ANALIZĂ Aşii televiziunii, în umbra semilunii: cum au ajuns telenovelele turceşti să domine topurile de audienţă din România şi chiar din America Latină
0
SUCCES Kanal D a reuşit, pentru prima dată în istoria postului, să detroneze timp de cinci seri consecutive producţiile autohtone şi hollywoodiene din topul audienţelor, „arma“ pe care a mizat fiind un nou serial turcesc.
Audienţele primelor cinci zile din luna februarie arată că, în intervalul orar 20.00-24.00, Kanal D şi-a adjudecat poziţia de lider la nivel naţional şi la oraşe, având un avans de câteva sute de mii de telespectatori în faţa principalelor televiziuni comerciale – Pro TV şi Antena 1. Succesul postului s-a datorat în principal noului serial turcesc, „Bahar: Viaţă furată“, care a debutat la începutul anului şi a marcat cea mai mare creştere din luna ianuarie pentru o staţie TV, potrivit cifrelor publicate de Paginademedia.ro.
Un fenomen global: America Latină, invadată de telenovelele turceşti
Producţiile turceşti domină clasamentele nu doar în România, cea mai surprinzătoare victorie fiind marcată în America Latină, „tărâmul telenovelelor“. Mai exact, un post chilian cu audienţe mediocre a achiziţionat, în 2014, „O mie şi una de nopţi“, care a devenit în scurt timp cel mai urmărit serial. Mai mult decât atât, producţia a propulsat şi celelalte programe ale televiziunii, aceasta fiind singura care a obţinut profit în acel an. Fenomenul a determinat producătorii de televiziune din America Latină să înceapă să importe formate turceşti, un lucru cel puţin nefiresc pentru o zonă care obişnuia să exporte telenovele în toate colţurile lumii.
„Reţeta“ a fost adoptată ulterior de Columbia, Uruguay, Brazilia, Ecuador, Peru, Argentina şi Bolivia, ceea ce reprezintă o afacere profitabilă pentru televiziunile turceşti, ale căror producţii au un public fidel în zeci de ţări europene şi din Orientul Mijlociu, însă o deschidere mică spre America. Isteria creată este atât de mare, încât fanii au dus aprecierea la un alt nivel, numindu-şi copiii după personajele principale, Onur şi Sherezade.
„Bahar“, un serial „cu ambiţii“
„Adevărul“ a încercat să găsească o explicaţie pentru succesul de care se bucură astfel de producţii în România, o „modă“ lansată de Kanal D odată cu difuzarea serialului „Suleyman Magnificul“.
Analistul media Iulian Comănescu susţine că genul acesta de producţii funcţionează în întreg spaţiul fostului Imperiu Otoman, mai ales în Balcani şi în aşa-numitele Ţări MENA (Orientul Mijlociu şi Africa de Nord). „După primăvara arabă, televiziunea s-a democratizat şi acolo, iar serialele turceşti au făcut rating şi au stârnit scandal din motive de abdicare la valorile înalte, culturale. Faptul că sunt în araba siriană, un dialect modern, a ajutat foarte mult. Asta nu se întâmpla la fostele televiziuni ale dictatorilor arabi. În afară de acest spaţiu, serialele turceşti pot cu greu concura cu ceea ce se întâmplă în pieţele dezvoltate. Nu ni le putem imagina nici pe BBC, nici pe marile reţele americane. Chiar şi cele mai ambiţioase au un raport preţ-calitate imbatabil pentru ţări ca România sau cele arabe, unde piaţa de publicitate, care alimentează televiziunile comerciale, e foarte jos“, a explicat Comănescu.
Kanal D a fost lider într-o lună în care grilele Antenei 1 şi ale Pro TV-ului au fost oarecum goale. E de văzut ce va face «Bahar» atunci când va avea cu ce să se bată Iulian Comănescu, analist media
Cât despre noul serial care a plasat Kanal D pe locul fruntaş, analistul crede că este unul cu ambiţii şi productions values (modul în care a fost realizat este unul calitativ din mai multe puncte de vedere – n.r.) în comparaţie cu altele: „Deci e normal să fie în prime-time şi ratingurile ridicate nu sunt o surpriză.“
Kanal D a învins, dar n-a avut concurenţă
Totuşi, Comănescu susţine că există şi seriale turceşti cu potenţial mai mic şi atrage atenţia că nici concurenţa nu a fost una acerbă: „Kanal D a fost lider într-o lună în care grilele Antenei 1 şi ale Pro TV-ului au fost oarecum goale, marile show-uri nu au început. Serialele turceşti au cu siguranţă publicul lor, dar există şi telespectatori care migrează de la un post la altul. E de văzut ce va face «Bahar» atunci când va avea cu ce să se bată.“
Deşi reţeta serialelor turceşti a fost testată şi de alte posturi de televiziune, Kanal D rămâne singurul la care a dat roade. Motivul? „Kanal D spune că a ştiut ce titluri să programeze şi, în plus, Antena 1 sau Pro TV, care au încercat astfel de seriale, au totuşi un alt public şi un alt gen de grilă. E mai greu să-ţi imaginezi că publicul de la «Românii au talent» rămâne pe «Suleyman», dacă acesta urmează după, la fel cum Kanal D n-a avut cine ştie ce succes cu mari formate de talent show, gen «KidSing». Probabil, nu numai calitatea producţiei a fost motivul“, a lămurit Comănescu (foto Eduard Enea).
