Boloni: "Vreau cupa şi campionatul!"
Tehnicianul român şi-a stabilit obiective îndrăzneţe în ziua numirii sale ca antrenor principal la Standard Liege După ce a "fentat" Rapidul timp de o lună, Ladislau Bölöni a
Tehnicianul român şi-a stabilit obiective îndrăzneţe în ziua numirii sale ca antrenor principal la Standard Liege
După ce a "fentat" Rapidul timp de o lună, Ladislau Bölöni a acceptat după numai zece zile de discuţii oferta lui Standard, care i-a propus un contract pe un singur an.
Antrenorul dorit de Rapid, Sporting Lisabona şi Lens a acceptat în cele din urmă oferta campioanei Belgiei, Standard Liège. Deşi Bölöni s-a declarat mereu un adept al proiectelor lungi şi al continuităţii, el a semnat cu belgienii un contract pe un singur sezon. Unul dintre motive pare a fi distanţa relativ mică, de doar 270 km, dintre Liège şi Nancy, localitatea franceză unde este stabilită familia antrenorului.
După ce i-a dus cu vorba pe oficialii rapidişti aproape o lună de zile, Bölöni a semnat cu belgienii într-un timp record. "Am fost foarte surprins când am fost contactat de Standard. Discutăm de zece zile şi ne-am înţeles foarte repede. Obiectivul meu este să muncesc din greu pentru a o readuce pe Standard în grupele Ligii Campionilor, din postura de câştigătoare a titlului", a spus Bölöni.
Înlocuitorul lui Preud'homme
Obiectivele lui Bölöni la noul club sunt îndrăzneţe. El l-a înlocuit pe banca tehnică a alb-roşilor pe fostul mare portar belgian Michel Preud'homme, care a reuşit să câştige titlul. "Eu am propriile mele obiective.
După ce am discutat cu cei din conducere, pot să spun că ele coincid. Vreau ca Standard să impună respect pe scena internaţională. Ca fiecare antrenor ambiţios, vreau să câştig cupa şi campionatul. Când vin acasă, vreau să fiu capabil să mă uit în oglindă şi să spun că am făcut tot posibilul pentru a-mi atinge obiectivele", a spus Bölöni.
Revine în Belgia după 20 de ani
Tehnicianul român a trecut prin Belgia în anul 1988 ca jucător la Racing Jet Bruxelles, echipă pentru care a jucat de 16 ori. "Am făcut performanţă în Emiratele Arabe Unite, dar mi-a ajuns. Am mai avut o ofertă de la Rapid Bucureşti, dar m-a încântat să revin în Belgia.
Am amintiri frumoase din perioada când jucam pentru Racing Jet. Raymond Goethals m-a salvat atunci din comunismul românesc şi îi sunt recunoscător", a spus el.
Goethals a fost antrenorul echipei Racing Jet, care ulterior a ajuns la Olympique Marseille, echipă cu care a câştigat Liga Campionilor. Supranumit "Ştiinţa Raymond", tehnicianul belgian s-a stins din viaţă în anul 2004.
Ar putea înfrunta Steaua
Standard a câştigat titlul de campioană în acest sezon după o pauză de 25 de ani. Clubul din Liège este al treilea ca importanţă din Belgia după Anderlecht şi FC Bruges. Echipa a traversat o perioadă nefastă între anii 1993 şi 2007, timp în care nu a reuşit să câştige niciun trofeu. Cea mai mare performanţă din istoria clubului este finala Cupei Cupelor din 1982, pierdută în faţa lui FC Barcelona.
Standard este înscrisă în turul trei preliminar al Ligii Campionilor şi, cum nu este cap de serie, ar putea întâlni Steaua, echipa unde Bölöni a cunoscut cele mai mari performanţe ca fotbalist.





















































