10 oameni nu ştiu cum le cheamă pe fetele care au luat singura noastră medalie de aur, la JO 2020. Şi au uitat şi de băieţii de la duble rame, care ne-au adus ultima medalie, cea de argint, la data de 29 iulie.

În schimb, Ana Maria Popescu, cu ţipetele ei de la aeroport, justificate sau nu, şi-a câştigat prezenţa mediatică pe termen lung, mult după ce se vor fi încheiat Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Sport


Ultimele știri
Cele mai citite