Descoperiri vechi de când lumea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Internaţional pentru Cercetarea Speciilor, din cadrul Universităţii de Stat din Arizona (SUA) a întocmit topul celor mai remarcabile zece noi specii descoperite în anul 2009. Acestea aparţin faunei şi florei din Africa, Indonezia, Madagascar, Myanmar, Noua-Zeelandă, Filipine, Thailanda, Statele Unite ale Americii şi Uruguay.

În 2008, au fost catalogate 18.225 de noi specii de animale, plante, microbi, alge şi ciuperci şi au fost descoperite 2.140 de specii fosile; pentru anul trecut, topul celor mai remarcabile noi vieţuitoare include câteva apariţii surprinzătoare.

Una dintre „vedetele" topului este un oblete descoperit în Myanmar, specie de peşte ai cărei masculi au doi colţi lungi de care se servesc în luptă. Potrivit lui Simon Tillier, profesor la Muzeul Naţional de Ştiinţe ale Naturii din Paris, „este pentru prima dată când se descoperă la peştii de apă dulce dinţi atât de specializaţi". O altă minune a naturii este considerat un burete de mare carnivor, găsit în largul Noii-Zeelande, dotat cu un fel de „dinţişori", cu care îşi prinde prada. O dentiţie similară a mai fost evidenţiată la fosilele din perioada jurasică.

Un caz aparte îl constituie un peşte electric (Gymnotus omarorum), descoperit în colecţiile Muzeului de Ştiinţe ale Naturii din Montevideo (Uruguay). Acesta fusese folosit de ani de zile ca animal de laborator, graţie capacităţii sale de a emite descărcări electrice, dar nu a fost niciodată catalogat.

În topul creaturilor inedite mai figurează o plantă carnivoră din insula Palawan (Filipine), dotată cu un rezervor-capcană, în formă de ulcior. Înalt de 30 de centimetri şi cu un diametru de 16 centimetri, acesta se închide brusc atunci când o insectă pătrunde în el, atrasă de culorile sale pastelate, ce creează iluzia unei flori. O altă creatură nou descoperită este şi un vierme care trăieşte la mare adâncime, în apele californiene, care a primit numele „Swima bombiviridis". Acesta este capabil să proiecteze „mici bombe fluorescente", pentru a alunga peştii de pradă.

Ar mai fi de amintit o ciupercă africană, găsită într-o colecţie botanică din California sau un peşte-broască „pictat" în culori psihedelice.
„În rezervele colecţiilor diferitelor muzee sunt găsite tot mai multe specii care nu au fost descrise şi catalogate. În general, acestea au dispărut deja din mediile lor naturale", explică profesorul Simon Tillier.

Ameninţarea Soarelui

Astronomul Douglas Beseker, de la Centrul de Cercetare a Fenomenelor Cosmice din Colorado (SUA), prognozează o intensificare a activităţii Soarelui, pentru sfârşitul anului 2011 şi începutul lui 2012. Potrivit estimărilor cercetătorilor, în această perioadă astrul sistemului nostru solar va ajunge la apogeul intensităţii reacţiilor sale interne, ceea ce va influenţa funcţionarea aparaturii electronice şi a instalaţiilor de navigaţie. În perioada de activitate maximă, se vor forma între 90 şi 140 de noi pete solare, iar în intervalul amintit vor avea loc două furtuni magnetice deosebit de puternice. Producerea acestor fenomene neobişnuite este aşteptată în octombrie 2011 şi august 2012.

Gimnastică pentru pasărea obeză

O zburătoare din specia kookaburra a ajuns în infirmeria Grădinii Zoologice Taronga, din Sydney. După mai mult timp petrecut în parcul metropolei australiene, perioadă în care a fost servită din belşug cu cârnaţi şi carne la grătar, pasărea ajunsese la respectabila greutate de 565 grame, cu 40% peste standardele speciei sale. Obeza înaripată, care nu mai putea zbura din cauza greutăţii, a fost adusă la Grădina zoologică de un localnic care a salvat-o de nişte câini dornici de o gustare suculentă. Kookaburra a fost pusă la regim, iar îngrijitorul a conceput pentru ea un program special de... gimnastică.

Vacanţă de star: A fost în Bulgaria

Dacă vă întrebaţi cum îşi petrec vedetele weekendul, aflaţi că simpatica prezentatoare de ştiri sportive de la Pro TV a făcut o scurtă excursie în Bulgaria. A prins vreme bună şi s-a plimbat pe străzile unuia dintre cele mai vechi oraşe europene, dar şi-a rezervat câteva ore şi pentru a se bucura de razele soarelui, la plajă. Raluca Arvat a încheiat şedinţa de bronzat cu o partidă de baschet cu prietenii. La întoarcere, vedeta a dorit să viziteze reşedinţa de vară a Reginei Maria, dar şi grădinile impresionante de pe domeniul Balcicului.

Seifuri în lumea virtuală

Când ne gândim la un seif, ne vine în minte fie „dulăpiorul" metalic ascuns în spatele unui tablou, fie impresionantele fortăreţe blindate ale marilor bănci.

Dar ce înseamnă „seiful digital"? Este ultima ofertă pe care o face internetul celor care doresc să-şi pună la adăpost documentele importante sau cu valoare sentimentală. În realitate, este vorba de un spaţiu securizat de stocare, în care cei interesaţi îşi pot depozita diferite acte în format digital. Aproape toată lumea s-a confruntat cu neplăcerile pricinuite de dispariţia unor documente, în urma inundaţiilor, incendiilor, furturilor sau fie şi numai din propria neglijenţă. Seiful digital este locul ideal de stocare a duplicatelor actelor de identitate, a atestatelor profesionale, a facturilor sau a fotografiilor unor obiecte de valoare.

Ideea a prins formă încă de la apariţia scanerelor individuale, când oamenii au început să-şi facă dubluri şi să le păstreze pe CD-uri sau pe hard disk-urile computerelor personale. Totuşi, aceste modalităţi de stocare rămân supuse riscului de incendiu sau de defectare a aparaturii. În prezent, ni se oferă posibilitatea externalizării arhivelor personale pe site-uri specializate. Începuturile timide ale acestei practici, făcute cu câţiva ani în urmă fără prea mult succes, au fost puse pe seama lipsei unei tradiţii de „dematerializare" a documentelor oficiale sau personale.

Societatea franceză de asigurări MMA declară că, după trei luni de la lansarea seifului digital, serviciul a atins numărul de clienţi pe care şi l-a propus. Potrivit MMA, două treimi dintre utilizatori sunt şi clienţi beneficiari ai poliţelor de asigurare şi au la dispoziţie un spaţiu de depozitare nelimitat. Dacă în cazul MMA este vorba de o variantă gratuită, există şi firme care oferă abonamente la seifuri virtuale. Compania Air Frace, în asociere cu asiguratorul Allianz, propune, contra a 59 de euro pe lună, o capacitate de stocare de 5 gigaocteţi, în timp de Poşta Franceză taxează cu 1 euro fiecare giga utilizat de abonat.

Măşti cu oxigen pentru animalele de companie

Un incendiu izbucnit într-o casă din cartierul West Rogers Park, din Chicago, le-a dat pompierilor locali ocazia să utilizeze pentru prima oară aparatura pentru resuscitat animalele de companie. Familia apucase să părăsească locuinţa cuprinsă de flăcări, dar înăuntru rămăseseră doi câini şi două pisici, găsite fără suflare de către salvatori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Pompieri din Chicago, Larry Langford, „animalele au fost readuse la viaţă de echipajul autospecialei nr. 47, cu ajutorul noilor măşti cu oxigen concepute pentru animalele de companie".

Comentariul săptămânii

O admir pe doamna Stela Popescu pentru energia sa debordantă, dar şi pentru că, pe lângă faptul că este un actor excelent, nu uită să fie OM. Stela Popescu este o persoană dornică să împărtăşească celorlalţi bucurie pe scenă, experienţă de viaţă, dar, mai presus de toate, este naturală şi în pas cu timpurile. Cel puţin aşa o întrezăresc eu, dar ar trebui să o însoţesc puţin în viaţă şi să o văd la treabă pentru a fi sigură. Este adevărat că îndrăgita Stela Popescu are o muncă minunată care te poate istovi, dacă nu o faci cu plăcere şi cu dăruire. Mai ales în aceste vremuri tulburi când oamenii caută să evadeze din cotidianul ingrat, să fugă de tot ce înseamnă vulgaritate, să viseze, ca să poată trăi apoi mai departe. (Laura Nicolae)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite