Vlad Miriţă, tenor: „Unde pui o cărămidă, pune şi Dumnezeu una“

Vlad Miriţă abordează cu lejeritate stilul crossover sau pop-opera

Tenorul Vlad Miriţă crede că ajutorul divin se manifestă atât în cariera lui, cât şi atunci când vrea să „zidească“ ceva în slujba binelui, pentru copiii orfani de la Valea Plopului.

Vlad Miriţă  nu are aerul sobru, „de tenor", aşa cum îl recomadă profesia. Pare uşor distrat - de fapt, chiar este  - şi din confesiunea lui îţi dai seama că a avut o adolescenţă rebelă şi că mâna norocului, sau a lui Dumnezeu, l-a condus pe drumul pe care să‑şi împlinească harul. Când a venit la interviu, se pregătea să plece la Valea Plopilor, locul unde „celebrul" părinte Tănase are grijă de 300 de copii. Merge acolo periodic pentru a duce „din cele trebuincioase" unei comunităţi care trăieşte din mila Domnului şi din generozitatea oamenilor. Citându-l pe părinte, spune că „binele nu are limite". „Când pui o cărămidă la edificiul binelui, pune şi Dumnezeu una".

Cum a descoperit că are voce? La ce vârstă? „ În clasa a VI-a, la ora de Religie. Profesorul a lipsit şi, în locul lui, a venit ajutorul său, un băiat foarte tânăr, cântăreţ la biserică. Şi aici cred că Dumnezeu a pus ceva la cale pentru mine", spune Miriţă. Tânărul suplinitor a pus fiecare copil să cânte. „Tu ai voce foarte bună, îţi recomand să faci Seminarul Teologic", i-a spus lui Vlad.

„Acasă i-am povestit mamei, mama m-a rugat să cânt, eu nu am vrut, pentru că eram foarte ruşinos şi abia când a trebuit să merg la ziua unui coleg, mama m-a şantajat: «Dacă nu cânţi, nu te duci». Mama lucra la o bancă ce sponsoriza Festivalul Crizantema de Aur şi făcea parte şi din comitetul de organizare a festivalului", îşi aminteşte el.

O mamă tenace şi convingătoare

Mama copilului Vlad Miriţă a fost impresionată de personalitatea tenorului Dorin Teodorescu, pe care l-a cunoscut la Festivalul Crizantema de Aur, şi i-a încolţit în minte ideea că şi fiul ei ar putea ajunge ca el într-o zi. Prin recomadări a ajuns la Mariana Luca, „prima mea profesoară de muzică", după cum îşi aminteşte Vlad.

„M-a pus să cânt ceva - tocmai făcea repetiţii cu un cor de amatori - iar eu am cântat foarte prost «Dacă dragoste nu e, nimic nu e», a lui Gheorghe Gheorghiu. Doamna s-a eschivat: mi-a spus că am vocea în schimbare, să mai aşteptăm, dar mama a insistat. Aşa i-am cunoscut pe nişte băieţi absolvenţi de Seminar Teologic. Erau băieţi de gaşcă -  atunci când era post, ţineau post, când era de şpriţ, mergeam la şpriţ", povesteşte tenorul. De fapt, recunoaşte, asta l-a ţinut la cor, prietenia cu acei băieţi. „Pentru mine muzica era un hobby", spune el. Cea mai bună dovadă este faptul că după ce a terminat liceul a dat admiterea la ASE. A realizat că muzica e „ceva de viitor" abia în 2002, când a câştigat Festivalul de la Mamaia la secţiunea Debut.

Semăna cu un „părinţel"

 „Unii au zis că sunt Bocelli de România, alţii că ar fi trebuit să cânt la Operă. Atunci am înţeles că este ceva de capul meu, totuşi. Are mama un dosar imens cu ceea ce s-a scris atunci despre mine", se amuză el. „Mi se urcase uşor la cap succesul, dar, după un an şi jumătate de stagnare, m-am trezit la realitate". Abia acum îşi explică acel moment de stagnare: impresarul de atunci nu i-a oferit ceva pe măsura potenţialului său, iar el - care rămăsese prieten cu băieţii seminarişti - de Crăciun, ca să facă un ban, cânta colinde prin scara blocului şi avea o figură „de părinţel".

 A cântat de şase ori cu soprana Angela Gheorghiu. Mulţi l-ar invidia, dar acum i se pare ceva firesc: prietenia cu diva îl onorează, dar, totodată „nu o mai vede ca pe un star inaccesibil".

A mâncat din pomana lui Pavarotti

 „La început am fost foarte entuziasmat. Asistam la discuţii pe care ea le avea la telefon cu Jose Carreras, cu Andrea Bocelli. Datorită ei i-am cunoscut pe Sting şi pe Andrea Bocelli, care m-au invitat la un concert de-al lor, în Italia. Prin ea am avut acces la informaţii despre lumea lor şi odată mi s-a întâmplat ceva emoţionant. Eu l-am admirat enorm pe Pavarotti. Am ascultat zeci de casete cu el, înregistrări din concerte, am citit o mulţime despre viaţa şi cariera lui", relatează Vlad alert.

Pavarotti era foarte aproape de sufletul lui şi, când a murit, a înţeles ceea ce nu înţelesese până atunci: de ce plâng unii fani după idolul lor. „Şi s-a întâmplat să fiu invitat la Angela Gheorghiu acasă şi să mănânc din mâncarea trimisă de văduva lui Pavarotti, Nicoleta Mantovani. Era ceea ce se cheamă pomana mortului, la noi. Nicoleta îi trimisese într-un coş, Angelei, câte ceva din mâncărurile preferate ale soţului ei.  Acea întâmplare mi s-a părut extraordinară", spune Miriţă.

Dar muzica nu înseamnă totul pentru el: legătura cu familia, dragostea lui pentru cai - are o mulţime de fotografii cu caii lui pe contul de Facebook - prietenia cu Patricia (membră a trupei Amadeus) sunt lucruri la fel de importante în viaţa tenorului.

"Pentru mine, muzica era un hobby. Nu credeam că poate fi ceva de viitor. De aceea am dat la ASE."
Vlad Miriţă
tenor

Biografie

Vlad Miriţă s-a născut la 2 august 1981 în oraşul Târgovişte.
Din 2006 este solist al Operei Naţionale din Bucureşti
Printre numeroase premii obţinute se numără şi Premiul Teatrului de Operă din Viena acordat de Ioan Holender (2006)
Repertoriu de operă (selecţie):
- Alfredo Germont („La Traviata" - Giuseppe Verdi)
- Don Jose („Carmen" - Georges Bizet)
- Mario Cavaradossi („Tosca" - Giacomo Puccini)
- MacDuff („MacBeth" - Giuseppe Verdi)
- Ismaele („Nabucco" - Giuseppe Verdi)
- Edmondo („Manon Lescaut" - Giacomo Puccini)
- Arturo („Lucia di Lammermoor" - Gaetano Donizetti)
Pe 24 decembrie va susţine un concert în aer liber la Ploieşti.