VIDEO Sfârşitul concertelor mari, victoriile artiştilor mici?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La 54 de ani, Madonna a susţinut un turneu mondial în 2012. FOTO Reuters
La 54 de ani, Madonna a susţinut un turneu mondial în 2012. FOTO Reuters

Pe măsură ce marii cântăreţi îmbătrânesc, muzica îşi schimbă traiectoria şi semnificaţia, trecând de la sfera comercială la cea de nişă.

Anul trecut, Madonna şi Rolling Stones au susţinut turnee colosale. Artista a călătorit în America, Asia şi Europa pentru cele 88 de show-uri ale turneului MDNA, în timp ce rockerii britanici şi-au aniversat 50 de ani de activitate muzicală prin spectacole umanitare şi duete memorabile. Pe lângă acestea, cei mai au ei în comun? În ambele situaţii, interpreţii au depăşit vârsta de 50 de ani (Madonna are 54 de ani, iar liderul trupei, Mick Jagger, a împlinit 69 de ani), ceea ce îi califică pe lista de membri ai Asociaţiei Americane a Pensionarilor (AARP).

Specialiştii publicaţiei „The Hollywood Reporter“ au observat că în 2012 peste 50% dintre artiştii care au susţinut concerte în Statele Unite s-au încadrat în această categorie, printre aceştia numărându-se şi Paul McCartney (70), Roger Waters de la Pink Floyd (69), Aerosmith (solistul Steven Tyler are 64 de ani) şi Bruce Springsteen (63). Însă, cu toate că America a beneficiat de cele mai multe concerte, evenimentele nu au reuşit să strângă atâţia adepţi precum se aşeptau organizatorii, iar multe locuri au rămas neocupate. Anul trecut, peste 36,7 milioane de oameni au participat la concerte, însă cifra indică o scădere faţă de 2009. Motivul? Preţul biletelor a crescut, iar doritorii de muzică nu şi-au mai permis luxul de a-şi urmări în direct idolii. În medie, costurile unui tichet la un spectacol susţinut de Madonna, Rolling Stones sau Paul McCartney a depăşit 500 de dolari.

lady gaga rolling stones - reuters

Gaga şi Mick Jagger au cântat în duet pentru a sărbători cei 50 de ani ai formaţiei Rolling Stones. FOTO Reuters

Ţinând cont de preţurile ridicate, specialiştii preconizează că momentul în care vârstnicii îşi vor încheia concertele nu este foarte departe, ceea ce nu reprezintă o veste îmbucurătoare. Dacă în perioada lor de glorie, artiştii au reuşit să strângă la un singur concert zeci de mii de fani dispuşi să plătească oricât pentru privilegiul de a le urmări prestaţiile în direct, astăzi, acest obicei s-a schimbat, odată cu generaţia tânără.

Întinerire şi trecere de la comercial la nişă
„Avem nevoie de noi interpreţi pe gustul generaţiilor de astăzi“, analizează Michael Rapino, preşedintele celei mai mari companii de promovare a concertelor, Live Nation. „Rolling Stones au avut un concert memorabil, dar asta nu va mai dura mult timp“, preconizează el, ţinând cont de faptul că 60% dintre concertele pe care Live Nation le-a organizat în 2012 au adus în prim-plan artişti care şi-au lansat primul hit în perioada 2000, printre aceştia fiind Coldplay, Lady Gaga şi rapperul Drake. „Frumuseţea industriei de divertisment este că întotdeauna vor exista noi spectacole care să te cucerească“, analizează el competiţia muzicală.

Chip Hooper, managerul agenţiei Paradigm, împărtăşeşte aceeaşi opinie. „Rezumând ceea ce se întâmplă astăzi, constatăm că sunt câţiva artişti în vârstă care peste câţiva ani nu vor mai pleca în turnee, dar în locul lor vor fi alţi interpreţi care vor îmbătrâni“, a explicat el. Acest lucru va produce o tranziţie în rânduri consumatorilor. „În momentul de faţă, suntem martori la ceea ce eu numesc democratizarea muzicii“, susţine şi Andrew Dreskin, cofondator la agenţia de bilete Ticketfly. „Astăzi nu mai beneficiem de atâtea concerte pe stadion ca înainte, dar avem parte de mai mulţi artişti medii, datorită reţelelor sociale. Prin intermediul prietenilor de pe Facebook, descoperim artişti noi, ceea ce creează o piaţă muzicală foarte sănătoasă, cu formaţii, cluburi, cinematografe şi festivaluri medii“, a subliniat Dreskin.

Din Statele Unite în Brazilia

Trecerea de la concertele-gigant la cele de amploare medie se traduce printr-o segregare a pieţei muzicale, prin faptul că s-au dezvoltat ramuri artistice, genuri şi subgenuri, adaptate la gusturile şi cerinţele consumatorilor de pretutindeni. Mai mult, tranziţia deschide noi perspective şi teritoriilor mai puţin explorate, căci piaţa muzicală concentrată în Statele Unite şi în marile centre mondiale s-a divizat, iar concertele-gigant au pătruns treptat şi în alte regiuni.

„În ultimii ani, Rusia şi zonele vecine au devenit centre importante pentru desfăşurarea concertelor noastre, iar astfel de evenimente locale ne-au adus 200 de milioane de fani“, a explicat reprezentantul de la Live Nation. America de Sud a devenit o destinaţie predilectă, iar festivalul Lollapalooza din Chile şi Brazilia a debutat în ultimii doi ani în timp ce Paul McCartney, U2, Madonna, Lady Gaga şi Roger Waters şi-au extins turneele şi în America de Sud.

Artiştii, mai accesibili prin reţelele sociale
„Internetul a deschis noi teritorii“, punctează Jay Marciano, preşedintele companiei de divertisment AEG. „Expunerea în mediul digital le-a facilitat unor artişti drumul către fanii din întreaga lume şi cred că pieţele de concert vor beneficia de prezenţa artiştilor care vin din afara Statelor Unite şi din Europa. Artiştii de nişă aduc noi oportunităţi pentru promotori“, explică el.

În momentul de faţă, suntem martori la ceea ce eu numesc democratizarea muzicii. Astăzi nu mai beneficiem de atâtea concerte pe stadion ca înainte, dar avem parte de mai mulţi artişti medii, datorită reţelelor sociale, ceea ce creează o piaţă muzicală foarte sănătoasă. Andrew Dreskin, cofondator la agenţia de bilete Ticketfly

Spre deosebire de Madonna, aceşti cântăreţi nu au o muzică comercială, pentru mase, ci una ce se adresează anumitor categorii de persoane, precum rapperul latino-american Pitbull, interpreta de muzică country Taylor Swift sau Calvin Harris, DJ-ul de muzică electronică.Din acest motiv, interpreţii vor cânta pe scene mai mici, în amfiteatre şi nu pe stadioanele în care zeci de mii de oameni îi aclamă la unison, ceea ce va mulţumi consumatorii mai multor genuri muzicale. „În cei 43 de ani de când particip la concerte, entuziasmul oamenilor pentru spectacolele în direct a rămas constant“, analizează Michael Marion, managerul de la Verizon Arena. Tinerii au tot mai mult succes pentru că oamenii vor să-i vadă, fiindcă înainte nu existau MTV, YouTube ori site-uri prin intermediul cărora puteau să descopere un artist“, subliniază el.

Internetul este un mediul exploratoriu prin care fanii află detalii despre cariera şi viaţa persoanală a interpreţilor şi întreţin interacţiuni constante cu idolii la care, cu ani în urmă, accesul era foarte dificil sau imposibil. Acest lucru a întărit relaţia dintre fani şi artişti, iar susţinătorii au beneficiat de o paletă extinsă de genuri muzicale, de la pop-dance, rock şi hip-hop, la trance şi minimal techno.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite