Argentina, Anglia, Suedia si Nigeria, in "grupa mortii" | adevarul.ro

Argentina, Anglia, Suedia si Nigeria, in "grupa mortii"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

* Sortii au plasat Slovenia in Grupa B, alaturi de Spania, Paraguay si Africa de Sud

Sambata, la Pusan, in Coreea de Sud, a avut loc tragerea la sorti a celor opt grupe ale turneului final al C.M. de anul viitor. Fara nationala Romaniei in urne, care sta acasa dupa ce a fost prezenta la ultimele trei Campionate Mondiale, tragerea la sorti nu a mai fost chiar atat de interesanta pentru noi. Cu toate acestea, cum dupa tragerea la sorti se anunta pentru anul viitor numai partide senzationale, primele mondiale ale noului mileniu starnesc, deja, un interes urias in restul lumii. Astfel, cea mai puternica grupa, denumita, deja, "grupa mortii", este F, in componenta careia intra Argentina, Anglia, Suedia si Nigeria, fiind greu, aproape imposibil, de stabilit o favorita certa pentru faza grupelor. Dificile sunt, de asemenea, Grupa A, in care se regasesc Franta, Danemarca si Uruguay, Grupa G, cu Italia, Croatia si Mexic printre componente, precum si Grupa H, in care toate cele patru echipe, adica Japonia, Belgia, Rusia si Tunisia emit pretentii la calificare. In ceea ce o priveste pe Slovenia, nationala care a mers la turneul final in locul Romaniei, ea a fost repartizata in Grupa B, alaturi de Spania, Paraguay si Africa de Sud. In afara Spaniei, o echipa evident mai buna decat cea a Romaniei, celelalte echipe erau "de batut", cum se spune, ceea ce ne sporeste si mai mult regretele ca de data aceasta nu suntem printre cele mai bune echipe ale lumii. In fine, inainte de a va prezenta componenta celor opt grupe, trebuie spus ca primul meci al Campionatelor Mondiale de fotbal din anul 2002 va avea loc pe 31 mai, la Seul, intre Franta si Senegal, in vreme ce finala este programata pe 30 iunie la Yokohama. (A.M.) Grupa A: Franta, Uruguay, Danemarca si Senegal; meciurile se vor disputa in Coreea de Sud. Grupa E: Germania, Arabia Saudita, Irlanda si Camerun; meciurile vor avea loc in Japonia. Grupa B: Spania, Slovenia, Paraguay si Africa de Sud; meciurile vor avea loc in Coreea de Sud. Grupa F: Argentina, Anglia, Suedia si Nigeria; meciurile se vor disputa in Japonia. Grupa C: Brazilia, Turcia, China si Costa Rica; meciurile vor avea loc in Coreea de Sud. Grupa G: Italia, Ecuador, Croatia si Mexic; meciurile vor avea loc in Japonia. Grupa D: Coreea de Sud, Polonia, Statele Unite si Portugalia: meciurile se vor disputa in Coreea de Sud.Grupa H: Japonia, Belgia, Rusia si Tunisia; meciurile vor avea loc in Japonia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite