Damian Drăghici: „Nu pot să-mi ascult propria muzică“

0
0

Artistul, care a anunţat recent că se lasă de muzică, mărturisește că tot ce a clădit a fost numai din ambiție și nu din pasiune pentru cântec. Chiar în ziua în care a împlinit 41 de ani, Drăghici a încheiat un capitol din viața lui: a închis ușa meseriei care l-a consacrat pe marile scene ale lumii. Nu știe încotro se va îndrepta, dar e încrezător că îi va fi bine pe noul drum.

„Adevărul": Cum a venit hotărârea de a nu mai face muzică?

Damian Drăghici: Declicul a fost pe 31 martie, în ziua în care am împlinit 41 de ani. Înainte mai reflectasem asupra acestui gând, dar atunci mi-am dat seama de un lucru foarte important: eu am făcut muzică doar din ambiţie. Unii ar spune că e un lucru bun, pentru că ambiţia satisface o nevoie şi anume dorinţa de a progresa. Dar dacă ai un cerc cu mai multe părţi egale, să zicem: credinţă, familie, carieră, bani, spiritualitate, iar toate sunt dominate numai de ambiţie, atunci nu mai există un echilibru. Eu mi-am dat seama că tot ce făcusem în muzică, o făcusem doar pentru a dovedi. Totul a început la 12 ani, când am avut un incident care m-a determinat să mă ambiţionez şi să studiez.

Ce s-a întâmplat atunci?

Într-o zi, în timpul unui concert, băieţii s-au oprit şi m-au lăsat să cânt eu de unul singur. Iar eu cântam tâmpenii. Când cântam cu ei nu se observau greşelile mele. Ei, lucrul ăsta m-a făcut să mă simt atât de ruşinat, încât mi s-a activat, la o vârstă foarte mică, acest eu, această ambiţie. Şi asta a fost scânteia. Mie mi s-a pus instrumentul în mână şi mi s-a zis ori cânţi ori ajungi la puşcărie.

Dar de ce existau doar variantele astea?

Nu erau numai astea, dar presupun că era o modalitate prin care mama voia să mă motiveze să studiez ca să nu ajung rău. Aşa fusese şi ea educată şi aşa a ştiut să mă înveţe şi pe mine. Pe de altă parte, mi-am dat seama că prin ambiţie pot să fac şi eu ceva în viaţă. Însă ambiţia e mult mai bună pentru sport, pentru afaceri, dar nu pentru muzică. În muzică ai nevoie de pasiune.

Deci muzica ta nu a avut pasiune niciodată?

Nu ştiu dacă a avut pasiune sau nu. N-aş vrea să reneg tot ce am făcut, dar nici un mincinos n-aş putea să fiu. De câte ori eram pe scenă îmi plăcea muzica mea, dar eu niciodată n-am putut să-mi ascult muzica la CD. Niciodată. Pentru că nu mă atingea şi nu-mi plăcea. Nu pot să mă ascult pe mine. Dar pe scenă, ce mi-a plăcut cel mai mult în viaţa mea a fost Damian&Brothers.

Încotro?

image
image

Ştii ce e culmea? Întotdeauna când nu am ştiut încotro, mi-a fost mai bine decât când am ştiut. Şi acum nu ştiu încotro. De-a lungul anilor, am crezut foarte mult timp că eu sunt în control. Şi acum mi-am dat seama că e bine să las lucrurile în mâna lui Dumnezeu. Eu cred că Dumnezeu are planuri mai bune pentru noi decât avem noi pentru noi.

Crezi în destin?

Da, cred în destin şi-l aştept în fiecare dimineaţă când mă trezesc. Întotdeauna oamenilor din jurul meu li s-a părut că sunt foarte visător, şi fostelor soţii şi prietenilor. Dar eu cred că lucrurile se întâmplă dacă trebuie să se întâmple. Bineînţeles că nici nu-i bine să aştepţi să-ţi pice din cer. Cred că cel mai important este să crezi tu în tine, să crezi în Dumnezeu şi să ai inima deschisă. Şi să-i mulţumeşti în fiecare zi lui Dumnezeu, nu să te rogi, da-mi, Doamne, aia şi aia. Nu mai fac asta, am făcut-o mulţi ani.

Dacă tot ce ai făcut până acum din ambiţie şi ai ajuns atât de sus, unde crezi că ai fi ajuns dacă ai fi făcut ceva din pasiune?

Tocmai la asta m-am gândit...dacă am făcut muzică din ambiţie şi a ieşit atât de bine, tu-ţi dai seama dacă găsesc acel lucru pe care chiar îl iubesc, cât de bine o să iasă? O să-l fac mult mai bine pentru că o să mă concentrez 100% pe acel lucru. De multe ori uitam de ambiţie când mă implicam într-un proiect, dar undeva dedesubt, de fapt ambiţia era cea care mă împingea înainte şi nu dragostea. Presupun că aş fi fost un foarte bun sportiv.

Ţi se pare că tot ce ai făcut până acum poate fi considerat o minciună?

Da, într-un fel da. Dar era o minciună care devenea realitate. Pe zi ce trecea îmi puneam ceva în cap şi reuşeam să fac să se întâmple acel ceva. Când am avut concertul în 2006, în România, era primul meu spectacol şi nu credeam că o să vină lumea. Dar cu câteva săptămâni înainte începusem să-mi imaginez cum o să fie la concert. Închideam ochii şi vedeam lume multă şi mă vedeam şi pe mine în mijlocul lor. Când am ieşit pe scenă am rămas cu gura căscată. Era arhiplin.

Deci a existat şi pasiune, ai şi trăit anumite momente în care ai vibrat pur şi simplu...

Da, dar acum eu îţi arăt şi cealaltă latură: voiam să am 10.000 de oameni la Arenele Romane din pasiune sau să fiu primul român care a reuşit să adune atâţia oameni la un spectacol? Îţi zic eu, a doua variantă. Dar am pus pasiune ca să creez ambiţia aia. E foarte ciudat pentru că e o combinaţie între două lucruri.

Te-ai gândit că poate nu vei găsi acest lucru pe care îl cauţi şi pe care să-l faci din pasiune?

E mai bine să nu găsesc acel lucru pe care să-l fac din pasiune şi să fiu în căutare, decât să fac un lucru pe care nu-l fac din pasiune.

Când erai mic şi te întrebau la şcoală ce vrei să fii când o să fii mare, care era răspunsul?

Nu s-a întâmplat aşa ceva. Asta o vezi doar în filmele americane. În cazul meu, se ştia că trebuie să preiau afacerea familiei. Dar afacerea familiei, însemna o sărăcie, înseamna fă-te muzicant ca să nu mori de foame. Eu tocmai de-aia m-am lăsat de muzică pentru că vreau să fac ceea ce vreau, cu cine vreau şi când vreau.

Ce relaţii ai cu familia ta acum?

Foarte bune. Şi de ce sunt bine cu ei? Pentru că m-am lăsat de muzică şi am înţeles că valorile astea sunt mai importante decât muzica. Înainte nu mă interesa de ei. Acum petrecem timp împreună, îmi iau nepoţelele şi le scot la film, ne plimbăm. Înainte nu făceam asta pentru că nu aveam timp, pentru că eram obsedat de ambiţia mea. Asta a fost o problemă şi în cazul căsniciilor mele. N-am avut timp să acord atenţie niciunei partenere cu care am fost. Cred că le-a fost greu să fie lângă mine, pentru că trebuia să-şi dedice viaţa ambiţiei mele. Dar pe de altă parte, niciodată nu le-am cerut asta.

De ce n-au mers căsniciile tale?

Cu prima soţie n-a existat niciun fel de compatibilitate, m-am însurat cu ea pentru că aveam nevoie de acte, ca să stau în Grecia. Şi cu restul tot la fel, n-a existat potrivirea. De multe ori eu voiam să merg să văd nu ştiu ce muzeu, iar ele voiau să stea numai în Chanel. Eu nu spun că nu e ok să faci shopping, şi eu sunt obsedat de shopping, dar una e să-ţi placă să te îmbraci bine, iar alta e să-ţi placă să cumperi o carte.

Ce a însemnat pentru tine Damian&Brothers?

Proiectul ăsta mi-a schimbat viaţa. Nu m-am aşteptat la nimic de la Damian&Brothers, iar acelaşi lucru mi se întâmplă şi acum. Încotro?  Nici acum nu mă aştept la nimic. Iar înainte de a veni în România aveam tot timpul aşteptări, dar după Damian&Brothers nu m-am aşteptat la nimic şi a ieşit ce ştiţi şi voi.

Ai vreun regret?

Ăia care spun că n-au niciun regret mint. Bineînţeles că am, dar n-am stat să fac o listă a lor. Regretele sunt momentele în care ai fost condiţionat să faci un lucru pe care nu ai vrut să-l faci. Dacă am făcut compromisuri, înseamnă că au fost şi regrete. Dacă ar fi să spun care ar fi cel mai mare, n-am cum, pentru că au fost destule compromisuri.

„În America chiar poţi să te simţi singur"

Cariera artistică te-a împiedicat să-ţi construieşti o viaţă personală?

Într-un fel da. Lucrurile care înainte mi se părea ciudate, lucruri legate de familie, de copii, acum mi se par foarte importante şi normale. Înainte când un coleg îmi spunea că pleacă de la repetiţie pentru că începe copilul şcoala, mă uitam la el ca la un nebun şi mă gândeam că repetiţia aia era cea mai importantă. Acum am înţeles ce înseamnă. Eu n-am petrecut prea mult timp cu fata mea din Grecia, Niculina, când era mică, dar fac acest lucru cu nepoţelele mele.

Cu Niculina cum te înţelegi?

Bine, dar parcă mi-e mai uşor să fiu pe lângă un copil la 8-9 ani decât pe lângă ea, care are 18. Eu sunt foarte copilăros, îmi place să mă joc, să fac numai prostii, iar ei nu-i place de mine că nu sunt serios. Când mergem pe undeva i se pare că o fac de ruşine. Iar dacă încerc să mă liniştesc devin prea serios şi nici aşa nu e bine.

Cum era copilul Damian?

După cum se spune la mine în familie, cel mai rău copil care a existat vreodată. Numai răutăţi am făcut, n-aveam niciun astâmpăr. Mă urcam pe pereţi, aruncam cu farfurii, o secundă nu stăteam. Iar la şcoală vorbeam încontinuu, nu-i lăsam pe profesori să vorbească.

La ultimul tău concert, ai venit cu un slogan: „I'm Gipsy, I'm Proud". Ai avut momente în care ţi-a fost teamă să spui că eşti ţigan?

Da, până la 27 de ani, n-am recunoscut. Prima oară, am spus-o în America, la o petrecere. Şi aşa am reuşit să agăţ nişte fete. De la gluma aia a plecat totul. Iar a doua zi am spus-o şi la şcoală şi mi-am dat seama că în loc să-mi fie ruşine de treaba asta, era ceva cu care să mă mândresc. Asta este şi ideea campaniei mele, „I'm Gipsy, I'm Proud", prin care intenţionez să schimb percepţia oamenilor despre ţigani. Eu vreau s-o fac pentru următorii zece ani, apoi cineva o va prelua şi o va face pentru încă 20 de ani şi aşa putem schimba percepţia următoarelor generaţii. Intenţionez să iau oameni de succes din mai multe ţări, şi nu neapărat artişti, pentru că ei au tot apărut, oameni de afaceri, doctori, arhitecţi, actori, care să recunoască şi să spună că sunt ţigani şi că sunt mândri.

Cum ai descrie lumea artistică în care te-ai învârtit atâţia ani?

Nu e niciun fel de glamour, aşa pare din afară. Adevărul este că oriunde mergi ai o masă rezervată la orice oră, nu trebuie să stai la coadă ori intri în magazine şi poţi să cumperi ce vrei, pentru că îţi permiţi. Pentru un om normal ceea ce faci tu e ca un vis, dar tu seara, pentru că ai cântat şi te-ai epuizat, ai nevoie de 20 de prăjituri, o sticlă de Whiskey şi două grame de nu ştiu ce ca să te simţi împlinit.

Tu ai trecut printr-o astfel de perioadă...

Bineînţeles, şi o recunosc. Atunci când îţi doreşti mai mult decât îţi trebuie, ai nevoie de lucrurile astea, atunci când eşti fericit cu cât ai, n-ai nevoie de lucrurile astea. Ai nevoie de mâncare multă, dulciuri, droguri, atunci când încerci să umpli un gol.

Te mai întorci în America?

Da, în vacanţă, da. Din orice punct de vedere, America e mult mai tare decât România, însă acolo relaţiile interumane sunt zero. În America chiar poţi să te simţi singur. Ca să mut în State, mi-ar plăcea să am destui bani ca să pot să-mi cumpăr o casă în Malibu şi să iau cu mine acolo toată echipa, adică vreo 40 de inşi ai mei. Dar altfel, nu. Până să vin în ţară în 2006, credeam că America e cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla. Dar după experienţa Damian&Brothers s-a schimbat totul.

OBIECTUL ADEVĂRULUI

“ The Prophet "

Este una dintre primele mele cărţi, pe care am primit-o cadou de la un prieten în 1997. Când am ajuns în America mi-am dat seama că oamenii din jurul meu vorbeau despre lucruri pe care eu nu le ştiam şi nu puteam să port o discuţie cu ei. Şi atunci prietenul ăsta mi-a spus că trebuie să citesc, să umplu de cunoştinţe sticla goală. Şi aşa am făcut.

Calitate: CURAJOS

"Cred că am curajul să o iau de la capăt, să mă caut, atâta timp cât Dumnezeu îmi dă sănătate."

Defect: PERFECŢIONIST

"Cred că cel mai mare defect este ambiţia. Sunt perfecţionist, cred că nu fac nimic bine. Dar vreau să rezolv lucrul  ăsta. "

TESTUL ADEVĂRULUI

Joe Cocker

Este un super, super om. Am legat o prietenie foarte bună, cât am lucrat cu el. Nu e fiţos, nu vorbeşte mult, zâmbeşte din orice şi glumeşte mereu. E un om super mişto.

image

Nigel Kennedy

Total nebun. Ne-am împrietenit foarte bine, dar nu pot să spun că am fost fericit 100% de cum s-a comportat pe scenă, la concertul din România, pentru că înjurat cam mult şi mi s-a părut fără respect faţă de public.

image

Gheorghe Zamfir

N-am colaborat cu el, dar îl respect foarte mult pentru tot ce a făcut ca muzician, ca artist şi ca valoare românească.

image

Grigore Leşe

Îmi place de el la nebunie. Mi se pare valoarea întruchipată a României. Este artistul complet. Dacă m-ai întreba cine ar putea să reprezinte România mai bine, nu cred că ar exista cineva mai bun decât Leşe.

image

Larry Crestol

Fostul meu socru, tatăl celei de-a doua soţii, m-a învăţat foarte multe lucruri despre viaţă. A fost ca un tată pentru mine.

ÎN REPLICĂ: Lucian Hoancă

"Omul ăsta s-a născut cu un talent uriaş, dar şi cu un temperament excesiv. Eu l-am văzut în situaţii în care ajunsese la limita la care poate să ajungă un om. E în stare să studieze şi 12 ore o singură frază muzicală şi până nu îi iese cum vrea, nu se lasă. "

CV
S-a născut pe 31 martie, 1970 la Bucureşti
La 15 ani cânta şi înregistra cu Orchestra Radio.
În 1996 a intrat la Berklee College of Music din Boston.
În 2004 a fost în turneu cu James Brown, Joe Cocker, Shaggy şi Gypsy Kings.
În 2006, s-a întors din America pentru proiectul Damian & Brothers, care s-a desfşurat pe parcursul a patru ani.
De-a lungul carierei sale a înregistrat 17 albume.
În urmă cu câteva săptămâni, a anunţat că renunţă la muzică şi că rămâne în România.


Mai multe - Vedete

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite