Craiova: George Biţă: „Este inexplicabilă retragerea jucătorilor mei“
Antrenorul Universităţii Craiova, George Biţă, a pus eşecul cu CFR Cluj pe o cădere fizică a fotbaliştilor săi. El a recunoscut că obiectivul echipei este obţinerea a patru puncte în ultimele două meciuri ale sezonului.
Tehnicianul oltean a explicat la finalul jocului ce s-a întâmplat în partida cu liderul Ligii I.
„Am jucat foarte bine în prima repriză, am intrat la pauză cu un avantaj de două goluri. La cabine le-am spus cât se poate de clar băieţilor să nu se retragă, să paseze mult şi să ţină mingea departe de careul nostru. E inexplicabilă retragerea lor, pot doar să confirm că unii dintre jucători mi-au cerut schimbarea, e posibil să fii cedat fizic. E nepermis ca adversarii să aibă trei ocazii şi să marcheze de trei ori“, a declarat George Biţă.
Acesta a vorbit despre starea lui Bărboianu, dar şi despre obiectivul din ultimele meciuri ale sezonului: „Jucătorii erau dărâmaţi la final, sunt supăraţi şi e normal când pierzi aşa. Bărboianu a suferit probabil o comoţie, nu ştim exact, a fost transportat la spital. Facem tot ce putem să ne salvăm. Obiectivul nostru este să obţinem cel puţin patru puncte din şase posibile“.
Universitatea Craiova a pierdut acasă cu CFR Cluj, scor 2-3, după ce a condus cu 2-0 şi a avut un jucător în plus pe teren: Universitatea Craiova - CFR Cluj 2-3 (Alex Piţurcă '11, M. Costea '21 / Traore '63, Bud '85, Cadu '90-p)




















































