Povestea reală din spatele dramei „The Revenant“: cine a fost Hugh Glass, omul mutilat de un urs grizzly şi salvat de o dorinţă viscerală de răzbunare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leonardo DiCaprio a trecut prin iad pentru a-l portretiza pe vânătorul Hugh Glass în drama „The Revenant“, care a primit 12 nominalizări la premiile Oscar 2016, dar a fost atât de dură şi povestea reală, pe care se bazează filmul?

Una dintre cele mai potrivite poveşti pentru transpunerea pe marile ecrane este cea a lui Hugh Glass, un vânător din secolul al XIX-lea, care a călătorit 1,500 de mile prin sălbăticie pentru a se răzbuna pe cei care l-au abandonat după ce a fost mutilat de un urs grizzly. O versiune fictivă a poveştii a fost recent adusă în atenţia publicului de regizorul mexican Alejandro González Iñárritu în „The Revenant: Legenda lui Hugh Glass/ The Revenant“, care-l are în rolul principal pe actorul american Leonardo DiCaprio şi se bazează pe romanul omonim semnat de Michael Punke şi publicat în anul 2002. 

The Revenant: Hugh Glass, „cel mai furios om din istoria Statelor Unite“

Însă Punke nu a fost primul care a aşternut pe hârtie povestea lui Glass. În 1939, a fost publicată „The Oregon Trail“, o istorie a Occidentului în care apare şi eroul nostru. În cronica romanului de la acea vreme, publicaţia „Time“ nota că Glass a fost „cel mai furios om din istoria Statelor Unite ale Americii“. Aşadar, iată povestea reală, potrivit „Time“:

   

În anul 1823, Glass s-a alăturat unei echipe de vânători de blănuri, condusă de Andrew Henry, care a traversat Râul Missouri şi Grand River până în Dakota de Sud. În timpul acestei expediţii, Grass a fost atacat de o femelă grizzly. Atacul – la care nu există niciun martor ocular – s-a întâmplat în vara lui 1823, la cinci luni după ce Glass s-a alăturat expediţiei în Dakota de Sud. Speriată, femela s-a năpustit asupra lui, i-a smuls scalpul, i-a perforat gâtul şi i-a rupt piciorul. Auzind strigătele lui, tovarăşii de expediţie s-au grăbit să-i sară în ajutor, deşi a fost nevoie de mai mult de un glonţ pentru a doborî animalul. „Înainte ca Glass să poată împuşca ursul sau să se ferească, animalul l-a prins cu dinţii şi i-a smuls o bucată mare de carne pe care le-a dat-o celor doi pui“, după cum povesteşte scriitorul. „Glass a urlat, cerându-le ajutor colegilor săi, însă aceştia au întârziat să atace fiara, iar în momentul în care au reuşit să o doboare, Glass era deja mutilat din cap până în picioare.“

În cazul în care aveţi dubii cu privire la cât de fioroşi sunt urşii grizzly, „The Oregon Traile“ vă poate lămuri: „Grizzly este unul dintre cele mai feroce şi periculoase animale din lume – aşa cum nişte pariori din San Francisco au dovedit-o atunci când au organizat o luptă între un grizzly şi un tigru. Tigrul a murit după doar câteva secunde.“

image

Un portret din 1830 al adevăratului Hugh Glass (stânga) şi Leonardo DiCaprio, actorul care-l portretizează în „The Revenant“ FOTO The Telegraph

The Revenant: Dorinţa de răzbunare l-a resuscitat pe Hugh Glass

Glass nu a murit, însă colegii săi nu se aşteptau ca el să supravieţuiască prea multă vreme după atac. Conştienţi că Glass ar fi fost o povară, dacă ar fi hotărât să continue expediţia alături de el, şi, cum iarna se apropia, nici nu-i puteau ţine companie până murea, grupul a delegat doi dintre membri, dându-le 80 de dolari (o sumă enormă pentru acele vremuri), să rămână cu Glass şi să-l îngroape aşa cum se cuvine. Cei doi bărbaţi care i-au rămas alături au fost John Fitzgerald şi Jim Bridger, jucaţi în film de actorii britanici Tom Hardy şi Will Poulter. 

Însă Glass s-a ambiţionat să nu abandoneze lupta, iar după cinci zile, cei doi bărbaţi l-au lăsat singur, temându-se pentru propria viaţă. L-au pus într-un mormânt şi au plecat, fără a privi înapoi. „Fugind, ei i-au furat toate obiectele – arma, cuţitul şi alte lucruri indispensabile în sălbăticie. Mai mult, aceştia i-au spus liderului grupului că Glass a murit.“

Cartea continuă spunând că furia că a fost abandonat l-a readus la viaţă pe Glass. Fără armă, el a început să se târască până la cel mai apropiat adăpost, Fort Kiowa, la o sută de mile distanţă. Era aproape de a muri de foame până când a descoperit un grup de lupi care omorâseră un bivol. A speriat animalele şi a mâncat carnea crudă a bivolului. În drumul spre Yellowstone, Glass s-a alăturat unui grup, care ulterior a fost atacat de un trib de nativi americani, Aricaras. Cu excepţia lui Glass, care a fost salvat de un alt trib, Mandan, niciun om nu a supravieţuit. 

The Revenant: Sfârşitul te-ar putea suprinde

Glass a pornit din nou singur la drum şi, 38 de zile mai târziu, a ajuns la postul Big Horn, unde şi-a plănuit în detaliu răzbunare. Şi-a strâns provizii şi s-a alăturat unui alt grup, format din patru bărbaţi, până la Fort Atkinson. Pe drum s-au întâlnit cu un alt trib de Aricaras, dar aceştia păreau prietenoşi, aşa că şi-au continuat călătoria împreună. S-a dovedit însă că şeful tribului fusese omorât de unii asemenea partenerilor de drum ai lui Glass, aşa că grupul îi atrăsese într-o capcană, tot pentru a se răzbuna. Doi dintre oamenii lui Glass au fost omorâţi, în timp ce ceilalţi au reuşit să fugă. Glass a rămas din nou singur şi fără arme, în afară de un cuţit. „Această armă îl face pe un om să se simtă obraznic atunci când se află la trei sau patru sute de mile depărtare de cineva sau de ceva“, se pare că s-a motivat Glass atunci. Totuşi, a fost suficient pentru ca el să ajungă la Fort Kiowa, spre sfârşitul primăverii. 

Ce s-a întâmplat acolo, însă, întrece orice aşteptare: „În iunie, a intrat în fort pentru a fi faţă în faţă cu cei care l-au trădat. Zvonuri despre călătoria sa supraomenească şi despre dorinţa sa de răzbunare erau deja cunoscute în regiune, aşa că a fost primit cu veneraţie şi aşteptări, dar furia lui a fost alungată de cele nouă luni în care a călătorit. Aşa că nimic nu s-a întâmplat.“

Dacă am fi ajuns să folosim ecranul verde, toată lumea ar fi avut cafea la dispoziţie şi s-ar fi distrat, probabil că toţi ar fi fost fericiţi, dar şi mai probabil filmul ar fi fost un rahat   Alejandro González Iñárritu, regizor

Ce-l ajută pe un om să supravieţuiască în cele mai dure condiţii? Această întrebare şi-a pus-o regizorul mexican Alejandro González Iñárritu de mii de ori pe parcursul filmărilor pentru „The Revenant“.

Povestea pe care şi-a dorit să o spună este una emblematică, cea a unui vânător de castori pe Râul Missouri care este atacat de un urs şi lăsat să moară de colegii săi. Acest bărbat, atât de furios că a fost abandonat, găseşte puterea să se târască 200 de mile în căutarea prietenilor săi necredincioşi, cărora le pregăteşte o răzbunare. 

image

Alejandro González Iñárritu, dându-i indicaţii lui DiCaprio pe platourile de filmare FOTO kimberleyfrench.com

The Revenant: Filmări la -25 de grade

Poveşti de pe platourile de filmare au început să apară încă din vară, când membrii echipei au dezvăluit că au îndurat „un adevărat iad“ şi au fost forţaţi să lucreze la temperaturi de -25 de grade, să călătorească ore nesfârşite către locuri îndepărtate din Canada şi Argentina doar pentru a filma aproape 90 de minute, rezultat al deciziei regizorului de a turna întregul film doar cu ajutorul luminii naturale. 

„Dacă am fi ajuns să folosim ecranul verde, toată lumea ar fi avut cafea la dispoziţie şi s-ar fi distrat, probabil că toţi ar fi fost fericiţi, dar şi mai probabil filmul ar fi fost un rahat“, a recunoscut Iñárritu pentru „The Hollywood Reporter“. 

