„Apocalipsa“ ţeparilor: Viorel Duru explică ce a câştigat România după un proces istoric tranşat în Elveţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Duru. FOTO: Mediafax
Viorel Duru. FOTO: Mediafax

După ani de zile în care insolvenţa a fost aliatul numărul 1 al unor şmecheri, lucrurile sunt pe cale de a se schimba.

O discuţie cu Viorel Duru (managerul Administraţiei de Licenţiere din cadrul FRF) tinde să devină bulversantă, dacă n-ai cunoştinţe juridice. 

Omul scoate pe bandă rulantă nişte termeni cu care încerci să ţii pasul, dar, la un moment dat, te trezeşti că ai pierdut firul. Cert e că, după ce şi Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne i-a lăsat pe clujeni şi pe ploieşteni fără cele şase puncte luate de FRF, Duru şi echipa sa au obţinut o primă mare victorie, după o serie de înfrângeri grele suferite în Elveţia.

„Weekend Adevărul“: V-am tot sunat, dar v-am prins foarte greu la telefon, tocmai acum când trăiţi un moment de glorie după decizia TAS.

Viorel Duru: E nu o consider o victorie, ci intrarea în normalitate. Nu era normal ceea ce s-a întâmplat în cele două cazuri anterioare pe care le-am pierdut. Mă refer la episoadele cu Universitatea Cluj din 2013 şi Rapid în 2014. Eu consider că, în ambele situaţii, TAS a anulat, în mod eronat, deciziile luate de noi, în ţară. Acele verdicte venite de la TAS au fost neregulamentare.

Cum aşa?

Nici în 2013, dar nici în 2014, federaţia nu s-a prezentat la Lausanne şi nu s-a apărat. A fost politica top managementului la momentul respectiv. (n.r. - în 2013 era echipa lui Mircea Sandu, iar în 2014, era cea a lui Burleanu).

Şi de ce nu s-a prezentat FRF în Elveţia, la proces?

Probabil, din motive economice. Vorbim de o echipă formată din două-trei persoane, care ar fi trebuit deplasată acolo, ceea ce ar fi implicat nişte costuri.

Vă daţi seama că e un motiv ridicol. Cine citeşte dialogul ăsta se va gândi, automat, că FRF le-a făcut jocul cluburilor şi v-a trădat pe dumneavoastră.

Eu nu pot să zic aşa ceva. Pe de altă parte, într-adevăr, am simţit şi eu că Universitatea Cluj şi Rapid au pus presiune pe FRF. Ceva de genul: „De ce ne puneţi beţe în roate? Ce treabă aveţi voi, federaţia, să insistaţi pentru sancţionarea noastră?“. Iar cei de la FRF, probabil, s-au gândit aşa: „De ce să ne luăm înjurături de la cluburi şi de la suporterii lor? Mai bine rămânem neutri şi nu ne prezentăm la TAS“. Plus că a mai fost ceva.

Ce anume?

De fiecare dată, FRF nu s-a prezentat la Lausanne, dar cei de la Liga Profesionistă de Fotbal au mers la TAS şi au susţinut echipele sancţionate.

Şi, totuşi, de ce TAS ar fi dat nişte decizii pe care le consideraţi neregulamentare? Impresia generală e că acolo, în Elveţia, nu mai există o judecată strâmbă.

TAS le-a  dat câştig de cauză cluburilor, fiindcă ele s-au prezentat şi şi-au susţinut punctul de vedere. Normal că, dacă nu te prezinţi, cei de la TAS n-au cu cine să discute punctele de vedere ale celui care te-a reclamat şi cum înţelegi să te aperi împotriva acuzaţiilor ce ţi se aduc. Se gândesc: „De ce să dau câştig de cauză unuia care n-a venit să se apere? De unde să ştiu că sunt acuze nefondate?“.

Şi acum, în cazul depunctărilor suferite de CFR şi de Petrolul, ce s-ar fi întâmplat dacă FRF n-ar fi avut reprezentanţi la Lausanne?

Am fi pierdut din nou. Sunt convins. Mai ales că CFR a avut o echipă puternică de avocaţi, în frunte cu domnul Ibarola, avocat foarte cunoscut la TAS. Au făcut motivări ale cererilor lor foarte bine elaborate juridic şi au încercat să câştige, folosindu-se de deciziile TAS în cazurile „U“ Cluj şi Rapid.

Cum i-aţi convins pe cei de la FRF să meargă acum la Lausanne?

Le-am arătat istoricul cazurilor anterioare şi i-am convins că trebuie să ne apărăm la TAS. Iar rezultatul s-a văzut: ne-am prezentat, am câştigat. Colegii mei, avocatul Paul Ciucur şi consilierul juridic, Adrian Stângaciu, au fost la Lausanne, iar activitatea lor a fost coordonată de mine şi sprijinită de o echipă de specialişti, inclusiv de la o firmă de avocatură, cunoscută pe piaţă.

Per ansamblu, cum vi se pare activitatea celor de la TAS?

Sunt foarte nemulţumit de cum lucrează. Ne-au încurcat foarte rău în ultimii ani. La ei, nu contează termenele. Lucrează foarte relaxat, fără a ţine cont de datele competiţionale. De aceea, s-a şi întâmplat de multe ori ca verdictele lor să vină după terminarea campionatului.

Ce înseamnă această victorie pe care aţi obţinut-o acum?

Sistemul de licenţiere s-a consolidat după această decizie. De-acum încolo, cluburile vor şti că nu se mai pot ascunde în spatele insolvenţei. 

Vă deranjează că sunteţi perceput ca un fel de bau-bau de cluburi şi de opinia publica? Nu prea sunteţi o figură populară în ochii suporterilor echipelor  sancţionate cu retrogradarea sau cu depunctarea, cum se întâmplă acum...

Dacă până şi domnul Mircea Sandu vorbea de parcă eu sancţionez cluburile de capul meu, atunci ce pretenţie să mai am de la oamenii obişnuiţi? Lumea nu înţelege că nu Duru ia decizii. Eu fac nişte propuneri din partea Administraţiei de Licenţiere. Eu am rolul unui procuror. Fac recomandări şi, dacă ele sunt refuzate şi mi se pare că s-a luat o decizie greşită, atunci am dreptul şi la apel. Atât şi nimic mai mult. Deciziile finale pe plan naţional sunt luate de Comisia de Apel pentru Licenţierea Cluburilor.

În aceşti ani, mai ales după cazurile în care FRF nu s-a prezentat la TAS, v-aţi gândit să demisionaţi din funcţie?

Nu, deşi s-a cerut chiar demiterea mea din funcţie de către clubul Universitatea Cluj, după ce au „câştigat“ la TAS. Activitatea mea e evaluată, anual, de UEFA. Iar ei n-au avut ce să-mi reproşeze, în cei 13 ani de când ocup această funcţie. Le-am arătat tuturor decidenţilor, de fiecare dată, unde a greşit TAS, atunci când am pierdut un proces cu un club. Iar acum, cred că şi preşedintele Burleanu e mulţumit de activitatea mea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite