Lista celor mai proaste 10 filme de pe Netflix VIDEO
0Publicaţia „The Huffington Post“ a întocmit o listă cu cele mai proaste filme de pe platforma online Netflix, aşa cum arată recenziile negative ale criticilor de film
Lista de mai jos cuprinde unele dintre cele mai neapreciate filme ale ultimilor ani, distribuite de Netflix, care s-au lovit de recenzii negative din parte criticilor de film şi au fost catalogate drept neinspirate, plictisitoare sau chiar lipsite de sens.
Pe site-ul Rotten Tomatoes, atât criticii cinematografici cât şi publicul pot evalua filmele care apar pe piaţă. Filmele din lista alcătuită de „Huffington Post“ sunt cele care nu s-au bucurat de nici măcar o recenzie pozitivă, având un rating de 0%. Desigur că gusturile nu se discută, însă această listă poate avea un rol orientativ atunci când vreţi să vă delectaţi cu un film recunoscut pentru valoarea sa cinematografică.
1. „United Passions“ (2014)
Filmul din distribuţia căruia face parte Gérard Depardieu tratează evoluţia Cupei Mondiale FIFA. Potrivit lui Tim Appelo de la „The Wrap“, „United Passions“ este „unul dintre puţinele filme incredibil de îngrozitoare pe care le-ai putea scrie mai bine în timp ce treci prin cele 110 de minute interminabile ale sale“.
2. „The Ridiculous 6“ (2015)
Comedia, cu Adam Sandler în rol principal, îi are în centru pe şase străini care descoperă că au acelaşi tată şi a fost înconjurat de controverse chiar înainte să fie lansat pe Netflix. Potrivit revistei „Variety“, şase actori de origine americană au părăsit platoul de filmare din cauza glumelor rasiste, problemă pe care Sandler şi Netflix au încercat să o minimalizeze. Odată apărut filmul, lucrurile nu au mers mai bine. „«The Ridiculous 6» înfăţişează toate hibele Hollywood-ului din ultimii 20 de ani“, a scris Deborah Day de la „The wrap“, despre film.
3. „Viktor“ (2014)
Încă un film cu Gérard Depardieu apare pe lista filmelor proaste. Viktor este un traficant de opere de artă care se întoarce la Moscova, după ce a petrecut şapte ani în închisoare, ispăşind pedeapsa pentru o crimă comisă de fiul său. Deşi sună palpitant, criticul Joe Neumaier de la „The New York Daily News“ spune că aceste film „are izul unui scenariu scris de Liam Neeson sau Denzel Washington, aruncat pe fereastra unui avion“.
4. „Chloe & Theo“ (2015)
Cu Dakota Johnson în rolului lui „Chloe“, filmul spune povestea unei femei fără adăpost care trăieşte pe străzile din New York, întâlnindu-se cu Theo, un prezicător trimis de premergătorii săi pentru a avertiza oamenii despre pericolele schimbărilor climatice. Steven Rea de la „Philadelphia Inquirer“ a numit producţia „un film cu o porcărie de mesaj“, în timp ce David Noh de la „Film Journal International“ l-a etichetat drept „o harababură monumentală necruţător de ciudată.“
5. „Dawn Patrol“ (2014)
Potrivit cinemagia.ro, intriga filmului este următoarea: după ce un surfer îşi răzbuna fratele ucis, acesta descoperă că a omorât pe altcineva din greşeală şi se alătură infanteriei marine ca să scape de trecutul său. Totuşi, intră iar în necaz, fiind luat în bătaia armei într-un deşert izolat în care trebuie să supravieţuiască dorinţei de răzbunare a celui care l-a răpit. Subiectul pare unul decent, însă criticii n-au fost satisfăcuţi de rezultat. „«Dawn Patrol» are o mulţime de lucruri pe tavă şi reuşeşte să le scape pe toate“, este de părere Eddie Goldberger de la „New York Daily News“. MaryAnn Johanson de la „Flick Filosopher“ este şi mai categorică, spunând că filmul este „Un cerc al răzbunării respingător şi dezgustător de manipulativ, care trece de la pornografie uşoară la parodia prostesc de emoţionantă a unei drame de familie“.
6. „Any Day“ (2015)
Producţia cinematografică se concentrează pe un fost luptător, pe nume Vian (Sean Bean), care încearcp să găsească răscumpărare pentru trecutul său. După ce este eliberat din închisoare, stă cu sora lui (Kate Walsh) şi se îndrăgosteşte de o femeie pe nume Jolene (Eva Longoria). Tragedia loveşte şi el este forţat să facă faţă celei mai mari provocări din viaţa lui. Criticii au fost blânzi în legătură cu jocul actoricesc, însă nu s-au dat înapoi de la a desfiinţa filmul. „Ori este cel mai prost editat film pe care l-am văzut anul acesta, ori regizorul Rustam Branaman încearcă să scoată o colosală farsă cinematografică“, spune Brian Orndorf de la „Blu-ray.com“.
7. „Behaving Badly“ (2014)
Filmul din distribuţia căruia face parte cântăreaţa Selena Gomez, se răgăseşte şi el pe lista ruşinii. Acţiune a se concentrează pe Rick (Natt Wolff), un tânăr care încearcă să o cucerească pe Nina (Selena Gomez), dar sfârşeşte prin a fi sedus de mama celui mai bun prieten. Pe lângă acest dezastru, nici ceilalţi adulţi din film nu se pot abţine de la a comporta inadecvat, aşa cum spune şi titlul filmului. Există, de asemenea, o mulţime de decese, dintre care nu toate par a servi unui scop, arată Huffington Post.
8. „The Starving Games“ (2013)
Aşa cum probabil v-aţi dat seama din titlu, „The Starving Games“ este o parodie a seriei „The Hunger Games/ Jocurile foamei“, în care personajele se luptă pentru mâncare veche sau pe jumătate mâncată. Potrivit criticilor, filmul este o platitudine. „Nu prea poate fi numit film, cât poate fi «83 de minute în care se petrec lucruri îngrozitoare pe un ecran»“, a scris Max Nicholson într-o recenzie pentru „IGN“.
9. „An Invisible Sign“ (2010)
Mona (Jessica Alba) este o maestră a matematicii care şi-a petrecut copilăria idolatrizându-şi tatăl matematician. Când tatăl său începe să dea semne de boală mintală, Mona devine obsedată de numere. Chiar şi la maturitate, aceasta continua să se folosească de numere pentru a-şi face viaţa mai uşoar. În cele din urmă se angajează ca profesoară de matematică şi încearcă să-şi ajute elevii să depăşească propriile situaţii dificile. Lou Lumenick de la „The New York Post“ spune că filmul te adoarme. „Care este semnul pentru plictiseală?“, întreabă sarcastic criticul.
10. „Dark Tide“ (2012)
„Dark Tide“ spune povestea lui Kate (Halle Berry), o îmblânzitoare de rechini care îşi pierde încrederea în ea după ce este atacată aproape mortal de un rechin. Cu toate acestea, acceptă să-l poarte într-o scufundare periculoasă pe un milionar doritor de senzaţii tari. Robert Abele de la „The Los Angeles Times“ spune că „Singura emoţie palpabilă din film este tristeţea pe care o simţi pentru Halle Berry, care calcă apa pentru astfel de eforturi plictisitoare“.