„Din culisele cinematografiei“. Cum a păcălit regizorul Savel Stiopul autorităţile pentru a-şi prezenta „Falansterul“ în versiune necenzurată la Cannes

Beneficiind de complicitatea colaboratorilor săi, care i-au salvat secvenţele ciopârţite de cenzură şi cu largul concurs al unui profesor de literatură din Saint-Nazaire, regizorul de origine armeană a reuşit să-şi ducă filmul în Franţa, acolo unde Pierre-Henri Deleau l-a selecţionat în secţiunea „Quinzaine des Réalisateurs“, la trei ani după ce pelicula avusese premiera în România.

1834. Theodor Diamant, boier cu studii la Paris, se întoarce în ţară, pune în aplicare, pe moşia de la Scăieni – Prahova, modelul de organizare socială propus de utopistul francez Charles Fourier, dar, sub presiunea autorităţilor, aceasta cedează. Este pe scurt, povestea din filmul „Falansterul“ în regia lui Savel Stiopul, prezentat în cadrul secţiunii „Quinzaine des Réalisateurs“ a ediţiei 1982 a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes. Un film cu această temă figura în planul tematic al cinematografiei româneşti încă din anul 1972, sub forma scenariului „Santa cetate“ a lui Nicolae Dragoş. Ulterior, acesta lucrează împreună cu Florian Avramescu la o versiune consolidată a acestuia, care ajunge în mâinile regizorului Savel Stiopul la începutul anului 1977. „Scenariul era cunoscut de mine dintr-un proiect iniţial, căruia îi făcusem referat favorabil cu doi ani înainte şi care îmi revenea acum în mână sub forma unui scenariu-roman de vreo 200 de pagini, respins de unii confraţi ca nefiind filmic, dar care pe mine m-a sedus şi, mai mult decât atât, căruia i-am recunoscut pe loc realele calităţi literare, vizual-evocative, fapte istoric justificate, toate calităţi epice ale scriiturii lui Florian Avramescu. Am acceptat oferta prelucrării filmice a materialului, care, eram sigur, îmi promitea un adevărat film, având şi unele portiţe ale aprobărilor deschise“, povestea cineastul în memoriile sale.

„«Dar nu respectăm decupajul?» «Mă p*ş pe el!»“

„Având o discuţie spirituală cu o tânără, i-am povestit cu lux de amănunte despre subiect şi, pe măsură ce vorbeam, aveam foarte evident în simţuri ritmica tinerilor zilei prezente, descoperind de fapt că ceea ce povestea filmul acesta atât de însolit se referea la nişte foarte tineri bărbaţi de vârsta fetei. Şi am imaginat pe loc şi i-am spus că aceşti foarte tineri bărbaţi, cu dorul unei utopii la cei 19 – 24 de ani ai lor, veneau de la Paris cu «dampferul» (vaporul cu zbaturi) şi apoi călare pe cai iuţi prin Bărăgan, căutând, poate ca şi tinerii de astăzi, mânaţi de dorul de libertate, de acelaşi sânge fierbinte, de ritmul, de galopul cailor, de vântul Bărăganului, venind din vechi porturi dunărere, de închipuirea lor ardentă. A doua zi după această revelaţie mă aflam cu o foaie de hârtie în faţa barului de zi al hotelului Dorobanţi şi, în două ore, cu un espresso stimulator, am scris structura întregului film, de la curgerea ritmică a galopului cailor acelor tineri prin câmpie. Şi iată, prima zi de filmare, decorurile transparent construite, actorii, sutele de costume, echipa şi aparatura mă aşteptau la Ciocăneşti, iar eu aveam un trac sinistru, îmi bătea inima cu putere în maşina care mă ducea spre locul filmării. Scenografa a oprit maşina, m-a sărutat şi mi-a stimulat voinţa nebună de a crea un film al viitorului despre un trecut utopic. Făcând cadrele împreună cu tânărul operator de cameră Sergiu Roman, la remarca mirată a acestuia: «Dar nu respectăm decupajul?» am răspuns cu orgoliu şi mândrie nedisimulate: «Mă p*ş pe el!».

Cameramanul a strigat «Ura!» şi nebunia începea!“, mai nota regizorul. Filmările au început la 1 martie 1978, iar distribuţia i-a inclus pe Adrian Pintea (Theodor Diamant), Liviu Ciulei (Dinicu Golescu), Julieta Szönyi (Catiţa), Elena Albu (Anica Golescu), Enikö Szilágyi (Stăncuţa), Fabian Gavriluţiu (Emanoil Bălăceanu), Vasile Niţulescu (Moş Paia), Remus Mărgineanu (Simion), Andrei Finţi (Elescu), Mihai Mălaimare (Schina). În roluri episodice au apărut şi regizorul Savel Stiopul, alături de colegul său de breaslă, Mircea Veroiu.

„Am primit un telefon la hotelul de sub o stea la care mă cazasem“

După îndelungi „lupte“ cu cenzura, filmul a avut în cele din urmă premiera la cinematograful „Scala“ din Bucureşti la 7 mai 1979. Ceea ce a urmat pare realmente desprins dintr-un scenariu de film. „Nu ştiam cât hazard va contribui la filmul «Falansterul». Un profesor de literatură engleză din Saint-Nazaire vede afişul la premiera filmului la «Scala» şi, intrigat de titlu, vede filmul. Impresionat, curios, îl întreabă pe fostul său coleg de liceu, actorul Cicerone Ionescu, dacă ştie unde îl poate găsi pe regizor. Acesta tocmai repeta cu mine într-o piesă pe care o puneam în scenă! Fiindu-mi prieten, stabileşte o întâlnire cu profesorul. Acesta, originar din România, îmi comunică foarte serios că el conduce o asociaţie de cultură româno-franceză la Saint-Nazaire şi, dată fiind problematica legată de o relaţie culturală româno-franceză, influenţa furierismului asupra filosofului Theodor Diamant, îmi invită filmul la Saint-Nazaire. După multe intervenţii, datorită sprijinului poetului Nicolae Dragoş, bunăvoinţei filosofului Dumitru Ghişe, am reuşit să plecăm. Nu înainte de a face o versiune specială pentru proiecţia de acolo, printr-un adevărat complot. Am introdus în film scene cenzurate şi am scos scene informative. «Dizidenţii», pe care astăzi pot să-i divulg, au fost operatorul Ion Anton, compozitorul Harry Maiorovici, monteuza Viorica Petrovici şi monteuza pe negativ Gabi Pleşoianu. Am plecat, eu şi Maiorovici, cu filmul într-o valiză, după cum ne-au persiflat mai apoi colegii mai invidioşi. Filmul avea subtitrare în limba franceză şi, spre norocul nostru, nimeni n-a mai cerut să-l vadă înainte de plecare!“, povestea Savel Stiopul.
„Am ajuns la Roma, unde l-am păzit cu rândul, zi şi noapte. La Roma, datorită influenţei criticului Florian Potra, am prezentat filmul la Asociaţia Italiană de Cinema şi la Federaţia Cinecluburilor unde, spre surprinderea noastră, primeşte aprecieri bune. Am plecat în Franţa unde, din nou, nu m-am aşteptat la succesul raportat. Organizatorul mi-a propus chiar să-l arăt şi la Paris, la Asociaţia Realizatorilor. Cu ultimii bani, am ajuns la Paris şi am depus filmul la adresa respectivă, urmărind să organizez o vizionare, cum făcusem şi la Roma. Peste vreo două zile, am primit un telefon la hotelul de sub o stea la care mă cazasem, pentru că ambasada s-a ferit de noi. Un domn m-a invitat la asociaţie, iar ajuns acolo am primit o invitaţie la o cafea. Era un bar scump, pe care nu mi l-aş fi permis. A urmat o invitaţie terifiantă: «Aţi fi de acord ca filmul să ruleze şi la Cannes?». Cine ar fi răspuns altfel decât pozitiv?! Acel domn, care era nimeni altul decât Pierre-Henri Deleau, mi-a transmis că tocmai refuzase un alt film românesc, fără să-mi spună titlul. M-am întors în ţară plin de speranţe, fără să pomenesc cuiva de această întâlnire care avusese loc în iunie. Într-un final, în luna decembrie am primit invitaţia oficială ca filmul meu să participe la «Quinzaine des Réalisateurs». Din nou, m-am ferit s-o arăt cuiva până în perioada premergătoare festivalului, după ce filmele trimise oficial fuseseră respinse, de frică să nu mi se pună piedicile la care nu degeaba mă aşteptam. Am depus invitaţia în acest context de criză şi filmul a fost până la urmă trimis oficial, din nou fără a mai fi văzut de nimeni. Numai că, ulterior, deşi am mai primit invitaţii de a-l prezenta în ţări ca Germania, Egipt, Portugalia sau Anglia, n-am mai primit niciodată viză...Îi supărasem oare prea tare pe cei foarte severi, vigilenţi, invidioşi?!“, mai nota cineastul.

