De la Bach la Szymanowski

Astăzi, de la ora 16.30, la Ateneul Român, pianistul polonez Piotr Anderszewski susţine un recital cu lucrări de Bach, Schumann şi Szymanowski.

Lavinia Coman

Partita este o înlănţuire de dansuri sau variaţiuni instrumentale, asemănătoare suitei. Este un gen specific practicii muzicale din secolele XVI-XVIII. Creaţia lui Johann Sebastian Bach (1685-1750) atinge desăvârşirea şi în acest domeniu. Cele şase partite ale sale pentru instrumente cu clavia-tură se constituie într-un capitol esenţial şi marchează un moment de culme în muzica barocă instrumentală.

Partita a şasea, în mi minor, BWV 830, a fost publicată în anul 1731. Este alcătuită din şapte părţi ce urmează în principiu modelul suitei engleze, dar se îndepărtează adesea de la cadrul strict al acesteia. Piesa introductivă, Toccata, e concepută în trei părţi şi are caracterul improvizatoric al libertăţii controlate. Partea a doua, Allemanda, e o muzică gravă, dramatică, plină de pasiune. Couranta enunţă o temă sincopată cu profil sinuos ce evoluează într-o atmosferă plină de intensitate. Aria, asemănătoare cu o gavotă, are un caracter voios şi se prezintă într-o formă de aparentă simplitate. Sarabanda e pasionată, încărcată de emoţie iar scriitura bachiană, bogat ornamentată. Tema iniţială se dezvoltă şi se amplifică liber, ca un recitativ de toccată. Penultima parte, Tempo di gavotta, prezintă un contrast obsedant între trioletele de optimi şi ritmul punctat. Finalul, Giga, dezvoltă o mişcare dificilă, complexă şi splendidă. E o demonstraţie de frumuseţe a travaliului polifonic bachian, constând într-o construcţie în stil fugato la trei voci. Tema hotărâtă e întretăiată de pauze, iar revenirea ei în formă inversată în cea de a doua secţiune aduce în atenţie intervalul de septimă micşorată, un aspect de mare îndrăzneală pentru vremea respectivă.

Schimbarea măştilor

Robert Schumann (1810-1856), muzicianul romantic prin excelenţă, e un poet care se exprimă prin sunete. În cadrul unei creaţii enorme dedicată pianului, instrumental său predilect, Suita „Papillons“ (Fluturi) op.2 se plasează în perioada începuturilor. A fost concepută în anul 1830 şi are ca surse de inspiraţie câteva piese de Schubert. Încă mai importante pentru configuraţia lucrării sunt sursele literare, care provin din ultimele pagini ale unui roman  de Jean-Paul Richter, intitulat Flegeljahre (Vârsta ingrată). În personajul Walt, compozitorul în vârstă de 20 de ani îşi găseşte un fel de alter ego, iar contrastul dramatic dintre acesta şi Vult prefigurează perechea duală Florestan şi Eusebius, care avea să se impună ca un simbol al eului schumannian.

Lucrarea se deschide cu o Introducere de şase măsuri, urmată înlănţuit de un simplu vals în două secţiuni, anunţând intrarea în sala de bal. Urmează o mişcare în Prestissimo şi un episod grotesc, un nou vals în Presto, o poloneză care o portretizează pe Wina. Schimbarea măştilor în toiul dansului survine în paşi de vals, urmată de confesiunile tandre ale perechii îndrăgostite, exprimate de o muzică diafană. Valsurile se succed cu repeziciune, conducând spre a unsprezecea scenă, desfăşurată în ritmul unei noi Poloneze, iar a douăsprezecea,  mişcarea finală, introduce o melodie populară greoaie, comică, numită Grossvatertanz (Dansul bunicului). Apoi muzica se îndepărtează treptat într-un lung decrescendo, potrivit comentariului scris de compozitor: „Zvonurile nopţii de Carnaval se sting, clopotul din turn bate ora şase".

Efecte de mare spectaculozitate

Karol Szymanowski (1882-1937) este personalitatea centrală a renaşterii muzicii poloneze, a orientării acesteia pe calea şcolii naţionale moderne şi contemporane. Parcursul creaţiei sale a cunoscut trei etape: romantică, impresionistă şi populară. Alături de alte lucrări importante pentru pian, Métopes op. 29,  compuse în anul 1915, aparţin celei de a doua etape, cea a direcţiei impresioniste. În timpul unei călătorii în Sicilia, inspirat de ornamentele arhitecturii antice îndelung admirate, compozitorul imaginează un triptic muzical care să ilustreze celebrele basoreliefuri cu scene din Odiseea.

A rezultat o muzică de sorginte debussyană, cu un limbaj armonic uneori mai avansat decât cel impresionist şi cu un tematism redus la mici celule, a căror transformare continuă cunoaşte o profuziune de culori şi ritmuri.

Prima piesă din triptic, Insula sirenelor, ilustrează cântul 12 din Odiseea, unde Ulise rezistă cântecului ademenitor al sirenelor, legându-se de catarg. Întreaga mişcare porneşte de la o temă ce serveşte de sprijin sonor pe fondul valurilor aflate în balans continuu. Trilurile şi tremolourile abundă, evocând magia formelor în mişcare, dansul dionisiac al sirenelor, după care se instalează viziunea unui peisaj marin liniştit. A doua piesă, Calypso, ilustrează cântul 5 din Odiseea, în care Calypso încearcă zadarnic să-l reţină pe erou lângă ea. O succesiune de acorduri paralele de inspiraţie direct din Debussy creează sugestia de subjugare hipnotică, prin formule obstinate.

Se conturează un arc al tensiunii cu o culminaţie pasionată şi cu o pantă descendentă a revenirii într-o atmosferă de rafinată senzualitate. A treia piesă, Nausicaa, redă povestea din cântul 6 al Odiseei, unde fiica regelui Alcinous, prinţesa Nausicaa, joacă mingea cu însoţitoarele ei. Muzica se inspiră din elemente populare, pe un fond dansant cu caracter vesel. Vom remarca pianistica evoluată a acestei muzici, scriitura bogată în formule şi efecte de mare spectaculozitate, care dau satisfacţie concertistului în punerea în valoare a măiestriei sale interpretative.

Laureat cu Premiul Gilmore

Piotr Anderszewski este considerat unul dintre muzicienii de frunte ai generaţiei sale. A ţinut recitaluri la Barbican Centre şi Royal Festival Hall din Londra, Wiener Konzerthaus, Carnegie Hall New York şi Mariinsky Concert Hall din Sankt Petersburg. Colaborările sale cu orchestre au inclus apariţii împreună cu Berlin Philharmonic, Chicago Symphony Orchestra, London Symphony Orchestra, Philadelphia Orchestra şi Royal Concertgebouw. De asemenea, a dat multe concerte în care a dirijat direct din faţa pianului cu orchestre precum Scottish Chamber Orchestra, Sinfonia Varsovia şi Deutsche Kammerphilharmonie Bremen.

Recunoscut pentru intensitatea şi originalitatea interpretărilor sale, Piotr Anderszewski a fost remarcat prin câteva premii de mare prestigiu, câştigate de-a lungul carierei, inclusiv prestigiosul premiu Gilmore, oferit o dată la patru ani unui pianist cu un talent excepţional.

PROGRAMUL MODIFICAT AL RECITALULUI

Sâmbătă 19.09 ORA 16:30
Ateneul Român

Recital PIOTR ANDERSZEWSKI – pian

Recitaluri şi concerte camerale

Program:
J.S. Bach – Partita nr. 6 în mi minor, BWV 830
K. Szymanowski – Métopes, op. 29
R. Schumann – Teme şi Variaţiuni in Mi bemol Major pentru pian, “Geistervariationen”
J.S.Bach – Suita engleză nr. 6, în re minor, BWV 811