Regresul cultural al telespectatorului
Totuşi, de ce nu au un impact la fel de mare şi serialele americane? Ei bine, Comănescu afirmă că acestea sunt în regres în toată lumea, singurul considerat încă „o găină cu ouă de aur“ fiind „Dr. House“: „Există un restart, dar acesta vine dinspre televiziunea cu plată, cu lucruri ca «Urzeala tronurilor» sau «Mad Men», sau platformele de video-on-demand («House of Cards» sau «Mozart in the Jungle»). Acest gen de seriale caută însă un public premium, iar pentru cel popular rămân producţii sud-americane, turceşti sau coreene.“
Publicul educat e pe HBO sau discută aprins despre intrarea Netflix în România, atunci când nu piratează marile seriale americane. Televiziunea rămâne cu (tele)spectatorii mai puţin educaţi. Suntem totuşi ţara în care 42% din locuitori cred că Soarele se-nvârte în jurul Pământului Iulian Comănescu, analist media
Pe de altă parte, în România există şi un regres cultural în privinţa telespectatorului, crede analistul media: „Au fost şi timpuri când seriale gen «Cracker», «Dosarele X» sau «Doctor în Alaska» erau fenomene culturale, ajutate şi de concursul pe care îl făcea Florin Călinescu pe Pro TV, în anii '90. Acum, publicul educat e pe HBO sau discută aprins despre intrarea Netflix în România, atunci când nu piratează marile seriale americane. Televiziunea rămâne cu (tele)spectatorii mai puţin educaţi. Suntem totuşi ţara în care 42% din locuitori cred că Soarele se-nvârte în jurul Pământului.“
Un alt aspect important este dat şi de diferenţa de costuri: „Televiziunile comerciale sunt cu un ochi pe aceste tendinţe şi cu altul pe costuri. Nu e totuna dacă un titlu turcesc face trei puncte în acces şi unul american, tot atât de la ora 22.00. Costurile de producţie de la serialele turceşti încep de la 15.000 de dolari pe episod, iar cele de la producţiile americane, de la 1,5-2 milioane de dolari. Asta se reflectă în preţul de achiziţie.“
„Turcismele“, bune pentru persoanele care tânjesc după iubire
Pe de altă parte, sociologii străini subliniază că întregul fenomen nu este altceva decât o reacţie sentimentală a telespectatorilor la modelul familiei patriarhale care pare că a fost îngropat în Balcani, dar este atât de actual în Turcia. Sau cel puţin în serialele turceşti. Mai mult, aceste producţii sunt melodrame clasice cu multă dragoste, puţin sex şi minimă violenţă.
Din punct de vedere psihologic, succesul serialelor turceşti are la bază situaţiile de viaţă expuse care transpun telespectatorul într-o poveste pe care a trăit-o sau pe care ar fi vrut să o trăiască, explică psihologul Keren Rosner: „Sunt foarte multe intrigi şi situaţii în care telespectatorul se poate identifica, fiecare îşi poate extrage ceva ce corespunde propriei istorii de viaţă. În general subiectele unor astfel de seriale sunt bazate pe iubire, trădare, răzbunare, culminând cu rezolvarea problemelor. Fiecare are nevoie să vadă şi să trăiască cu speranţa şi optimismul că orice lucru poate avea un final fericit.“
Rosner subliniază şi că telespectatorul este atras de imaginea actorilor, care sunt în general foarte prezentabili din punct de vedere fizic, dar şi de eleganţa şi bunul gust specific orientale. De asemenea, folosirea suspansului îl face pe român să fie prins într-o dependenţă.
Am avut un caz în care cineva mi-a spus că a urmărit un astfel de serial şi a ajuns la concluzia că ar fi bine să ia aceeaşi decizie amoroasă pe care a luat-o un personaj pe care îl îndrăgea şi cu care se identifica Keren Rosner, psiholog
În ceea ce priveşte profilul telespectatorului unui astfel de program, psihologul crede că predomină femeile: „Persoane care trăiesc odată cu personajele anumite etape din viaţa lor şi mai ales persoanele care tânjesc după iubire, persoanele singure sau care se simt singure şi, uitându-se la astfel de seriale, trăiesc prin intermediul personajelor poveştile lor de iubire, de pasiune, de luptă. Cred că e vorba şi de o anumită tipologie care a ales resemnarea în viaţă sau la un moment dat nu a avut puterea să lupte pentru anumite cauze sau pentru anumite dorinţe personale şi prin personajele pe care le urmăresc ele îşi continuă episodul din viaţa proprie, dar pe o altă variantă, opţiune de viaţă. Am avut un caz în care cineva mi-a spus că a urmărit un astfel de serial şi a ajuns la concluzia că ar fi bine să ia aceeaşi decizie amoroasă pe care a luat-o un personaj pe care îl îndrăgea şi cu care se identifica.“
Psihologul Keren Rosner a punctat şi câteva „beneficii“ ale producţiilor turceşti: „Relaxează şi scot din rutină, din grijile zilnice sau preocupările cotidiene şi duc persoana într-o poveste. Finalul fericit induce ideea că orice problemă poate fi rezolvată dacă ai suficientă perseverenţă şi oameni cu care să rezonezi afectiv. Pentru că în general personajele acţionează pe criteriul iubirii şi al urii, foarte mult fiind exploatate sentimentele antagonice: iubire-ură, răzbunare-iertare. Concluzia este întotdeauna că binele învinge şi că dacă alegi să iubeşti, să te dedici iubirii şi dacă practici iertarea, este mult mai bine decât dacă acţionezi sub impulsul răzbunării şi al dorinţei de a-ţi face o dreptate pe care tu o vezi, neştiind şi neluând în considerare contextul şi întreaga conjunctură.“
Se încarcă comentariile...
