Adevăratul „Lup de pe Wall Street“, „un animal hrănit de lăcomie“
0
„Lupul de pe Wall Street“, în regia lui Martin Scorsese, este o orgie despre excesele carierei lui Jordan Belfort, un agent de brocheraj la Stratton Oakmont. Filmul se concentrează în mare măsură pe aceste aspecte şi nu pe ilegalităţile facute de el. În realitate, escrocul era caracterizat drept „un animal hrănit de lăcomie“.
Jordan Belfort, interpretat de Leonardo DiCaprio în filmul „The Wolf of Wall Street/Lupul de pe Wall Street“, regizat de Martin Scorsese, a fost fondatorul şi preşedintele firmei de investiţii bancare Stratton Oakmont, din New York, care între 1989 şi 1997 a realizat profituri considerate scandaloase, chiar şi de către standardele ridicate de pe Wall Street, în timp ce trăgea pe sfoară micii investitori.
În principal, pelicula lui Scorsese se concentrează pe viaţa plină de depravare, droguri şi sex a unui grup de agenţi de bursă, în frunte cu Belfort. Imediat după lansarea fimului în Statele Unite ale Americii, Bob Shearin, în vârstă de 66 de ani, din California, şi-a cumpărat un bilet pentru a vedea filmul la cinematograf. Şi nu pentru a vedea această parte destul de atractivă a filmului, ci pentru a retrăi evenimentele acelor ani, acesta fiind una dintre victimele adevăratului „lup“.
În calitate de păgubit, Bob Shearin s-a declarat consternat de modul în care filmul pare să glorifice crimele protagonistului şi stilul său de viaţă hedonist. „În film nu vezi nimic din prejudiciul pe care Belfort l-a adus oamenilor din jurul lui şi a micilor investitori şi ce a însemnat acest lucru. Descrierea sa din film este enervantă şi tulburătoare pentru că îl face să pară o figură mitică care trece dincolo de adevărata lui personalitate. Iar ceea ce el făcea era să afecteze oamenii din punct de vedere financiar“, a declarat Bob Shearin pentru „The Telegraph“.
Tactica numită „Kodak pitch“
Adevărata filosofie financiară a „lupului“ a fost explicată chiar de acesta într-un articol din revista Forbes, care datează din 14 Octombrie 1991. În textul scris de jurnalista Roula Khalaf, acum editor la Financial Times, Belfort este cracterizat drept un „Robin Hood distorsionat, care ia de la bogaţi şi îşi dă sieşi şi grupului său de brokeri voioşi“. Chiar şi aşa, acesta îşi justifica acţiunile în felul următor. „Contactăm investitori cu câştiguri nete ridicate. Nu aş putea trăi cu ideea de a suna oameni care câştigă 50.000 de dolari pe an şi de a le lua banii pentru studiile copiilor“, declara însuşi Belfort, în anii 1990.
Deşi Roula Khalaf nu a brevetat expresia „Lupul de pe Wall Street“, ea l-a numit într-adevăr pe Belfort un „Robin Hood distorsionat“. În acelaşi articol Forbes, intitulat „Cotlete, acţiuni – Care-i diferenţa?“, se arată cum Belfort vindea, la 23 de ani, carne şi fructe de mare din uşă în uşă, în Long Island, pentru a-şi îndeplini visul, acela de a deveni bogat. În încercarea de a câştiga tot mai mulţi bani, Belfort descoperea acţiunile şi curând, după ce s-a şcolit în arta brocherajului la o succesiune de firme, deschidea compania sa de brocheraj Stratton Oakmont, „specializată în forţarea investitorilor naivi să cumpere acţiuni riscante“.
„Şi, în timp ce produsul poate fi la fel de perisabil precum carnea sau peştele, câştigurile marginale arată chiar foarte bine. Comisionul total al Stratton ar trebui să atingă 30 de milioane de dolari anul acesta. Firma are acum aproape 150 de brokeri. Belfort, care deţine peste 50% din acţiunile Stratton, a făcut personal poate chiar 3 milioane de dolari în ultimul an“, se mai arată în articol. Totuşi, pentru a-şi spori profiturile, Belfort a angajat oameni tineri pe care i-a învăţat tehnica sa de „cold-calling“, numită „Kodak pitch“.
„Adică, prima ofertă nu este ceva obscur, ci un «blue chip», adică o companie recunoscută la nivel naţional şi stabilă financiar, de obicei fiind folosită Eastman Kodak. Doar după ce investitorul este prins de momeala blue chip, brokerii lui Belfort îi prezintă gunoiul cu câştiguri marginale ridicate. Un fost broker de la Stratton îşi aminteşte motto-ul lui Belfort: «Smulgeţi-le capul, nu îi lăsaţi să închidă telefonul»“, explică Khalaf în articolul original.
„Brokerii lui Belfort au ajuns în scurt timp să-l idolatrizeze. Se spunea că un broker în vârstă de 28 de ani a trecut de la aşezat covoare la comisioane de 100.000 de dolari în prima sa lună şi de 800.000 de dolari în primul an“, mai scria Khalaf.
Cele 1.500 de victime ale „lupului“
Cele peste 1.500 de victime ale „lupului“, printre care şi Bob Shearin, sunt foarte furioase pe faptul că Belfort, „un animal hrănit de lăcomie“, nu a reuşit nici până în ziua de azi să le plătească înapoi banii în ciuda unui ordin judecătoresc prin care era obligat să restituie 110 milioane de dolari, parte a sentinţei pentru fraudă şi spălare de bani dată în 2003. Mai mult, păgubiţii, care şi-au pierdut economiile de-o viaţă, sunt revoltaţi şi dezamăgiţi că DiCaprio a realizat un clip video de 30 de secunde pentru a promova noua afacere a lui Belfort, aceea de „motivational speaker“.
„Am fost îngrozită de faptul că DiCaprio nu are niciun indiciu cu privire la durerile de cap pe care acest escroc a provocat-o americanilor care munceau din greu. Cred că filmul ar fi trebuit să se numească «Aventurile mele cu banii altor oameni», pentru că, în fapt, la asta se rezumă. Poţi să furi mai mulţi bani cu un stilou decât o poţi face cu un pistol“, este de părere şi Diane Nygaard, avocată specializată pe cazuri de fraudă.
De la începuturile firmei, într-un garaj, până la colectivul de peste 1.000 de tineri agenţi de bursă, Stratton Oakmont s-a dezvoltat enorm. Dar, de cele mai multe ori, oferea promisiuni deşarte. Între 1990 şi 1997, compania a vizat clienţii print-o înşelătorie clasică denumită „ pump-and-dump“. Brokerii cumpărau blocuri întregi de acţiuni la companii publice mici, apoi vindeau restul de acţiuni pentru a creşte în mod artificial preţul înainte de a introduce propriile acţiuni pe piaţă pentru a determina scăderea preţului. Înşelătoria i-a adus profituri personale colosale lui Belfort, dar şi angajaţilor săi, dar a lăsat portofoliile investitorilor fără valoare.
„Zonă liberă pentru sex“
„Puneau o presiune enormă pe tine, foarte persistenţi. Nu acceptau «nu» drept un răspuns. Uneori trebuia să le închizi telefonul în nas pentru a scăpa, dar alteori cedai. Fiecare voia, atunci, să devină bogat, aşa că am împrumutat bani şi am investit“, îşi reaminteşte doctor Alfred Vitt (81 de ani) care a pierdut 250.000 de dolari.
Jordan Belfort, la premiera filmului FOTO AFP
În „bârlogul“ lui Belfort, nimic nu era considerat tabu. De altfel, pelicula lui Scorsese începe cu o scenă în care întregul personal luptă pentru un premiu de 25.000 de dolari aruncând pitici spre o ţintă, în timp ce o asistentă se oferă să se radă în cap pentru 10.000 de dolari. Sexul la birou depăşise orice graniţă, conducerea fiind nevoită să declare sediul „zonă liberă pentru sex“ între şapte şi opt seara. „Nimic nu era mai bun decât clasica goană după aur. Cu toţii erau beţi de tinereţe, alimentaţi de lăcomie şi dornici de creştere“, scrie însuşi Belfort în cartea „Lupul de pe Wall Street“, pe care e bazat filmul.
Revenirea la „rădăcinile etice“
Imperiul „lupului“ a căzut în 1998, atunci când FBI-ul şi Comisia de Securitate l-a arestat pe Belfort care a pledat vinovat pentru zece capete de acuzare, printre care fraudă şi spălare de bani. A fost condamnat la patru ani de închisoare, dar a ispăşit doar 22 de luni după ce a stabilit o înţelegere cu procurorii pentru clemenţă dacă „turna“ un număr de acoliţi cu care a lucrat. În ziua de azi, Belfort pretinde că este un om reformat care şi-a redescoperit „rădăcinile etice“. Lucrează în calitate de orator motivaţional, vinde un curs în valoare de 2.000 de dolari prin care oricine poate să înveţe „cum să se îmbogăţească fără sacrificiul integrităţii“ şi mai are colabărări cu companii cum ar fi Virgin Airlines sau Deutsche Bank.
Se încarcă comentariile...
