Recitalul pianistului Gerhard Oppitz, de la Ateneul Român

0

Astăzi, de la ora 17.00, în seria de Recitaluri şi Concerte camerale, de la Ateneul Român,  va avea loc recitalul pianistului german Gerhard Oppitz. În program, lucrări de Ludwig van Beethoven, George Enescu şi Franz Schubert. Adevărul.ro va transmite acest concert.

Text de Lavinia Coman

A doua din cele trei sonate pentru pian op. 31 de Ludwig van Beethoven (1770-1827) aşadar Sonata op. 31 nr. 2 în re minor, a fost compusă în anul 1802, în perioada profund dureroasă a Testamentului de la Heiligenstadt, marcând o nouă evoluţie în concepţia formei şi a genului de sonată. Deschiderea se produce printr-un Largo de douăzeci de măsuri în care un lent şi profund arpegiu urmat de o aglomerare de optimi grupate în perechi precedă instaurarea părţii întâi Allegro a sonatei. Aceasta are un caracter dramatic, zguduitor. Partea a doua, Adagio, se bazează pe trei motive melodice în atmosferă lirică şi cu expresie cantabilă. Partea a treia, Allegretto, are la bază mişcarea perpetuă a unei celule de şaisprezecimi, care parcurge în mers neîntrerupt toate registrele instrumentului, pentru a se stinge istovită în grav, dând o senzaţie fugitivă, aproape impresionistă. E o expresie intimă în muzica acestei sonate, care cheamă ascultătorul să împărtăşească o confesiune abia murmurată, cu accente de suferinţă şi revoltă, dar şi cu dulci clipe de popas în lumea tandreţei, a idilei şi a purităţii.

Prin Suita a II-a pentru pian, op. 10 în Re major datând din anul 1903, George Enescu (1881-1955) realizează prima sa capodoperă pianistică. Imediat ce a prezentat-o public, a fost recompensată cu premiul întâi la un concurs de compoziţie organizat de revista pariziană „La Musique”. Din juriul concursului făceau parte Claude Debussy, Vincent d’Indy, Gabriel Pierné. Deşi titlurile sunt împrumutate de la suita barocă, sonorităţile rafinate care îmbracă formele clasice, precum şi scriitura intens elaborată denotă o estetică de sorginte impresionistă. Autorul însuşi avea să mărturisească la senectute că tema secundă a Toccatei reproduce, inversat, motivul ritmic la Toccatei lui Ravel din suita „Le Tombeau de Couperin”, lucrare ce avea să fie compusă abia în anul 1915! Tot ca amintire istorică, este perceptibil fondul romantic în etosul suitei.

Prima piesă, Toccata, are la bază o temă simplă, plină de armonii somptuoase, cu caracter mai degrabă melodic decât ritmic. Sarabanda, piesa următoare, se distinge prin armoniile arhaizante de cvarte şi cvinte, partea mediană fiind un omagiu explicit adus muzicii lui Debussy. Pavana, construită pe o celulă de câteva sunete, evocă, prin caracterul pitoresc şi nostalgic, dulcele peisaj moldav, cu fluierul ciobanului doinind, cu freamătul naturii exprimând prin sunete componenta extatică a sufletului românesc. Bourrée, cea mai strălucitoare, cea mai virtuoză dintre piesele suitei, a cunoscut şi cel mai mare succes de-a lungul timpului: Dinamică, plină de elan, utilizând din plin jocul martellato, lucrarea atrage audienţa prin caracterul său luminos, care conferă suitei o încheiere triumfătoare, apoteotică. Este o jubilaţie a sufletului şi deopotrivă o glorificare a pianului, ale cărui resurse de frumuseţe expresivă şi de bravură le pune în evidenţă în chip încântător.

Sonata în si bemol major D 960 de Franz Schubert (1797 – 1828) marchează un capăt de drum în creaţia schubertiană. Terminată în septembrie 1828, este ultima compoziţie de anvergură pe care izbuteşte s-o scrie. Avea să închidă ochii pentru totdeauna în mai puţin de două luni. Minunata melodie iniţială, în mişcare Molto moderato, pare să coboare dintr-un vis. Dincolo de disperare şi de mizeriile vieţii, ea ne transportă în universul plin de resemnare înţeleaptă în care eroul îşi deapănă existenţa spre final. Discursul se plimbă prin modulaţii magice, prin învolburări şi acalmii, se reaprinde şi scade, pentru a se întoarce cu blândeţe la izvorul de unde s-a ivit. Partea a doua, Andante sostenuto, e inima şi culminaţia, apogeul întregii sonate. O melodie calmă, ca un plâns mocnit, se deapănă pe fundal de clopote solemne, etajate pe trei octave în bas şi cu pedale ritmice obstinate. Expresia se intensifică treptat până la intrarea în tema centrală, un imn sublim de transfigurare şi extaz mistic. Apoi muzica revine la durerea începutului, pentru a se încheia cu o concluzie spiritualizată, vindecătoare, purificată în lumina celestă. Partea a treia, un scherzo tandru şi angelic, Allegro vivace con delicatezza, îşi punctează paşii prin care instaurează o atmosferă proaspătă, rafinată, clară, subliniind poezia ireală a momentului, în contrast cu accentele decalate şi straniile fraze neregulate. Finalul, Allegro ma non troppo, are o formă combinată de rondo-sonată. Tema sprinţară de la început e urmată de o melodie amplă, imnică şi ne reaminteşte de atmosfera primei părţi a sonatei. Două acorduri violente anunţă apariţia unui element nou cu formule ritmice punctate. Urmează dezvoltarea viguroasă şi repriza, un scurt stretto Presto, strălucitor şi voios, încheind sonata în vuiet de octave în registrul grav.

PROGRAM

Marţi, 17 septembrie , ora 17.00     

RECITALURI ŞI CONCERTE CAMERALE                                                     

Ateneul Român   

Gerhard Oppitz – recital de pian

Ludwig van Beethoven – Sonata nr. 17 în re minor op. 31 nr. 2

George Enescu – Suita a II-a op. 10

Franz Schubert – Sonata nr. 21 în Si bemol major D 960

Showbiz


Ultimele știri
Cele mai citite