Divertisment de dragul audienţelor: cascadoria lui Nik Wallenda şi riscurile asumate de Discovery

Nik Wallenda a reuşit să traverseze cu succes distanţa dintre doi zgârie-nori din oraşul Chicago FOTO Discovery

Nik Wallenda, supranumit „Regele mersului pe sârmă“, a pus recent în scenă unul dintre cele mai periculoase numere ale carierei sale: parcurgerea distanţei dintre doi zgârie-nori din Chicago, fără dispozitive de siguranţă şi cu ochii acoperiţi. Evenimentul a fost considerat de experiţi drept un mijloc periculos de a face divertisment, precum şi un motor prin care audienţele şi veniturile pot creşte.

Nik Wallenda a reuşit să traverseze cu succes distanţa dintre doi zgârie-nori din oraşul Chicago, ducând la bun sfârşit ceea ce cascadorul a numit „cel mai îndrăzneţ şi dificil număr de mers pe sârmă“ din cariera sa. Acrobaţia a fost cu atât mai dificilă cu cât Wallenda a mers pe sârmă legat la ochi, fără plasă de siguranţă sau ham, la o înălţime de cel puţin 180 de metri, între clădirile Marina City şi Leo Burnett.

Evenimentul a fost transmis de Discovery Channel pas cu pas, în direct, în aproape 200 de ţări din întreaga lume. Acrobaţia a debutat la ora 19:00, ora Statelor Unite, iar în România a putut să fie văzut de la ora 02:00 şi va fi difuzată în reluare, în această seară, de la ora 20:00. În prima parte a traversării, Wallenda a străbătut complexul Marina City până la clădirea de peste 50 de etaje a Leo Burnett, care se ridică deasupra râului Chicago, marcând două premiere: cursa între doi zgârie-nori la ce mai mare înălţime încercată vreodată de un membru al familiei „Flying Wallenda“ şi panta cea mai abruptă pe care a încercat vreodată Nik s-o urce, într-o traversare pe cablu. A doua parte a traseului s-a întins de la turnul vestic al complexului Marina City până la turnul estic, distanţa fiind traversată de Nik legat la ochi. Astfel, Nik a stabilit două recorduri mondiale cu această cursă pe cablu, la mare înălţime, deasupra oraşului Chicago: unul pe panta cea mai abruptă pe care a urcat şi al doilea pentru cursa finalizată la cea mai mare înălţime, legat la ochi.

„Probabil că aţi văzut cum tremuram ca o frunză. Cablul se mişca sub picioarele mele, voiam doar să ajung cât mai repede la capăt. Nu m-am gândit de două ori, m-am urcat pe sârmă şi pur şi simplu am mers“, a declarat Nik Wallenda la finalul cursei pe care a dedicat-o familiei sale, în special străbunicului său, Karl Wallenda, care a încercat o cascadorie asemănătoare în urmă cu 36 de ani în Puerto Rico, dar şi-a pierdut echilibrul şi a murit.

Divertisment periculos

Cu toate că a dus la bun sfârşit una dintre cele mai dificile cascadorii din cariera sa, acesta fiind cunoscut şi pentru traversarea Marelui Canion, criticile cu privire la adevărata însemnătate a mersului pe sârmă între doi zgârie-nori nu au încetat să apară. Cascadoria demonstrează cum unele televiziuni îşi asumă riscuri pentru a atrage un public profitabil în epoca audienţelor fragmentate care vor conţinut la cerere. Dincolo de evenimente majore din sport şi cultura pop, atragerea maselor de spectatori şi telespectatori reprezintă o provocare. Discovery arată că unele cascadorii extreme, unele atât de îndrăzneţe încât există posibilitatea ca o persoană să moară, reprezintă o excepţie de la regulă, se arată într-o analiză realizată de „The New York Times“.

Nik Wallenda, tranversând distanţa dintre doi zgârie-nori, legat la ochi FOTO Discovery

„Există ceva care convinge atunci când priveşti oamenii împingându-se dincolo de limită. Există un element care trebuie văzut. Există un element care implică riscul. Există un element de groază imbibată cu respect, de pericol şi inspiraţie, toate la fel de convingătoare şi capabile să fie relaţionate cu altceva sau altcineva“, este de părere Howard Swartz, producătorul executiv al evenimentului „Nik Wallenda deasupra oraşului Chicago“.

Nik Wallenda FOTO Discovery

Un risc calculat

Deşi acrobaţia a fost descrisă ca fiind transmisă în direct, telespectatorii nu l-au putut vedea pe Wallenda în timp real. Discovery a transmis cu o întârziere de zece secunde, în eventualitatea în care Wallenda ar fi căzut. De altfel, directorii reţelei au specificat că sunt pregătiţi cu planuri de urgenţă, iar „nimic din ceea ce este insensibil şi inadecvat“ nu va fi difuzat la TV sau pe reţelele online. Totodată, Nik Wallenda a semnat o asigurare de viaţă de 20 de milioane de dolari, menţionând înaintea evenimentului că nu va urca pe sârmă dacă vântul va depăşi 80 de kilometri pe oră, dacă va simţi gheaţă sub picioare sau dacă va fulgera. „Cred că ceea ce fac este un risc calculat“, a ţinut să specifice aceasta.

Cea mai nouă cascadorie a lui Nik Wallenda a ridicat întrebări etice cu privire la modul în care companiile de divertisment realizează programe care presupun o ameninţare reală a morţii. „A transmite în direct aşa ceva atinge cu adevărat graniţele grotescului. Dacă, Doamne fereşte, ar fi căzut, ar fi fost oribil“, este de părere Grant McCracken, antropolog care studiază cultura televiziunii.

Până în prezent, televiziunile la care au fost difuzate acrobaţiile lui Wallenda au evidat orice dezastru. În 2012, atunci când a traversat cascada Niagara, Wallenda a purtat ham, la cererea staţiei ABC, cea care a transmis evenimentul. Un an mai târziu, cascadorul şi-a prezentat numărul la Discovery, de data aceasta traversând Marele Canion, dar fără a fi nevoit să poate ham şi să aibă plasă de siguranţă. Astfel, Discovery a atras 13 milioane de telespectatori la nivel global, iar în mediul online a avut două milioane de utilizatori, în cel mai apreciat eveniment ale televiziunii. În ceea ce priveşte cea mai nouă cascadorie a sa, Wallenda a fost cel care a propus ideea postului Discovery, directorii televiziunii punând în lumină încă de la început riscurile. Discovery a anulat recent saltul live de pe Everest al alpinistului american Joby Ogwyn, după ce o avalanşă ce provocase moartea a 13 ghizi nepalezi.

Reapariţia cascadoriilor extreme, „vehicule de vânzări“

De la luptele între gladiatori, la iluziile lui Harry Houdini şi la salturile lui Evel Knievel, cascadorii au captivat din totdeauna atenţia maselor. „Creşterea popularităţii show-urilor de tip „reality“, sporturile extreme sau cursele de maşini au încurajat privitorii să caute divertisment din ce în ce mai crud şi nemijlocit“, mai spune acelaşi Grant McCracken. Hrănirea curiozităţii telespectatorilor poate fi un bun punct pentru afaceri. Cascadoriile extreme aduc cu sine o audienţă uriaşă în direct, atrag atenţia utilizatorilor pe reţele sociale, ceea ce face ca publicitarii să plătească sume consistente pentru a ajunge la un public „captiv“.

Evenimente create pentru a deveni „vehicule de vânzări“, cascadoriile care sfidează moartea au revenit în atenţie în urmă cu doi ani, atunci când austriacul Felix Baumgartner a depăşit viteza sunetului în cădere libere din stratosferă, afirmă majoritatea experţilor în media. Sponsorizat de compania Red Bull, evenimentul a atras un record de 9,5 milioane de telespectatori pe YouTube şi 7,6 milioane de telespectatori la Discovery Channel.