ANALIZĂ Cât de util e de fapt turneul selecţionatei divizionare? „Tata Puiu”are în palmares şi alte experienţe exotice, precum stagiul din Thailanda, din 1997

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plin scandal între Anghel Iordănescu şi Steaua, selecţionata divizionară a început de ieri stagiul de pregătire din Antalya, care durează până pe 6 februarie. Selecţionerul speră să găsească câteva soluţii pentru lotul care va reprezenta România la Campionatul European.

După momentul de glorie al „Generaţiei de Aur”, echipa naţională s-a mai calificat doar la trei turnee finale mari şi late, Campionatele Europene din 2000, 2008 şi 2012, însă absolut toţi selecţionerii au organizat diverse turnee de pregătire rezervate selecţionatelor divizionare.

Şi aproape mereu au existat discuţii legate de oportunitatea acestor turnee. În 2000, Emeric Ienei a selecţionat ulterior la turneul final şase din jucătorii pe care i-a avut la dispoziţie la turneul din Cipru, unde adversarele tricolorilor au fost Letonia, Georgia şi selecţionata ţării gazdă. Numai că, în ultima vreme, adversarii găsiţi de Federaţia Română de Fotbal au fost din ce în ce mai slab cotaţi, jucătorii convocaţi n-au corespuns aşteptărilor, aşa că şi rezultatele au fost foarte modeste. În 2013, de exemplu, Victor Piţurcă convocase iniţial 23 de jucători din campionatul intern pentru turneul din Spania, dar, după un prim test eşuat, 1-4 cu Polonia, a renunţat la 14 dintre ei şi a completat echipa cu şase stelişti şi opt jucători legitimaţi la cluburi de peste hotare, pentru cel de-al doilea amical, cu Australia, câştigat de tricolori cu 3-2.

Turneul de anul trecut a fost un fiasco

Anul trecut, Anghel Iordănescu a convocat 25 de jucători pentru stagiul din Turcia, în care s-au înregistrat alte rezultate modeste: 0-0 cu Bulgaria, 1-0 cu Sioni Bolnisi (Georgia) şi 2-1 cu Republica Moldova. Concluzia turneului pe care mulţi antrenori şi oficiali din Liga I l-au considerat complet inutil a tras-o chiar selecţionerul: „Spuneam că vreau să văd jucătorii tineri, să văd cine ne dă speranţe pentru viitor. Dar nu mi-au dat senzaţia cei pe care i-am forţat să vină la echipă că pot aspira la tricoul naţionalei”. Bogdan Vătăjelu a fost unul dintre puţinii remarcaţi ai turneului, dar n-a mai bifat niciun minut în tricoul primei reprezentative de atunci. Ceea ce le dă apă la moară contestatarilor.

Şi în acest an, „tradiţionalul” scandal dintre Steaua şi prima reprezentativă pe tema jucătorilor convocaţi a precedat turneul care a debutat ieri şi care se va încheia la 6 februarie. Culmea ironiei, Federaţia alesese Antalya ca loc de disputare a cantonamentului ca o concesie pentru Steaua, cantonată la câţiva kilometri distanţă, însă tocmai steliştii nu vor participa la această acţiune. În loc să joace în Spania cu Maroc, Nigeria şi Egipt, trei naţionale africane aflate în pregătire acolo, tricolorii se vor duela pe 30 ianuarie cu Torpedo Kutaisi, locul 10 din Georgia, pe 2 februarie cu Zimbru Chişinău, locul 3 din Republica Moldova, respectiv pe 6 februarie cu naţionala Turkmenistanului, locul 117 în clasamentul FIFA.

Se cere sancţionarea drastică a Stelei

Selecţionerul Anghel Iordănescu aşteaptă ca Federaţia Română de Fotbal să ia o decizie dură împotriva Stelei. „Clubul Steaua a avut o poziţie de forţă şi nu şi-a dat acordul pentru această participare a jucătorilor la echipa naţională. Mi se pare lipsit de fair-play pentru că până la urmă cu toţii trebuie să respectăm echipa echipa naţională! Trebuie să înţelegem că echipele noastre nu mai sunt în cupele europene. Singura care ne reprezintă ţara este echipa naţională. Consider că Federaţia şi Comitetul Executiv trebuie să analizeze cu atenţie şi să o ia o decizie dură împotriva clubului Steaua, mai ales că jucătorii îşi doreau să vină la lot”, a spus Iordănescu. Şi preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Narcis Răducan, e în asentimentul selecţionerului. „Pentru Pandurii este o onoare să aibă jucători convocaţi la echipa naţională. Considerăm că reprezentarea României la Campionatul European constituie o prioritate naţională. Este fair-play ca toate echipele să respecte decizia Comitetului Executiv. Dacă una dintre echipe nu respectă regulamentele în vigoare, cerem o reacţie pe măsură. Dacă nu, ne vom rezerva dreptul de a chema jucătorii convocaţi înapoi în Spania”, a declarat Răducan.

Tevatura creată cu acces turneu va determina o analiză serioasă în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. În cazul în care se va ajunge la concluzia că acest model de pregătire nu a adus nimic pozitiv pentru prima reprezentativă în 2016, este foarte probabil ca, începând de anul viitor, să se renunţe la organizarea unor astfel de acţiuni rezervate selecţionatei divizionare.

„Tata Puiu” a fost şi în Thailanda

În 1997, în anul în care naţionala se clasa pe locul 3 în clasamentul FIFA, selecţionerul Anghel Iordănescu a organizat un turneu al selecţionatei divizionare în Thailanda, între 5 şi 18 februarie, la care au mai luat parte echipele Suediei, Japoniei şi Thailandei. Cei 19 jucători convocaţi au fost: Tufişi (FC Argeş), M. Bratu (FCM Bacău) – portari, Contra (Dinamo), Crăciunescu (Univ. Craiova), Ciobotariu (FC Naţional), Iencsi (Rapid), M. Baciu (Steaua), Constantinovici (Rapid), D. Florea (Oţelul) – fundaşi, Pancu (Rapid), G. Popescu, Trică, Luţu (Univ. Craiova), D. Şerban (Steaua), Bolohan (Rapid) – mijlocaşi, B. Andone (Rapid), Dănciulescu (Dinamo), V. Ion (Oţelul), S. Ilie (Steaua) – atacanţi. Rezultatele au fost modeste, România s-a clasat pe locul 4, iar selecţionerul a convocat ulterior doar doi jucători din acest lot la Cupa Mondială din 1998, Gabriel Popescu şi Liviu Ciobotariu, care au fost atunci oameni de bază ai tricolorilor.

Pe ce jucători se mai bazează Iordănescu

Portari: Lung jr. (Astra), Buzbuchi (Viitorul);
Fundaşi: Săpunaru (Pandurii), Găman (Astra), Nedelcu, Hodorogea (Viitorul), S. Filip (Dinamo), Vătăjelu (CSU Craiova), Nedelcearu (Dinamo);
Mijlocaşi: Mateiu (CSU Craiova), Ropotan, Răduţ (Pandurii), Benzar (Viitorul), Fl. Tănase (Viitorul), G. Enache (Astra);
Atacanţi: A. Ivan (CSU Craiova), Budescu (Astra), Păun (CFR Cluj), Rotariu (Dinamo), Hora (Pandurii), Alibec (Astra).

Lotul de anul trecut (3-15 februarie 2015)

Adversare: Bulgaria, Sioni Bolnisi (Georgia) şi Republica Moldova
Portari: Lung jr. (Astra), Bălgrădean (CSU Craiova), Cojocaru ( Steaua)
Fundaşi: Dumitraş, Vătăjelu (CSU Craiova), Cr. Manea (Viitorul), Papp, Luchin (Steaua), Muth (Gaz Metan), Nedelcearu, S. Filip (Dinamo), Bejan (ASA Tg. Mureş)
Mijlocaşi: Ad. Popa, Bourceanu, Prepeliţă (Steaua), Lazăr (Dinamo), P. Anton (Pandurii), Creţu (CSMS Iaşi), Budescu, Bumba (Astra), Hora (ASA Tg. Mureş), Fl. Tănase (Viitorul)
Atacanţi: Keşeru, Rusescu (Steaua), M. Roman (Pandurii)

@ Jucători precum Muth şi Creţu nu numai că au dispărut complet din anturajul naţionalei, dar nu mai există nici în prim-planul Ligii I. Primul e liber de contract după despărţirea de divizionara secundă Gaz Metan, iar Creţu e rezervă la CSMS Iaşi.

@ Alţi fotbalişti remarcaţi atunci, Dumiraş şi Anton, n-au mai fost convocaţi şi în 2016

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite