Cristian Chivu, răpus pe canapea. Ritmul nebun de meciuri l-a doborât pe antrenorul român de la Inter Milano

0
Publicat:

Cristi Chivu (45 de ani) a mai obținut o victorie ca antrenor la Inter Milano, 2-0 cu Cremonese, în deplasare, și, după 23 de etape, are 55 de puncte din Serie A, cu 8 puncte peste rivala AC Milan, aflată pe locul secund, dar care are meci restant astăzi, cu Bologna.

Chivu împlinește are câteva luni ca antrenor la Inter  FOTO EPA
Chivu împlinește are câteva luni ca antrenor la Inter FOTO EPA

După meciul de la Cremona, Chivu a dezvăluit ce a făcut joi, în seară de Europa League. A recunoscut că a adormit în timp ce se uita la meciuri și a fost trezit de fiica lui. Inter a jucat miecuri în Ligă, câștigând cu 2-0 la Dortmund. Echipa a dormit în Germania și s-a întors joi în Italia.

Ca antrenor, mă lupt. Joi seara, am adormit în timp ce mă uitam la Europa League și fiica mea m-a trezit. M-am speriat, pentru că întârziasem la o întâlnire. Așa este fotbalul, frumos. Există multă maturitate și ambiție.

Se joacă mult și există pericolul accidentărilor, dar, evoluând în atâtea competiții, acest risc trebuie acceptat. Putem greși sau nu, dar mergem înainte pe drumul nostru”, a spus reșițeanul.

La nivel mondial, mai mulți antrenori au avut nevoie de pauză, după perioade încărcate pe banca tehnică. Mai întâi a fost spaniolul Pep Guardiola, care și-a luat un an sabatic. înainte să semnneze cu Manchester City.

Recent, germanul Jurgen Klopp a plecat de la Liverpool invocând saturația. În România, Gică Hagi a cerut un an de pauză din poziția de manager, păstrându-și doar calitatea de patron la Farul Constanța. Recent, pe motiv de stres profesional a părăsit și Mirel Rădoi banca tehnică a Unversității Craiova.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite