Burleanu a venit ca Che Guevara, dar revoluţia lui a ţinut cât o ploaie de vară: cum arată bilanţul său la FRF după un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când a rostit celebra frază „Nu-ţi face iluzii ca să n-ai deziluzii“, cu siguranţă, Emeric Ienei nu auzise încă de Răzvan Burleanu. Principiul fostului selecţioner descrie însă perfect greşeala comisă de majoritatea celor care au crezut într-o schimbare rapidă şi pozitivă după alegerile de la 5 martie 2014.

Victoria lui Răzvan Burleanu, un tânăr de 30 de ani, un no-name în lumea fotbalului românesc, în faţa unor oameni consacraţi ai sistemului, precum Vasile Avram şi Gheorghe Chivorchian, a reprezentat cea mai mare surpriză de la victoria Generaţiei de Aur în faţa Argentinei la CM 1994. 

Ce-i drept, ea a fost influenţată direct de arestarea lui Gică Popescu, omul care fusese pregătit să preia federaţia din mâinile lui Mircea Sandu. Asta nu înseamnă însă că mulţi nu l-au privit pe Burleanu ca pe Mesia, aşteptând de la el să vindece un sistem bolnav, mai ales că provenea dintr-un mediu diferit, fără a avea legături cu diverse personaje dubioase din fotbalul românesc.

Cu un discurs sofisticat şi cu sloganuri precum „Candidez în dispreţul celor care îşi ascund mizeria şi micimea sub îndemnul <<Hai România>>“, Burleanu a apărut ca un Che Guevara. Revoluţia sa s-a dovedit a fi însă, cel puţin până acum, un balon de săpun, iar la un an după victoria sa în alegeri, realizările sale concrete sunt puţine şi par depăşite de volumul mare de minusuri şi de promisiuni neonorate. Pe scurt, am scăpat de „Naşul“ aranjamentelor şi compromisurilor şi ne-am ales cu un preşedinte care vorbeşte mult şi frumos.

Candidez pentru ca soarta fotbalului românesc să poată fi orientată de manageri profesionişti care şi-au petrecut adolescenţa şi tinereţea făcând performanţă academic şi profesională. Fragment din programul electoral al lui Răzvan Burleanu

<b>PLUSURI: NE-A SCĂPAT DE „SATANA“ ŞI A REDUS CHELTUIELILE NAŢIONALEI </b>

victor piturca si razvan burleanu FOTO mediafax

*A scăpat federaţia de povara unei rente nesimţite. 

Înainte de a renunţa la putere după 24 de ani, „Naşul“ şi-a aprobat prin oamenii săi de la Comitetul Executiv o rentă viageră de 75.000 de euro pe an, plus un pachet de beneficii halucinant. El a primit dreptul de administrare a etajului 2 de la „Casa Fotbalului“, plata de către federaţie a orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală, o limuzină de serviciu şi benzină decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal angajat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile naţionalei cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi! Spre lauda sa, Burleanu a anulat toate aceste beneficii prin Adunarea Generală de la 28 iunie 2014. „Naşul“ a anunţat că va ataca decizia luată la AG pe cale legală.

*Au scăzut drastic cheltuielile staffului naţionalei.

În condiţiile în care calificarea la Euro 2016 a devenit aproape o formalitate după mărirea numărului de echipe participante, de la 16 la 24, banii plătiţi lui Piţurcă şi staffului său reprezentau o cheltuială mult prea mare. Atunci când a aprobat plecarea fostului selecţioner la Al-Ittihad, renunţând la clauza de reziliere din contractul lui Piţi, Burleanu a obţinut un câştig pe termen lung pentru FRF. Asta deoarece sumele cheltuite cu Iordănescu şi secunzii săi sunt de trei ori mai mici decât cele plătite lui Piţurcă şi oamenilor săi.

*Înfiinţarea unor centre regionale de juniori.

Burleanu a vorbit în perioada alegerilor despre opt centre care vor fi date în folosinţă în următorii doi ani. După un an, doar două centre sunt aproape de a fi inaugurate, însă chiar şi aşa vorbim despre un pas înainte faţă de ce era pe vremea lui Mircea Sandu. „Sunt semnate parteneriatele cu Consiliile Locale de la Târgu-Mureş şi Timişoara, care vor fi primele două centre. În plan e sigur şi Bacăul, dar pentru la anul. Selecţiile sunt făcute deja, urmează să înceapă din vară-toamnă şi pregătirea efectivă. Va fi undeva imediat după ce puştii vor da examenele de capacitate, pentru că vorbim de elevi care încheie clasa a VIII-a, generaţia 2000. Va fi o clasă specială, cu 28 de băieţi la Târgu-Mureş şi 28 la Timişoara. Începând cu 1-15 iulie, ei vor intra într-un sistem de pregătire intensă“, ne-a declarat Marcel Puşcaş, managerul de dezvoltare regională şi comercială al FRF.

*A încurajat promovarea tinerilor în Liga I.

În programul său electoral, Burleanu a promis că va creşte numărul jucătorilor tineri, cu vârste între 18 şi 25 de ani, în lotul echipelor din Liga I. Planul său a fost pus în aplicare cu ajutorul LPF. Forul condus de Gino Iorgulescu a anunţat după şedinţa de la 25 ianuarie: „Va deveni obligatoriu ca, până la finalul turului sezonului 2016-2017, în lotul de 25 de jucători să fie patru fotbalişti crescuţi la nivel naţional şi alţi patru crescuţi la nivel local“.

*Stoparea delegării arbitrilor neperformanţi din Liga I.

Înainte, aceştia erau trimişi în ligile inferioare, deşi era ilogic să delegi un central care a stricat un meci din Liga I la o partidă din eşalonul secund. Acum, cei care comit erori flagrante sunt opriţi de la delegări pentru o perioadă. De exemplu, Istvan Kovacs n-a mai fluierat nicăieri după prestaţia sa catastrofală în Târgu-Mureş – Steaua, în etapa a 12-a, dar aici se ridică nişte semne de întrebare. Arbitrul n-a mai fost delegat cinci etape, dar există destui care susţin că perioada de suspendare a fost prea mică, faţă de proporţiile dezastrului provocat de Kovacs în meciul respectiv. 

*Naţionala a urcat în clasamentul FIFA.

Aici meritul e, în primul rând, al jucătorilor şi antrenorilor. În plus, a contat şi faptul că România a avut parte de o grupă accesibilă de calificare pentru Euro 2016. În momentul instalării lui Burleanu la FRF, tricolorii erau pe 32 în ierarhia mondială, în timp ce acum ocupă locul 16. În programul său electoral, Burleanu anunţase că obiectivul său e de a duce naţionala în primele 10 echipe ale lumii.

*A reuşit să păstreze sponsorii alături de echipa naţională.

Într-o perioadă în care banii se obţin greu în fotbal, mai ales în contextul în care tricolorii n-au mai fost de şapte ani la un turneu final, Burleanu a reuşit să păstreze sponsorii lângă prima reprezentativă. După plecarea celor de la Timişoreana, FRF a bătut palma cu Bergenbier pentru un contract până în 2018. Până atunci, federaţia va încasa între 2,3 milioane şi 3,5 milioane de euro, în funcţie de o eventuală calificare la Euro 2016 sau CM 2018. Sunt şanse ca şi contractul cu sponsorul tehnic, Adidas, să fie prelungit. În caz contrar, se va semna un parteneriat la fel de avantajos, dar cu un alt brand, FRF având mai multe variante în acest moment. 

*A îmbunătăţit sistemul de comunicare între FRF şi media.

Înainte, site-ul oficial al federaţiei conţinea, în mare, nişte drepturi la replică la articolele din presă în care Mircea Sandu era criticat. Acum, site-ul conţine mai multe informaţii utile, iar Gabriel Berceanu, şeful departamentului de comunicare al FRF, uşurează munca reprezentanţilor presei.

*A finalizat proiectul Euro 2020

Bucureştiul a fost inclus pe lista oraşelor care vor găzdui meciuri din cadrul Campionatului European din 2020. După anunţul făcut de UEFA, în luna septembrie, actuala conducere FRF a prezentat subiectul ca pe o mare victorie. În realitate însă, proiectul Euro 2020 pentru Bucureşti a fost început şi dezvoltat de echipa lui Mircea Sandu şi finalizat de echipa lui Răzvan Burleanu.

CITEŞTE ŞI:

*Un şir lung de minusuri şi de promisiune neonorate: cum a pierdut un loc crucial la UEFA şi care sunt proiectele uitate de Burleanu

*EXCLUSIV Burleanu, dezvăluiri spectaculoase la un an de mandat: „Mircea Lucescu poate veni la naţională“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite