Emisiunea „La Măruţă“ demarează campania „Amintiri din copilărie, nu din sclavie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emisiunea „La Măruţă“, care va debuta cu cel de-al nouălea sezon pe 7 septembrie, la Pro TV, lansează campania „Amintiri din copilărie, nu din sclavie“, cu scopul atragerii atenţiei asupra condiţilor inumane în care trăiesc copiii din comunele şi satele sărace din România.

În satele sărace, pline de familii nevoiaşe, care de multe ori nu au ce pune pe masă, copiii cresc fără niciun viitor. În loc de mersul la şcoală şi studiu zilnic, cei mici ajung sclavi la muncă şi sunt „închiriaţi“ cu ziua sau cu luna. Emisiunea „La Măruţă“ va începe luni, 7 septembrie, o amplă campanie denumită „Amintiri din copilărie, nu din sclavie“, care îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra acestei realităţi ce necesită o schimbare radicală cât mai repede posibil.

Corespondenţii emisiunii de la Pro TV au demarat o anchetă în sate şi comune sărace din România şi au aflat cum se „vând“ şi se „cumpără“ copii de diferite vârste, de la 7 până la 15 ani. Aceştia sunt trimişi de părinţi la muncă, sunt ţinuţi de multe ori în condiţii inumane, fără hrana potrivită la ore adecvate, fără protecţie şi fără dragostea familiei.

„Am descoperit în multe sate româneşti o realitate dureroasă. Copiii sunt chinuiţi de mici şi puşi la treburi care îi depăşesc până şi pe mulţi adulţi. Şi, pentru că merg la muncă, nu se duc la şcoală. În faţa acestei realităţi, am considerat că e important să demarăm campania «Amintiri din copilărie, nu din sclavie», pentru că cineva trebuie să tragă un semnal de alarmă. Şi, sincer, îmi doresc să se schimbe lucrurile. În paralel, mă implic şi în programul Asociaţiei OvidiuRo, «Fiecare copil în grădiniţă», care vrea să convingă părinţii să îşi trimită copiii la grădiniţă şi mai apoi la şcoală. Acolo e viitorul celor mici, nu în sclavie, la munci nepotrivite vârstei lor”, a declarat Cătălin Măruţă.

Corespondenţii emisiunii au descoperit cum se negociază la sânge banii primiţi pentru transformarea copiilor în sclavi. Au aflat poveşti emoţionante şi totodată revoltătoare ale unor copii care suferă cumplit după ce au devenit robi. Mulţi dintre ei au fost găsiţi la muncă, trudind chiar mai mult decât adulţii. Au cunoscut oameni care devin în sat „vânzători de copii“ - persoane care câştigă bani negociind pentru cât mai mulţi minori. Aceşti indivizi s-au autoproclamat lideri ai copiilor transformaţi în sclavi şi, ori de câte ori apare o ofertă de lucru, îi „scot la vânzare“ şi primesc un procent din câştigurile lor.

În România, statisticile arată că aproximativ o jumătate de milion dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani nu sunt înscrişi în nicio formă de învăţământ, iar un copil transformat în rob nu îşi va depăşi niciodată condiţia ca adult. În acest context, echipa „La Măruţă“ îşi propune să prezinte telespectatorilor aceste poveşti impresionante, în cadrul campaniei „Amintiri din copilărie, nu din sclavie“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite