Florin Zamfirescu: „Numai monarhia ne-ar putea salva“

0
0
Florin Zamfirescu, la o discuţie cu  jurnaliştii „Adevărul“
Florin Zamfirescu, la o discuţie cu jurnaliştii „Adevărul“

Actorul a stat de vorbă cu jurnalişii „Adevărul" despre carieră, dar şi despre viaţa personală. Florin Zamfirescu se arată mâhnit de vremurile pe care le trăim şi spune, cu cinism, că doar monarhia ne poate salva. Florin Zamfirescu vorbeşte fără oprire, recită poezii, face glume. Spune cu modestie că nu a avut o carieră spectaculoasă, însă palmaresul său îl contrazice.

Victor Rebengiuc: „Cum să-i spun lui Ion Iliescu că ne-a vândut?“

„Adevărul": Merită să mai devii actor în ziua de azi?

 Florin Zamfirescu: În aparenţă nu merită, dar pentru unii nu se poate altfel. Dacă condiţiile sunt foarte grele pentru toţi, dar un anume individ visează să facă transplanturi, el trebuie să se facă medic. Aşa sunt unii care visează să facă doar actorie. Au capacitatea de exhibare, au nestatornicia sau curiozitatea de a copia, de a imita şi nu se simt bine decât în zona asta care îţi permite să treci prin mai multe destine şi mai multe vieţi.

Sunteţi un profesor dur?

 Nu, deloc. Am lansat în România fundaţia UAU - Universal Artist Unforgetable. Una dintre piesele la care lucrăm se numeşte „Graffiti dream", este scrisă şi regizată de Alina Nenega şi se joacă la teatrul Odeon. Spectacolul reflectă o realitate tristă a vremurilor noastre. Teatru este oglinda vremii şi asta trebuie să reflecte. E vorba de generaţia din spatele blocului care în lipsă de alt debuşeu artistic pictează graffiti, îşi manifestă talentul prin dansurile de stradă. Am o generaţie care ştie să facă asta. Sunt copii cu un mare talent. Am socotit că merită să fac această fundaţie care trebuie să fie o rampă de lansare pentru tinerele talente. Pentru că, din experienţa mea, simt că din 60 de studenţi sunt 40 de mari talente. Este o generaţie mai specială. Am zis că vreau să las şi eu ceva pentru mine.

Ce vă place mai mult: să fiţi actor sau profesor?

 Nu aş putea renunţa la niciuna. Eu am visat toată viaţa să fiu actor şi mă declar actor şi-atât. Dar viaţa te împinge să te extinzi. Am ajuns să scriu poezie în neştire, dar nu le voi publica decât dacă cineva mi le găseşte după ce o să mor(râde).  

Nu sunteţi mulţumit de ele?

 Nu sunt. Mi se par foarte intime, deşi am îndrăznit şi am publicat o carte intimă, o carte de povestiri erotice, care se numeşte „Catifea".

Dar teatru de ce nu scrieţi?

 Nu că nu vreau, dar nu pot. Cred că de-asta nu public nici poezii. Pentru că mi-e teamă că voi recurge, fără să vreau, la lucruri ştiute de mine. Adică la scheme teatrale. Şi ştiind foarte multă poezie, eu nu mai ştiu dacă ceea ce scriu este poezia mea sau a altuia. Am scris cândva în liceu un vres de care m-am mândrit extraordinar şi l-am descoperit, 20 de ani mai târziu, la un autor spaniol identic pe care nu-l cunoscusem până atunci. Versul era aşa: „Mă doare carnea gândurillor mele". Nici teatru şi nici poezie nu aş vrea să comit public pentru că mi-e teamă de pastişe.

Când aţi scris prima poezie?

 Prima poezie am scis-o în clasa a treia şi era despre soră-mea:

Raluca e o fată scumpă şi gingaşă, e ca o floare

Cu gura ei de păpădie şi ochii ca o vrăjitoare.

Ea când se-ncruntă te-nlemneşte şi la bătaie te îndrumă

Cu răutatea ei cea mare, pe loc cu mâna te sugrumă

Obrazul ei e verde, numai el niciodată nu roşeşte

Iar când mămica o îmbie numai că se şi răseşte:

Ce, bă, mămico nu-nţelegi că astăzi nu vreau să mănânc?

Mai bine lasă-mă, pe seară, să plec cu Mihaela-n crâng.

Şi-aşa îşi trece timpul Uca noastră cea prostuţă

Dar o să o-nvăţăm noi minte cu o subţire nuieluţă

Şi Raluca ce părere a avut?

 A plâns atunci. Ea e cu patru ani mai mică decât mine.

Sunteţi credincios?

Păi cum să nu fiu? Dar am nişte păreri personale. Nu sunt habotnic şi multe lucruri din dogma noastră creştină nu le accept.

Care a fost apogeul în cariera dumneavoastră?

 Eu nu am o carieră spectaculoasă. Din punctul meu de vedere se putea mai mult, deşi eu nu cred că puteam mai mult. Mi s-a întâmplat cumva ca la ruletă. Când te duci la ruletă şi câştigi, devii fan, devii dependent. În 27 martie 1966, am participat, selectat fiind din toată regiunea Argeş, pentru emisiunea „Dialog la distanţă". Pe atunci, regiunea Argeş concura cu regiunea Mureş pe mai multe domenii: cel mai bun cor, cel mai tânăr interpret, cel mai bătrân interpret, recitator etc. A venit toată trupa selecţionată de la Argeş şi Târgu Mureş în Bucureşti. Eu fusesem selecţionat ca recitator. Mi-au dat să învăţ „Legenda Argeşului". Nu numai că am luat 10 pe linie, dar în finalul concursului erau date şi premii, iar eu am luat premiul întâi. Regiunea mea a câştigat. Cel mai mare succes al vieţii mele a urmat după asta. După circa două luni, poştaşul venea la mine, cu tolba lui şi o golea pe toată pe masă. Adresa mea era „Recitatorul din Călimăneşti". Primisem scrisori din toate colţurile ţării, de la la oameni care mă felicitau, până la puştoaice care îmi dădeau şi mărimea bustului şi înălţimea.

Obiectul Adevărului

s

“ Am un ceas pe care îmi place să-l port tot timpul pentru că este pătrat şi pentru că se încarcă atunci când îl mişc dintr-o parte în alta. ”
Florin Zamfirescu actor

Plusuri

Disciplinat
„Sunt foarte ascultător, cam prea ascultător şi sunt disciplinat.“
Romantic
„Sunt cam romantic. Am momente de romatism şi, în mod surprinzător, sunt unul dintre cei mai mari timizi pe care i-am cunoscut eu.“

Minusuri

Nerăbdător
„Nu am răbdare. Acum am început să mai am. Mă cert foarte repede și îmi trece foarte repede dar ăluia de vizavi nu-i trece.“
Influenţabil
„Mă dau foarte mult după ceilalţi și asta este o slăbiciune.“      

În replică

s

“ Îl văd pe Florin Zamfirescu ca un mare actor, liedrul şcolii de teatru şi un om care îşi trăieşte aventura personală”
Claudiu Bleonţ actor

Şi aţi răspuns vreuneia?

 În prima zi, i-am cerut mamei nişte bani şi am luat cărţi poştale. Luam pe fiecare şi le răspundeam, dar când a văzut că s-au adunat vreo trei geamantane de scrisori am zis că nu am cum. În podul casei din Călimăneşti, tata mi le-a adunat. Am avut un succes atât de mare încât în vara lui 1966 ne-am dus să facem un tur al mănăstrilor, iar când am ajuns în Iaşi dădeam autografe la oameni pe stradă.

Acum tinerii absolvenţi nu mai sunt repartizaţi, nu?

 Din păcate nu. În '89 când au fost schimbările alea mari eu luptam cu studenţii să-i conving să nu caute să anuleze repartiţiile obligatorii, ci să caute să anuleze numai cuvântul obligatriu. Ei au anulat tot.

Cum vi se par vremurile prin care trecem?

 Acum este rău. Eu sunt disperat. De-aia am şi făcut o fundaţie pentru că eu încerc să-i protejez pe cei pe care îi am aproape. Cred că suntem într-o derivă foarte mare. Ştiu şi de ce: Eu cred în monarhie. Numai monarhia ne-ar putea salva. Contantin Stanislavski (n.r. - actor) spunea că evoluţia unui actor înseamnă să urci treaptă cu treaptă, nu să sari. Ori poporului român îi lipseşte liceul, prin fractura din 1948, când monarhia a fost abolită brutal şi s-a trecut într-un sistem aberant. Trăim într-o democraţie care s-a transformat în vacarm. Nu ştim valoarea relaţiei, nu ştim să ne păstrăm cuvântul dat, nici ce însemnă onoare. La noi nimic nu are termen, se promite orice în alegeri, apoi nu se face nimic. Şi atunci eu cred că numai asta ne-ar salva pe noi, un proprietar de ţară. Preşedintele are un mandat de patru ani şi nu mai are nimic de pierdut, pe când un proprietar de ţară nu poate să-şi fure propria ţară. Vedem că totul se duce de râpă, că se alege praful şi pulberea şi noi suntem preocupaţi că nu e virgulă în Constituţie. Eu aş fi fericit dacă ne-am decreta cu toţii supuşi ai reginei Angliei.

Aţi jucat în piese de teatru, în filme, dar şi în telenovele. Sunt actori care nu privesc cu ochi buni acest gen de film, dumneavoastră cum de aţi acceptat?

 Sunt actori care au privit cu ochi foarte răi în anii '90 - '95, reclamele. A dispărut această cutumă când s-a înţeles că se poate câştiga un ban corect, cinstit şi e mai uşor decât să joci într-o piesă de teatru de trei ore, iar salariul primit pentru asta nu-ţi ajunge. Actorul e actor peste tot. Am fost chemat, m-am dus şi mi-a plăcut foarte mult. Nu puteţi să spuneţi că în „Inimă de ţigan" am făcut un rol de doi bani, pentru că al doilea mare succes al meu a fost rolul Gigi Dumbravă.

 Nu este frustrant pentru un actor ca oamenii să nu-l recunoască printr-o piesă de teatru şi să-l asocieze cu un personaj de telenovelă?

 Nu e frustrant deloc. La o piesă de teatru vin două-trei sute de oameni, pe când la o piesă televizată te văd milioane în aceeaşi seară. Pe de altă parte, mi s-a întâmplat să fiu vara trecută la mare. Era pe plajă, lângă noi, un individ soios, cu burtă. Când să plecăm a venit la mine şi-mi spune: „Nu vă supăraţi, vreau şi eu să vă strâng mâna. Vă admir foarte mult pentru rolul lui Ţugurlan din Moromeţii". Iar eu îi zic: „Domnule, mi-ai luat o piatră de pe inimă, am crezut că pentru Gigi Dumbravă".

Cum este să jucaţi într-o telenovelă?

 Eu nu fac nicio deosebire. Ori joc la Nae Caranfil într-un film, ori la Iura Luncaşu, eu am un text, un partener, o situaţie şi joc. Mă simţeam bine în rolul lui Gigi Dumbravă. Uneori îmi mai spunea nevasă-mea că am început să-i semăn.

Sunteţi o familie de actori, cum vă înţelegeţi?

 Cam mare, da. Nu ne înţelegem. Există conflictul între generaţii, avem păreri diferite. Vlad e de părere că teatru se face altfel, filmul se face altfel. Am jucat împreună în „Inimă de ţigan" şi nu ne înţelegeam deloc la filmare. Dar, deloc. Ceva e ciudat. Nu-ţi vine să joci cu oameni din familie. Cineva ne-a zis că suntem destui ca să facem piesa „O noapte furtunoasă". Eu sunt jupânul Dumitrache, Vlad (fiul lui - n.r.) e Chiriac, Cătălina (Cătălina Mustaţă, soţia sa - n.r.) e Veta, Ştefana (fiica sa - n.r.) poate fi Ziţa şi îl mai găsim noi pe Pingescu. Nu se poate, domnule. Cum să se ducă Vlad să o pupe pe Veta? Sau cum să joci într-o piesă în care unul mai în vârstă se îndrăgosteşte de o puştoaică şi să joc eu cu fiică-mea? Ţi se strepezesc dinţii.

Aţi mai fost căsătorit de două ori. Ce nu a funcţionat?

 Niciun fel de nefericire din familie nu m-a oprit din ceea ce îmi place mie să fac, adică teatrul. Eram foarte ocupat şi uite că s-au fărâmat.

Actoria a fost soţia dumneavoastră?

 Aia da.

E greu pentru un actor să trăiască într-o relaţie în care partenerul nu are nicio legătură cu zona aceasta?

 Încep să cred că da. Ori trebuie ca partenerul acesta să fie foarte înţelegător. Cum a fost ultima soţie a lui Gigi Dinică, o minune de om, care stătea lângă el, care ştia cu cine are de-a face, care cumva se predase, adică se ocupa de el, nu avea niciun fel de pretenţie. E greu să găseşti un altruism atât de mare. Cred că o condiţie principală în orice căsnicie, nu numai la noi, este să nu ajungi să te consideri proprietarul celuilalt.

Aţi păstrat legătura cu fostele soţii?

 Păstrez legătura. Cu amândouă. Prima e mai departe, dar vorbim.

Când aţi încetat să recitaţi versuri?

 În '67, de când am început facultatea de teatru, am fost chemat să mă duc la Sala Polivalentă să intru în corul celor care recită şi din cauza asta am încetat să recit. Mi-a părut rău că a trebuit să renunţ la poezie. Odată m-au chemat de Ziua Femeii la TVR, să-i recit Elenei Ceauşescu. Când am auzit asta am zis că nu am costum la mine şi am fugit. Atunci m-au interzis în televiziune un an.

Aţi lucrat şi cu vechea gardă a regizorilor, dar şi cu cei noi, cu care v-aţi înţeles cel mai bine?

 Diferenţele de valoare nu ţin de vârstă. Am mai jucat la câte unul, şi respectivul nu ştie că nu vreau să mai joc la el, dar am văzut că nu este cazul. Diferenţele există între generaţii, dar nu este vorba de calitate ci de optică, de felul de a povesti.

În legăură cu cei care spun că nu mai există ari actori. Aşa-zisa generaţie de aur, dumneavoastră care i-aţi educat, cum vi se pare această afirmație?

 Nu mai există ocazii ca ei să devină mari actori. Pe vremuri ce-nsemna mari actori? Ţi se punea o etichetă: Artist de merit. Erau mentori care se ocupau, Sică Alexandrescu avea un climat pe care l-a construit la Teatru Naţional iar toţi care au lucrat cu el au devenit artişti ai poporului. Acum e clar că lucrurile se schimbă. Altfel se impun, dar avem tineri foarte talentaţi.

 "Vedem că totul se duce de râpă, că se alege praful şi pulberea şi noi suntem preocupaţi că nu e virgulă în Constituţie."

Florin Zamfirescu

Testul Adevărului

Cătălina Mustaţă: E frumoasă, talentată, pasionată, serioasă, cultă.

Sergiu Nicolaescu: Un om cu un palmares redutabil, cu o putere de luptă fenomenală, dar cu incapacitatea de a se opri la vreme.

Claudiu Bleonţ: A căzut în capcana unor mondenităţi gratuite şi din cauza asta a pierdut unele calităţi fabuloase.

Ion Caramitru: Unul dintre cei mai tehnici actori pe care i-am avut noi. O mare valoare din punct de vedere tehnic.

Nicoleta Luciu: Este talent pur. Gloria ei ar merita să o aibă pentru ceea ce face nu pe felul cum arată. Ea se luptă să arate întruna bine. După ce a născut, Doamne, cât a putut să-şi revină de repede.

Carte de vizită

- Florin Zamfirescu s-a născut în Călimăneşti, Vâlcea, la 12 aprilie 1949.
-  Este căsătorit cu actriţa Cătălina Mustaţă.
-  Carieră: Debutul său s-a produs la 27 martie 1966, când a participat la emisiunea-concurs „Dialog la distanţă“ în care a recitat cu succes poezia „Legenda Mănăstirii Argeş“.
- De-a lungul carierei a jucat pe scena Teatrului de Stat din Târgu-Mureş şi pe cea a Teatrului Giuleşti, dar şi la Bulandra şi Teatrul Naţional din Bucureşti.  A fost director adjunct artistic al Teatrului Odeon.
- Din 1996 activează ca profesor la UNATC.

s


Ultima oră

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite