ANALIZĂ Ce se întâmplă cu naţionala feminină de handbal? Bronzul mondial din 2015 e ciuca bătăilor la Rio 2016

Echipa de la care românii aşteptau să facă o figură frumoasă la JO de la Rio se comportă dezamăgitor la competiţia din Brazilia.

Fără dram de răutate, dacă atunci când naţionala noastră feminină de handbal a avut rezultate excelente, preşedintele FRH, Alexandru Dedu a ieşit în faţă şi a bătut cu pumnul în masă susţinând lozinca populistă „Handbalul, sport naţional!”, după primele rezultate de la Rio de Janeiro se potriveşte o replică, gen „Handbalul, deziluzie naţională!”.
România a pierdut ruşinos cu Angola, scor 19-23, şi a continuat şi mai ruşinos, 13-26 cu Brazilia. Ce se întâmplă cu echipa care acum nouă luni a luat bronzul mondial, deşi poate merita chiar aurul, e greu de spus. Nici măcar antrenorul Tomas Ryde, socotit unul dintre cei mai echilibraţi din handbalul mondial, nu are o explicaţie, după ultima înfrângere punctând sec: „O asemenea ruşine nu am trăit în toată cariera mea!”
Naţionala noastră a arătat jalnic la Rio. Dacă primul eşec, cel cu Angola, ar putea fi considerat cu foarte mare indulgenţă un accident, meciul cu Brazilia e confirmarea faptului că echipa n-a jucat absolut nimic. Fetele sunt obosite, fizic stau extrem de precar, n-au inspiraţie şi ratează incredibil, ca o consecinţă a lipsei de concentrare.

Există însă şi alte lucruri care trebuie subliniate, posibile dacă nu chiar probabile cauze ale acestui declin neaşteptat. Unul dintre ele este criteriul selecţiei. Jumătate din lotul deplasat în Brazilia provine de la defuncta HCM Baia Mare. Paula Ungureanu, Ionica Munteanu, Valentina Elisei Ardean, Patricia Vizitiu, Gabriela Szucs, Melinda Geiger şi Gabriela Perianu au trăit pe viu falimentul echipei maramureşene şi au avut o primă jumătate de an plină de griji, neplăţi, dorinţa de a-şi găsi o echipă la care să plece. Au supravieţuit într-un mediu neperformant şi din ce în ce mai nociv. Paula Ungureanu, spre exemplu, a fost înjurată la scenă deschisă de fanii HCM-ului după ce s-a aflat că va pleca la CSM Bucureşti, iar antrenorii au decis să nu o mai folosească încă din luna martie. Altfel au stat lucrurile anul trecut la Mondialul din decembrie, când aceleaşi jucătoare veneau de la o HCM Baia Mare stabilă, participantă în Liga Campionilor. Aşadar, jumătate din lotul deplasat la Rio a avut o primă jumătate de an groaznică şi poate unele dintre fete nu trebuiau luate la Rio. Ionica Munteanu, al doilea portar al României, şi-a găsit echipă abia la finalul lunii iulie, cu câteva zile înainte de plecare la Rio, ea semnând cu U Cluj. Patricia Vizitiu n-are nici acum echipă şi nu ştie unde va juca din sezonul viitor. 
De ce o singură extremă dreapta?
Discutabilă este şi structura lotului. În condiţiile în care Ada Nechita, cea mai bună extremă dreapta a României din ultimii zece ani, este însărcinată şi a abandonat handbalul, România a plecat la Rio cu o singură jucătoare pe postul ei, Laura Chiper, de la Corona Braşov, ocupanta locului trei în Liga Naţională. Deşi face 27 de ani peste câteva zile, Chiper n-a jucat niciodată la un nivel înalt, în Liga Campionilor, spre exemplu, iar la naţională a apărut târziu. Se vede că nu e integrată în angrenaj şi cu Angola şi Brazilia a avut nişte ratări incredibile. Nimeni nu vrea să arunce vina pe ea, însă e inexplicabil cum de nu există în lot o dublură pentru ea, Soluţia Patricia Vizitiu fiind una de compromis, întrucât ea e inter.  
Dependenţa de Neagu

Nu se poate spune despre Cristina Neagu că e o deziluzie la JO, dar nici că e locomotiva echipei noastre, aşa cum ne-am obişnuit. Chiar şi în contextul în care am marcat foarte puţin, Neagu a reuşit şapte goluri cu Angola şi şase cu Brazilia, mult peste ce au reuşit colegele sale. România rămâne în continuare dependentă de Cristina Neagu şi de forma ei. Numai că, după prima înfrângere, am aflat că Neagu n-a făcut decât trei antrenamente în ultimele şase săptămâni. Aşadar, Cristina a avut probleme uriaşe, ascunse de staff sau subevaluate. Era însă evident chiar şi pentru un necunoscător că o jucătoare care stă o lună şi jumătate n-are cum să ajungă la un potenţial fizic optim în trei zile. Deci nu e de mirare lipsa de vlagă, în destule momente a Cristinei, din care derivă şi ratările ei. Neagu n-a mai ratat trei lovituri de la şapte metri într-un meci, cum s-a întâmplat cu Angola, probabil din perioada junioratului. Cel puţin bizar este şi faptul că deşi de ani de zile România e dependentă de Cristina Neagu întârzie promovarea unor jucătoare tinere şi de viitor, precum Bianca Bazaliu sau Cristina Laslo, campioane mondiale Under 18 acum doi ani, şi două dintre cele mai promiţătoare jucătoare din România.
Lipsa de reacţie a staffului
Probabil că Tomas Ryde şi Costică Buceschi, antrenorii lotului, nu se gândeau nici în visele lor cele mai urâte că vom ajunge în situaţia în care suntem acum la Rio. Şi totuşi, poate ar fi trebuit să ia în calcul asta. După Mondialul din decembrie 2015, România a rămas pe val. A bătut Norvegia, campioana europeană, mondială şi olimpică, la Cluj, în preliminariile CE 2016, şi a spulberat Danemarca în turneul preolimpic chiar la ea acasă. Aceste victorii par să fi creat o stare de auto-mulţumire. Numai că, înainte de JO, în pregătiri, România n-a mai bătut pe nimeni. A pierdut la scor cu Norvegia, a pierdut clar cu Franţa şi a remizat greu cu Spania. Într-un interviu acordat înainte de JO, Ryde spunea că diferenţa a fost făcută de problemele fizice ale jucătoarelor noastre. E greu de crezut că au fost doar acestea şi chiar dacă era aşa în cele 12 zile care urmau până la debutul la JO se mai puteau regla unele dintre ele. A surprins însă, atât în meciul cu Angola, cât şi în cel cu Brazilia, lipsa de reacţie a staffului în momente decisive, de la schimbările care se puteau face şi până la time-outurile cerute în timpul meciurilor. Senzaţia a fost că n-am avut niciun plan B şi că atunci când ne-a lovit valul am încercat să ne ridicăm înotând tot împotriva lui.
Pentru România urmează azi un meci decisiv cu Muntenegru. Va fi un meci de care pe care, pentru că Muntenegru e asemenea nouă. N-are niciun punct şi a pierdut şi ea cu Angola. Egalul nu ajută niciuna dintre echipe. În speranţa unei calificări, care oricum va fi greu de obţinut chiar şi cu o victorie azi, fetele trebuie să depăşească în primul rând şocul moral. Naţionala de handbal feminin e singura echipă din sportul românesc care rezistă constant sus, în toate competiţiile. Este echipa de care se leagă speranţele românilor şi tocmai de aceea presiunea e uriaşă asupra fetelor. Sigur, nu e o presiune grobiană precum cea pe care o face Becali la Steaua, ci o presiune patriotică, o presiune o oamenilor care suferă din cauza deziluziilor, într-o ţară în sportul e susţinut de stat doar atunci când politicianul X sau Y caută unghiul potrivit pentru un selfie care-i aduce mii de likeuri atunci când bate România.



Grupa A
Rezultate
România – Angola 19-23, Norvegia – Brazilia 31-28, Spania – Muntenegru 25-19
Brazilia – România 26-13, Norvegia – Spania 27-24, Angola – Muntenegru 27-25

Clasament
1. Brazilia 4  57-41
2. Angola 4 50-44
3. Norvegia 2 55-55
4. Spania 2 49-46
5. Muntenegru 0 44-52
6. România 0 32-49
Se califică mai departe primele patru clasate.

Se mai joacă:
Azi:  Brazilia – Spania, ora 15.30,  România – Muntenegru, ora 17.30,  Norvegia – Angola 22.40
Vineri: Angola – Brazilia, ora 15.30, România – Spania, ora 20.40, Muntenegru – Norvegia, ora 22.40
Duminică: Muntenegru – Brazilia, ora 15.30, Norvegia – România, ora 22.40, Spania – Angola, ora 01.50

Clasament Grupa B
1. Suedia 4p
2. Rusia 4p
3. Franţa 2p
4. Olanda 2p
5. Coreea de Sud 0 p
6. Argentina 0 p
 

Ruşinea care ne paşte! Evoluţiile sportivilor de la Rio ne pot arunca înapoi cu aproape un secol

A refuzat participarea la Rio şi acum pierde un loc în clasamentul WTA. Ce se întâmplă cu Simona Halep