Acestea sunt poveştile olimpice de iarnă: cine a scris istorie şi cine s-a făcut de râs la PyeonChang

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La PyeonChang 2018, sportul a scos iar din sertar câteva momente care sfidează obişnuitul, devenind peste ani subiecte de cărţi sau de film.

Sporturile de iarnă sunt despre legende, precum schioarea americană Lindsay Vonn sau patinatorii canadieni Virtue şi Morr, despre necunoscuţi africani, tongani sau jamaicani care îşi depşesc condiţia sau despre oameni care o dau în bară lamentabil, precum rusul care s-a dopat înaintea concursului de curling. Jocurile Olimpice de la  PyeonChang se încheie duminică, dar cu ce rămânem în urma lor?

Dragoste interzisă pe gheaţă
Tessa Virtue şi Scott Moir au câştigat aurul la patinaj artistic după un număr extrem de emoţionant, care a provocat lacrimile telespectatorilor mai sentimentali şi a adus un punctaj record. Chimia evidentă dintre cei doi i-a făcut pe mulţi să se întrebe de ce nu formează un cuplu şi în viaţa reală, iar cei doi au fost practic bombardaţi cu mesaje din partea fanilor creându-se aşa numitul fenomen de shipping.  Acesta s-ar traduce prin dorinţa unuia sau unora de a vedea un cuplu într-o relaţie romatică. Însă cei doi, care sunt împreună pe gheaţă de mai bine de 20 de ani, şi au cinci medalii olimpice în palmares, continua să susţină că această relaţie esta una profesională. Ei doi s-au despărţit după Soci 2014, dar au reluat pregătirile în 2016. 

image

"Suntem foarte norocoşi că ne avem unul pe altul. Când îi văd pe cei de la individual cum ies singuri pe gheaţă mi se pare înspăimântător pentru că noi ne bazăm foarte mult unul pe celălalt. Am plecat de acasă devreme şi împreună am avut un vis care atunci părea nebunesc pentru părinţii noştri. Ne-a ajutat că am făcut acest pas pentru că am ajuns să ne cunoaştem extrem de bine. Nici nu m-aş gândi să patinez alături de altcineva. Motivul pentru care m-am întors este pentru a fi din nou aproape de Tessa, pentru a trăi împreună alte momente frumoase. Suntem încântaţi de relaţia noastră profesională, care a fost una specială timp de 20 de ani", a spus Moir.

image

Lindsey Vonn se răfuieşte cu fanii lui Trump
Are 33 de ani şi este cea mai cunoscută şi apreciată schioare din istoria acestui sport. Cu 81 de victorii în Cupa Mondială, americanca Lindsey Vonn a luat bronzul la coborâre, a treia sa medalie olimpică după cele câştigate la Vancouver 2010, aur la coborâre şi bronz la slalom superuriaş. Gâtuită de emoţie după ultima coborâre, Vonn a anunţat că a fost ultima ei participare la Jocurile Olimpice. La slalom ea a ocupat doar locul 6 şi  a fost atacată furibund pe Twitter de susţinătorii lui Donald Trump, sportiva fiind o contestatară a actualului şef de la Casa Albă.  „Nu toată lumea trebuie să mă placă, dar familia mea mă iubeşte şi eu dorm bine noaptea. Muncesc din greu şi încerc să fiu un om tot mai bun. Dacă nu plac, e pierderea lor...cred“, a dcris Vonn. Tot ea a fost şi autoarea unui mesaj simpatic pe aceeaşi reţea, când a întrebat într-o seară dacă e cineva prin satul olimpic disponibil pentru o întâlnire.

image


Din Rusia vine sportivul dopat la … curling

Curlingul este un sport în care cazurile de dopaj sunt extrem de rare, pentru că factorul fizic nu este determinant, ba chiar nu prea contează în acest joc de strategie asemănător mai degrabă cu şahul. Pe lângă cel care lansează piatra de granit spre un cerc numit casă, mai sunt unul sau doi copechipieri care curaţă gheaţa cu o mătură în faţa pietrei, efortul fiind minim.  Totuşi, am avut parte şi de un caz neobişnuit de dopaj la curling, iar sportivul tirşor este un rus.  Alexander Krushelnitsky câştigase medalia de bronz la curling la dublu mixt alături de soţia sa. Doar că testul antidoping a relevat faptul că sportivul rus a luat Meldonium, aceeaşi substanţă care a condus la suspendarea Mariei Şarapova. Federaţia rusă de curling a declarat că a declanşat propria investigaţie, mai ales că, susţin cei din federaţie, toţi sportivii au fost testaţi înaintea plecării spre JO. „E ceva ciudat. Îi ştiu pe oamenii ăştia de mulţi ani, ce rost ar fi avut să ia o substanţă ilegală înaintea Jocurilor Olimpice?“, a spus Dmitry Svischev, preşedintele federaţiei ruse de curling, suspectându-se faptul că lui Krushenitsky i-a fost strecurat Meldonium în mâncare sau băutură. Pe de altă parte, sportivul norvegian care a încheiat concursul pe patru spune că momentul lui de glorie a fost furat şi că vrea să îşi primească medalia pe podium, aşa cum se cuvine, după ce i se va retrage locul trei rusului.

Germanii se dopează cu bere fără alcool

Sportivii germani au la dispoziţie 3.500 de litri de bere fără alcool, la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, ei reuşind să obţină până acum 12 titluri olimpice. "Este o băutură foarte bună după antrenament sau competiţie", a declarat Simon Schempp, medaliat cu argint la mass-start. Medicul echipei de schi a declarat că aproape toţi sportivii germani beau bere în timpul antrenamentelor. El a făcut un studiu la maratonul de la Munchen din 2009, oferind câte o bere fără alcool sportivilor înainte şi după eveniment.  Concluzia a fost că aceşti sportivi s-au recuperat mai repede în raport cu cei care nu au băut. Efectele benefice ale acestei băuturi ar fi legate de concentraţia de polifenol, care ar avea consecinţe pozitive asupra sănătăţii, a scris News.ro.

image

A ieşit din comă, a urcat pe podium

Snowboarderul canadian Mark McMorris (foto sus) a câştigat medalia de bronz la distanţă de 11 luni după ce a stat în comă în urma unui accident foarte grav. El a povestit cumplitul accident, care era să-i fie fatal.  “Am sărit, am realizat că fac o mare greşeală la decolare, zăpada era foarte afânată, marginea plăcii mi-a rămas înţepenită în zăpadă. Am alunecat mult în stânga şi m-am trezit într-un copac. Ce a urmat, nu a fost tocmai bine. Mi-am rupt 17 oase, am avut splina ruptă, un plămân afectat, nişte zgârieturi pe inimă. A fost foarte complicat. Sunt norocos că sunt în viaţă. Nici nu am ştiut că unul dintre plămâni este afectat sau că am splina ruptă. Simţeam doar că spatele mă doare foarte tare. A fost rău de tot! Imediat ce m-au scos din comă, le-am cerut o bucată de hârtie şi un creion. Suferisem şi o operaţie de mandibulă, deci nu puteam vorbi. I-am întrebat pe medici dacă pot să merg la Olimpiadă", a povestit el pentru Eurosport.

Ester Ledecka, câştigătoare surpriză la SuperG

image

Campioana de la snowboard a câştigat… la schi
Sportiva cehă Ester Ledecka a pornit cu numărul 26 în concursul de Super G şi nu era nici pe departe printre favorite. Ba mai mult, proba ei preferată este snowboardul, unde are mai multe medalii în palmares.În momentul în care a plecat Ledecka, la baza pârtiei austriaca Anna Vieth primea telefoane de felicitare şi se pregătea să celebreze a doua ei victorie la JO. Doar că Ledecka, a 43-a în ierarhia mondială, a oprit timpul la 1.21.11, fiind cu o sutime mai rapidă decât Veith. „Mă întrebam ce se întâmplă. E vreo greşeală. Tot aşteptam să se mai adauge vreo două secunde“, a declarat Ledecka. „Credeam că am aurul, eram sigură. Când am văzut timpul ei, şi eu m-am gândit că e o greşeală. Dar o felicit pe Ledecka“, a spis Veith.  Ledecka a venit la conferinţa de presă cu ochelarii de schi pe ochi: „Nu eram pregătită pentru acest moment şi n-am apucat să mă machiez“, a glmit ea.

image

Savoarea Africii
Continetul negru nu are tradiţie în sporturile de iarnă, din motive lesne de înţeles. Totuşi, la această ediţie a JO sunt mai mulţi africani ca niciodată şi s-au consemnat două debuturi: Nigeria a calificat un echipaj feminin la bob şi o altă fată la skeleton, iar Eritrea a ajuns şi ea în premieră la JO de iarnă cu un concurent la schi alpin. Ghana, Kenya, Madagascar, Africa de Sud, Maroc şi Togo sunt şi ele reprezentate cu un sportiv sau doi. Cele două nigericence de la bob, Seun Adigun şi Akuoma Omeoga au avut mult de muncit pentru a ajunge la JO, în primul rând pentru a strînge cei 75.000 de dolari necesari pentru un bob nou şi echipament.

Bobul jamaican a stârnit iar rumoare
Toată lumea cunoaşte povestea bobului jamaican de la Calgary 1988, care a şi fost ecranizată în filmul Cool Runnings. De data aceasta, fetele de la bob au atras atenţia. Una dintre antrnoare a plecat de la lot cu o săptămână înaintea Jocurilor şi a luat şi bobul cu ea. În sprijinul celor două fete  sărit o companie de bere care a plătit 35.000 de dolari pentru a răscumpăra bobul şi a permite prezenţa celor două pe linia de start.

image

Tonganul care nu mai văzuse zăpadă
Sportivul din Tonga Pita Taufatofua, care a defilat cu bustul gol la ceremonia de deschidere a JO de la PyeongChang şi a învăţat de puţin timp să schieze, s-a clasat, pe locul 114 în proba de 15 kilometri din cadrul competiţiei de schi fond de la Jocurile Olimpice de iarnă, a scris News.ro. El a încheiat cursa cu timpul 56:41.1, mai bun decât ultimii doi clasaţi, columbianul Sebastian Uprimny  şi mexicanul German Madrazo. Potrivit Huffington Post, Taufatofua nu avea un obiectiv sportiv important la Pyeongchang, el dorind doar să încheie cursa. “Primul pas este să termin înainte să se stingă luminile”, a glumit miercuri sportivul în vârstă de 34 de ani. “Iar în al doilea rând, să nu intru într-un copac”, a adăugat el. Pita Taufatofua a ajuns la JO de la Pyeongchang după o pregătire de doar 12 săptămâni pe zăpadă, în contextul în care înainte nu mai văzuse zăpadă. El speră ca ambiţia sa să îi inspire pe tinerii din Tonga. “Oamenii din acea zonă, copiii care privesc acum, vor avea acces la ceva ce nu ştiau că există. De aceea sunt aici”, a afirmat el. Taufatofua, care a concurat şi la Jocurile Olimpice de vară, în urmă cu doi ani, la taekwondo, a sugerat că s-ar putea apuca de alt sport pentru următoarea Olimpiadă. “Poate ceva legat de apă. Rămâneţi aproape”, a spus el.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite