Asesoft, triumf cu scandal
CSU Asesoft Ploieşti a câştigat sâmbătă Cupa României, după ce a învins în finală pe Elba Timişoara, scor 89-66. Victoria ploieştenilor a fost umbrită de un scandal monstru provocat
CSU Asesoft Ploieşti a câştigat sâmbătă Cupa României, după ce a învins în finală pe Elba Timişoara, scor 89-66. Victoria ploieştenilor a fost umbrită de un scandal monstru provocat de oficialii lui "U" Mobitelco Cluj, care au refuzat să joace finala mică. Eliminaţi de Asesoft în semifinalele competiţiei (87-85), clujenii au acuzat dur arbitrajul şi au hotărât să nu mai joace finala mică împotriva celor de la CSU Sibiu.
"Am decis împreună cu preşedintele executiv Mircea Cristescu că este cel mai bine ca echipa să plece acasă. Dacă nu se poate juca corect şi cu fairplay, nu are rost", a declarat preşedintele lui "U" Mobitelco, Valentin Nica. CSU Atlassib Sibiu a câştigat astfel finala mică, scor 20-0, în timp ce clujenii vor fi sancţionaţi de Federaţia Română de Baschet.





















