Cu siguranţă, Leonardo DiCaprio, care a fost distribuit în rolul principal, a avut parte de cea mai intensă experienţă. Suferinţele lui DiCaprio în numele artei se pot rezuma astfel: a fost târât, cu faţa în jos, pe o câmpie îngheţată în timpul unei scene de luptă, s-a aruncat în râuri îngheţate şi a fost nevoit să mănânce ficat crud de bizon. Declaraţiile lui DiCaprio despre încercările prin care a trecut la filmări le puteţi găsi aici

Pentru toate acestea a fost recompensat cu un Glob de Aur şi o nominalizare la Oscar 2016, pe care are toate şansele să o transforme în victorie. Mai mult, „The Revenant“ a mai primit alte 11 nominalizări, inclusiv la categoriile Cel mai bun film, Cel mai bun regizor (Alejandro González Iñárritu) şi Cel mai bun actor în rol secundar (Tom Hardy). Lista completă a nominalizărilor la Oscar 2016 poate fi consultată aici

The Revenant: Cât e adevăr şi cât e pură ficţiune?

Viaţa omului pe care l-a portretizat DiCaprio a fost considerabil mai puţin fermecătoare. Puţinele detalii despre Hugh Glass sunt că a fost un vânător de blănuri, care, deşi era literat, a lăsat o urmă vagă în istoria Americii, a fost un angajat greu de stăpânit şi a fost atacat de un urs. De fapt, faptul că Glass a rămas în amintirea oamenilor este datorat exclusiv faptului că a fost atacat de un urs grizzly şi a supravieţuit. Povestea a devenit legendă, după ce un avocat din Philadelphia cu aspiraţii de scriitor a răspândit-o în toate colţurile SUA folosindu-se de ziare şi reviste.

Ce poate fi considerat adevărat şi ce nu? Jon T Coleman, profesor la Universitatea Notre Dame din Indiana, care a investigat povestea, nu este sigur. „Nu ştiu dacă oamenii în acea vreme erau preocupaţi de diferenţa dintre fapte şi ficţiune. Cred că a fost o poveste grozavă şi a coincis cu viziunea americană asupra Occidentului. În această întâlnire cu natura, corpul uman a fost schimbat şi transformat în altceva. Ei nu mai erau europeni sau britanici – erau americani.“

Detalii despre poveste au tot fost prezentate: în poemul lui John Neihard, „The Song of Hugh Glass“ (1915), în romanul lui Frederick Manfred, „Lord Grizzly“ (1954), dar şi în filmul „Man in the Wilderness“ (1970). Unii spun că Glass a ucis şi a mâncat un şarpe cu clopoţei, alţii că s-a trezit din somn cu un urs grizzly care îi lingea viermii din răni, iar legenda distanţei pe care a parcurs-o târându-se a fost rând pe rând 80 de mile, 100 de mile, pentru ca în final să ajungă la 200 de mile. 

Totuşi, nu putem trece cu vederea faptul că Iñárritu a făcut modificări substanţiale pentru a transforma povestea lui Hugh Glass într-una mai dramatică. Astfel, în film, principalul motiv pentru care Glass porneşte într-o călătorie pentru a se răzbuna este faptul că fiul său, provenit din mariajul cu o indiancă, este ucis de unul dintre oamenii care au fost angajaţi să aibă grijă de el până va muri. În realitate, Glass nu avea un fiu şi şi-a dorit răzbunare doar pentru faptul că a fost lăsat să moară de către tovarăşii lui de vânătoare. 

Oricât de sângeroasă este istorisirea, sfârşitul, asupra căruia toţi povestitorii s-au pus de acord, poate fi destul de dezamăgitor pentru unii: Glass îi găseşte pe Fitzgerald şi pe Bridger, dar în loc să le aplice cruda răzbunare, îi iartă. „Acesta a fost cel mai dificil aspect pentru dramaturgi“, crede Coleman. „Toată lumea încearcă să găsească o explicaţie pentru faptul că vrea să-i distrugă pe cei care l-au abandonat, dar în final decide să arate milă şi nu ucide pe nimeni.“

Cum se va termina filmul lui Iñárritu, rămâne de văzut vineri, 22 ianuarie, când „The Revenant“ are premiera în cinematografele din România. Putem doar spera că el, DiCaprio şi toţi cei implicaţi nu au suferit în zadar. Imagini inedite de pe platourile de filmare puteţi vedea aici. 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite