În culisele Festivalului Enescu: cum se construieşte un eveniment cultural-gigant şi ce artişti vin în 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM, în studioul "Adevărul Live" / Foto Eduard Enea
Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM, în studioul "Adevărul Live" / Foto Eduard Enea

Festivalul Internaţional George Enescu ediţia 2015 se apropie de final. Mihai Constantinescu, directorul Artexim, organizatorul Festivalului George Enescu povesteşte despre cum se construieşte un astfel de eveniment.

Pregătirea programului Festivalului Internaţional George Enescu durează între doi şi patru ani.  “În acest moment programul ediţiei din 2017 este gata în proporţie de 80 la sută şi începem deja discuţiile pentru programul ediţiei din 2019”, explică Mihai Constantinescu, directorul Artexim, cel care de 25 de ani construieşte unul dintre cele mai bune produse culturale ale României.

Festivalul, un  produs cultural românesc de talia BBC Proms

La nivel de structură, pe lângă organizatorul Festivalului, Artexim, ca direcţie executivă, Festivalul Enescu are, încă din 1998 şi o conducere la nivel de tandem – preşedinte onorific, director artistic. În 1998, preşedinte de onoare a fost chiar Lord Yehudi Menuhin, în timp ce directoratul artistic a fost asigurat de dirijorul Lawrence Foster, aceştia susţinând şi o serie de concerte în cadrul Festivalului. Au urmat tandemurile : Roman Vlad şi Cristian Mandeal (2001) şi Ioan Holender şi Cristian Mandeal (2003), iar din anul 2005, Ioan Holender a preluat ambele funcţii, devenind Director Artistic al Festivalului Enescu. Este şi cea mai longevivă perioadă de directorat din istoria Festivalului Enescu de până acum. Odată cu retragerea anunţată de Ioan Holender, dirijorul Zubin Mehta a anunţat acceptarea funcţiei de preşedinte onorific al Festivalului Enescu din 2017, iar numele directorului artistic urmează să fie anunţat oficial.

Ediţia din 2015 a Festivalului Enescu  a avut un buget de 28 de milioane de lei, sumă alocată de Guvernul României, iar restul, până la 34,5 milioane de lei a fost acoperit din vânzări de bilete şi din sponsorizări. În funcţie de finanţare a fost proiectat şi programul ediţiei de anul acesta.

Programul din 2017, definitivat în proporţie de 80%

”Un ziarist italian mi-a spus că este foarte uimit de cum putem face un festival atât de mare cu atât de puţini bani”, povesteşte Mihai Constantinescu. “Festivalul Internţional ”George Enescu” se poate compara fără probleme în ce priveşte calitatea programului şi a artiştilor prezenţi cu toate marile festivaluri europene – Lucerna, BBC Proms, etc. Festivalul de la Salzburg a avut anul acesta un buget de 46 de milioane de euro.”

Scala din Milano şi pianistul Lang Lang, printre invitaţi

Printre marile nume care au confirmat deja participarea pentru ediţia din 2017 a Festivalului Enescu se numără Scala din Milano, care va interpreta şi o lucrare de George Enescu. De asemenea, celebrul pianist superstar Lang Lang  va veni în 2017 în Festival. Alte nume mari sunt: dirijorul Valery Gergiev, dar şi mestrul Antonio Pappano care va dirija Accademia Nazionale di Santa Cecilia, cu Simfonia a III-a de George Enescu.  Pianista-fenomen Martha Argerich va veni si ea în ediţia din 2017 în Festival.

“Festivalul are, în principiu, o structură relativ constantă de câţiva ani, din 1998. Pentru seriile de concerte ţinem cont de dorinţele artiştilor, atunci când stabilim programul acestora, dar venim şi noi cu propuneri din opera enesciană, pentru a regăsi pe scena festivalului lucrările lui George Enescu”, spune Mihai Constantinescu.

“O foarte bună idee a fost prezentarea lucrărilor de operă în variantă de concert sau a liedurilor în variantă simfonică. Fiecare serie de concerte are o anumită structură. Ne concentrăm, de pildă, pe muzica secolului XX, dar există şi excepţii, pentru orchestrele care vin prima dată, cum a fost cazul Staatskapelle Dresden sau San Francisco Symphony, care au avut un alt program.  În seriile de concerte de noapte am încercat să aducem pe scenă opere cântate mai puţin sau deloc, esti evident că nu putem prezenta acelaşi tip de lucrări Mozart sau Brahms, care se cântă des în România”, explică directorul Artexim.

La Enescu, artiştii români sunt implicaţi în proiecte speciale

La Festivalul Internaţional George Enescu artiştii români sunt implicaţi în proiecte speciale. Anul acesta a fost, de exemplu, ”Wozzeck”, opera compozitorului austriac Alban Berg. “O astfel de lucrare sigur nu se va mai cânta vreodată în România, astfel de opere sunt dificile ori au drepturi de difuzare de plătit, dar pentru astfel de interpretări festivalul atrage nume sonore şi marchează momente importante în propria istorie. Presa internaţională de specialitate este interesantă mai ales de astfel de premiere, de momente inedite – ce se cântă nou, ce muzică contemporană ai în program, producţii noi, Enescu cântat de o formaţie străină.”

De asemenea, 11 solişti laureaţi ai Concursului Enescu au cântat în ediţiile Festivalului de-a lungul timpului.  Anul acesta a fost Ştefan Tarara – violonistul de origine română care a câştigat anul trecut Premiu I la concursul ”George Enescu” la secţiunea vioară. La fel, pianista Elisabeth Leonskaja, laureată a concursului la numai 18 ani în 1964, revine în România cu amintiri plăcute. ”Dintr-un lucru pe care nu ni l-am dorit, să despărţim concursul de festival, a ieşit un lucru bun. Când l-am făcut separat, i-am dat o importanţă mai mare, a beneficiat de un PR important şi toate momentele remarcabile au fost transmise la TV şi pe Internet.”, adaugă Mihai Constantinescu.

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite