ANALIZĂ Mai merită să te faci antrenor în România? Cluburile aduc tehnicieni pe care nu-i vrea nimeni în ţările lor

Într-un top al jucătorilor promovaţi din propria pepinieră, cluburile din Liga I aruncă România pe locurile codaşe ale Europei, cu un procent de numai 14 % de promovabilitate din centrele de copii şi juniori.

Tendinţa de a miza pe importuri are la bază mai multe cauze, dar cele principale sunt două: 1. Nu există elemente de valoare certă pentru că în ultimii 25 de ani nu s-a investit mai nimic în viitor, ci tot profitul s-a strecurat în buzunare 2. Cluburile nu au o strategie clară şi nu activează în baza unor proiecte pe termen mediu şi lung, prin care să-şi asigure anumite riscuri, ci încearcă să obţină în continuare profituri uşoare şi rapide. Evident, acesta se adaugă cea a existenţei unei legislaţii care nu încurajează investiţiile în sport, drept pentru care sărăcia a pus stăpânire treptat, dar sigur, pe acest domeniu.
Revenind însă la subiectul principal al analizei, ceea ce se întâmplă la nivelul jucătorilor, se extinde şi la cel al antrenorilor. O demonstrează  ultima mutare a celor de la CFR Cluj, fosta campioană a României, care acum se zbate în insolvenţă. Ardelenii l-au readus antrenor pe Antonio Conceicao, un portughez de 54 de ani, care a mai fost în Gruia acum şase ani. La vremea respectivă, “Toni” Conceicao a pus umărul la câştigarea unui titlu, a două cupe şi a unei Supercupe. Doar ultimul trofeu îi aparţine în totalitate, la restul fiind părtaş: 13 etape la campionat, trei din cinci meciuri la o Cupă şi două din şase la cea de-a doua Cupă. A sfârşit prin a fi demis după şase luni de mandat. După ce s-a despărţit de CFR Cluj, Conceicao a continuat să antreneze. A trecut pe la Belenenses, Astra, FC Braşov, Braga B, Moreirense, Olhanense şi Al Faisalay. Toate erau echipe de mâna a doua şi a treia atunci când portughezul s-a aflat pe banca lor. Cu excepţia Astrei, restul sunt şi acum setate pe non-performanţă. Realizările lui Conceicao? Zero. Niciun trofeu, nimic. Nici măcar parţial, cum a fost la CFR. Şi atunci care sunt de criteriile de performanţă care-l recomandă pe Antonio Conceicao pentru a fi readus în România? Cu scuzele de rigoare, comunicatul conducerii lui CFR sună penibil. "Într-o perioadă în care avem mare nevoie de un grup unit, credem cu tărie că Toni poate face asta, poate aduce echipa din nou acolo, unde îi este locul: sus în clasament! Toni Conceicao vine la CFR într-un moment în care toată suflarea alb-vişinie speră în «miracole», însă noi credem în Toni şi suntem siguri că modul său de pregătire îi poate revitaliza pe băieţi, iar meciul cu Botoşani nu vine ca un test, ci vine ca o bătălie în care mergem cu capul sus, în lupta pentru play-off", a scris pe siteul oficial al clubului. Sigur, CFR Cluj este unul dintre cluburile care s-a ridicat pe spatele străinilor, aşa că în discuţie poate fi vorba despre o politică a celor de acolo. Mai putem trece la argumente şi faptul că acum clujenii stau rău cu banii şi au adus un tehnician low-cost care a îmbrăţişat imediat varianta de a avea de lucru şi a lua nişte bani, decât de a sta acasă.

Străinii n-au adus niciun trofeu
Cazul CFR-ului nu este însă singular. Ştiţi câţi antrenori străini au fost în România, după ce fotbalul şi-a deschis porţile către străini? 33. Unii dintre ei au două-trei-patru sau chiar mai multe mandate. Câţi dintre ei au câştigat campionatul? Niciunul. Zenga, Mandorlini, Jorge Costa au contribuit la nişte titluri, dar nu le-au terminat în picioare. Câţi au fost demişi măcar o dată? Aproape toţi. Şi ultima întrebare? Câţi au performat şi în străinătate?  Extrem, extrem de puţini. Nicolo Napoli, spre exemplu, care e liderul meciurilor din Liga I, dintre străini, nu şi-a găsit în perioadele de pauză niciun angajament în Italia natală, indiferent de ligă, şi nici în altă ţară. Cariera lui se confruntă practic cu România, dar din păcate, la rubrica realizări tronează un zero mare. Poate sună dur, dar cuvântul corect în caracterizarea activităţii lui, este mediocritatea. Dusan Uhrin, Protasov, Mandorlini sau Zenga au avut câteva perioade bune, la alte echipe, dar atât. Nimic ieşit din comun.

160 de tehnicieni cu licenţă Pro
În contextul în care echipele din România suspină după antrenori străini, vezi cazul celor chemaţi şi rechemaţi în Liga I, apare întrebarea cum pot progresa tehnicienii români. Sau, merită să te faci antrenor?  Din 2004, de când FRF a început să ofere licenţa Pro, necesară pentru a fi principal în Liga I, şi până acum, au absolvit 160 de antrenori. 11 dintre ei au loc de muncă în Liga I şi vreo 5-6 în străinătate. Mai sunt prin ligile inferioare, unii şi pe la juniori, dar destui ţin diploma acasă, în dosar, lângă cea de Bacalaureat.  Mai precizez doar că pentru a ajunge antrenor cu diplomă Pro taxele  te costă aproape 5.000 de euro, iar stagiile obligatorii durează minimum 5 ani (trei ani trebuie să activezi cu licenţă A, doi ani cu licenţă B şi trebuie să ai şi carnetul de antrenor – cursul durează doi ani, dar dacă termini ANEFS îl primeşti automat).

3 antrenori străini activează acum în Liga I: Napoli la CSMS Iaşi, Bergodi la ASA Tg. Mureş, Conceicao la CFR Cluj

Top antrenori străini ca număr de jocuri în Liga I
145 jocuri – Nicolo Napoli
92 – Cristiano Bergodi
72 – Dušan Uhrin, Walter Zenga
46 - „Toni” Conceição

Top 5 antrenori străini Liga 1, ca număr de sezoane
8 sezoane – Nicolo Napoli
7 – Cristiano Begodi
4 – Walter Zenga, „Toni” Conceição
3 - Dušan Uhrin

Top 5 antrenori străini Liga 1, ca număr de echipe antrenate
6 echipe – Cristiano Bergodi
4 – Nicolo Napoli
3 – Walter Zenga, „Toni” Conceição
2 – Dušan Uhrin, Roni Levi, Oleg Protasov, José Ramón Alexanko, Maurizio Trombetta