Din carnetul de însemnări zilnice al regizorului

22 decembrie – Vizionare cu Ion Bucheru, nemulţumit că nu s-au scos secvenţe şi cadre. Ion Bucheru constată că nu mai are timp să refacă montajul, filmul e cerut de ministrul Miu Dobrescu.
24 decembrie – Vizionare la Buftea. Ion Bucheru şi Constantin Pivniceru constată că nu s-au tăiat secvenţele incriminate. Decizie scrisă: regizorul e scos de la film! Îl va tăia altcineva. Semnează I. Bucheru şi C. Pivniceru, care e revoltat de stilul de filmare.
25 decembrie – Redactorul filmului, Marin Teodorescu, obţine neaplicarea deciziei şi se duce cu regizorul la Buftea, unde sunt scoase secvenţele cu pricina din copia standard I.
26 decembrie – Vizionare programată la Casa Scânteii, cu Miu Dobrescu şi Tamara Dobrin, Dumitru Ghişe, Ion Bucheru, Marin Teodorescu şi Nicolae Dragoş. Ministrul suportă filmul, spre uimirea generală. Bucheru cere noi tăieri. Miu Dobrescu lasă liberă calea discuţiilor şi înţelegerii cu regizorul.
27 decembrie – Cer, în audienţă la Ghişe, aprobare pentru unele secvenţe „frumoase“, fără implicări politice. Aprobă o revizionare cu el.
3 ianuarie – Fără regizor. Sunt anunţat de Harry Maiorovici că e mai bine să nu iau parte, ca să nu irit. E adus, cu greu, Nicolae Dragoş. Participă operatorul Ion Anton, care susţine secvenţele „frumoase“, unele chiar de bravură regizorală. E întrebat Ion Bucheru de ce a tăiat unele secvenţe reuşite. Răspuns: „Ca să-i arăt regizorului că eu sunt director“. Tocmai Dumitru Ghişe acceptă trei sferturi din secvenţe la argumentarea operatorului-şef Ion Anton. Bucheru se opune la unele secvenţe: „Să nu-i facem lui Savel plăcerea să-şi vadă nevasta în film“. Ea juca un rol pitoresc, de englezoaică. Noaptea târziu, sunt anunţat de vajnicii mei colaboratori, Ion Anton şi Harry Maiorovici, de succesul reputat după lungi discuţii cu uşile închise. (...) Ghişe: „Cine îşi ia răspunderea că Savel nu mai introduce altceva din cadrele scoase?“ Bucheru: „Tovarăşul Anton“.
5 ianuarie – Se trag „plombele“ pe resturi de peliculă de acelaşi sort, dar şi multe alte secvenţe în plus, care vor fi introduse, sper eu, mai târziu. Se copiază pe spaţiile de la sfârşitul unor bobine mai scurte. O mare conjuraţie secretă pentru salvarea secvenţelor. Alături de mine, Ion Anton, Viorica Petrovici, monteura şefă, Harry Maiorovici, Gabi Pleşoianu – monteura pe negativ, Andrei Coler – inginerul de sunet. Sunt păstrate în copie secvenţele riscante tăiate de Ion Bucheru.

Cum a fost Julieta Szönyi interzisă vreme de cinci ani!

Cunoscuta actriţă Julieta Szönyi, interpreta Otiliei din filmul lui Iulian Mihu, „Felix şi Otilia“ şi respectiv a Adnanei din îndrăgitul serial de televiziune „Toate pânzele sus“, realizat de Mircea Mureşan, a fost distribuită de Savel Stiopul în rolul Catiţa. Ulterior, Julieta Szönyi a mai bifat roluri în filme precum „Ora zero“ (regia Nicolae Corjos), „Alo, aterizează străbunica!“ (regia Nicolae Corjos), „Comoara“ (regia Iulian Mihu) şi „Mitică Popescu“ (regia Manole Marcus), după care a urmat o lungă perioadă de inactivitate în cinematografie. „Timp de cinci ani nu m-a chemat nimeni. Am fost interzisă şi am aflat după ce m-a invitat Manole Marcus să joc un rol principal într-un film de epocă în două serii, în care partenerul meu direct ar fi fost Adi Pintea. Am mai jucat cu el în «Falansterul», de exemplu, şi ştiam că ne-am fi înţeles bine. Am vrut mult să colaborez cu Manole Marcus, am făcut un rol la el, dar mic, în «Mitică Popescu», pentru că e regizorul care lucrează cu actorii şi cere nişte lucruri. Pe atunci mergeam des la sala Uniunii Cineaştilor, unde, în fiecare luni, se proiectau câte două filme care nu intrau niciodată pe piaţă. Odată, acolo, nu mai ştiu cine m-a întrebat: «Ştii că eşti pe lista neagră?». «Ce listă neagră?», m-am mirat. Manole Marcus nu era prezent, că l-aş fi întrebat, dar i-am dat telefon acasă şi n-am terminat bine de vorbit, că mi-a zis: «Da, există liste negre şi chiar mă pregătesc să mă duc în audienţă că şi tu şi alţii din distribuţie sunteţi acolo». Eu sunt timidă, dar când lucrurile devin prea grave, îmi iau elan. M-am dus în audienţă la Casa Scânteii, la tovarăşul care răspundea atunci de cultură. Nu puteai să intri decât cu legitimaţie. Am trecut ca vijelia pe lângă portar, i-am spus că sunt aşteptată şi am urcat, deşi nu ştiam unde e biroul respectivului. Am întrebat, am intrat în birou, a vrut să ştie care e problema, i-am răspuns: «Am venit să întreb de ce sunt pe lista neagră». Bineînţeles că şi-a jucat jocul: «Ce listă neagră? Nu există aşa ceva». A şi sunat undeva: «Ştii tu că ar exista vreo listă neagră? Sigur că nu, nici vorbă». Am plecat, a fost şi domnul Marcus în audienţă, i s-a dat voie să facă filmul, dar s-a tăiat bugetul la jumătate. Până la urmă, a renunţat“, a povestit actriţa.