„Cântece serioase“ se aud la Ateneu

Astăzi, în seria „Recitaluri şi concerte camerale“, Scottish Ensemble are în program lucrări de Constantin Silvestri, Johannes Brahms, Tigran Mansurian, George Enescu şi Maurice Ravel.

Un text de Olga Grigorescu

Fabuloasa activitate dirijorală a lui Constantin Silvestri (1913-1969) i-a umbrit realizările în calitate de creator. Lucrările sale camerale şi simfonice, nu multe la număr, puţin cunoscute, intră tot mai des acum în repertoriul interpreţilor, atrăgând prin gândirea constructivă originală, prin armoniile şi culorile instrumentale îndrăzneţe.

Des interpretate sunt cele Trei Piese op. 4 nr. 2 pentru orchestră de coarde, compuse în anul 1933 şi revizuite în 1950, inspirate din cântecele populare bihorene. Cu patru ani în urmă, el alesese piese dintr-o culegere a lui Béla Bartók pentru o suită orchestrală. Acum prelucrarea folclorului este mai subtilă, melodiile filtrate de imaginaţia sa îmbracă armonii fruste, moderne, ajungând până la bitonalism.

Prima Piesă are o introducere cu tentă gravă, purtând de altfel indicaţia Pesante, pentru ca rondoul ce urmează să dea viaţă ritmurilor de joc. Piesa a doua notată Cantabile, predominant lirică, farmecă prin nobleţea melodică. Ultima piesă Veloce se derulează într-un vârtej dansant, plin de nerv, cu acide efecte armonice. 

NOSTALGIE DUPĂ MOARTEA CLAREI

Cele trei Coral-Preludii din op. 122 de Johannes Brahms (1833-1897) ne transportă într-o lume total diferită, într-o atmosferă de reculegere şi profundă meditaţie, cea în care se refugiase Brahms în vara anului 1896, după decesul Clarei Schumann. El însuşi era bolnav astfel că gândul morţii şi resemnarea în faţa acesteia, gândul la dumnezeire, îi străbăteau ultimele creaţii. Brahms selectează 11 melodii de coral luterane şi, asemenea lui Bach, realizează pe marginea lor comentarii, variaţiuni, prelucrări omofone sau polifone, pentru orgă; de fapt, o sinteză între stilul baroc şi cel al romantismului târziu. 

Numeroşi muzicieni au realizat aranjamente pentru ansamblu instrumental ale acestor piese. Unul dintre acestea va răsuna şi în concertul formaţiei scoţiene. O legătură interesantă s-a creat peste mai bine de un secol între muzica lui Brahms şi cea a venerabilului compozitor armean, astăzi în vârstă de 76 de ani, Tigran Mansurian (n. 1939). Concertul său nr. 2 pentru vioară şi orchestră, datat 2006, poartă subtitlul „Patru cântece serioase“ preluat de la ultimul ciclu de lieduri al lui Brahms (op. 121), scris chiar înaintea Preludiilor de coral. 

Tonul grav, reflecţia asupra existenţei au pătruns şi în problematica lucrării concertante, ale cărei părţi poartă indicaţii asemănătoare celor ale liedurilor brahmsiene: Andante con moto, Andante mosso, agitato, Allegro vivace, Con moto, molto semplice. Tigran Mansurian, profesor şi director al Conservatorului din Erevan, autor al unei uriaşe creaţii cuprinzând muzică simfonică, de film, corală, camerală, dar şi un Recviem în memoria victimelor holocaustului armean, îmbină tradiţii muzicale arhaice, melodii liturgice sau de inspiraţie populară, cu tehnici instrumentale moderne.

MICA SIMFONIE A LUI RAVEL/BARŞAI

Cele Două Intermezzi op. 12 pentru coarde ale lui George Enescu (1881-1955) au fost dirijate de compozitor la Bucureşti în anul 1903, odată cu Rapsodiile Române. Spre deosebire de acestea însă, aici răsuna o muzică în care curgerea melodică neîntreruptă, intens modulatorie, se înscria în stilul impresionismului francez. Primul Intermezzo, în Re major, cu notaţia Allégrement, fusese scris la Cracalia în 1902, iar cel de al doilea, în Sol major, Très lent, la Paris, un an mai târziu. Caracterul senin, pastoral, predomină, iar cele câteva culminaţii sonore nu destramă starea de visare poetică. Tânărul compozitor ştia încă de pe atunci să menţină interesul auditorului prin subtile variaţiuni ale fragmentelor tematice şi ale culorilor armonice.

Titlul de Mică simfonie în cazul lui Maurice Ravel (1875-1937) poate să surprindă întrucât, se ştie, el nu a scris simfonii. Este vorba însă despre un aranjament pentru orchestră de coarde al Cvartetului în Fa major, prelucrare realizată de dirijorul şi violistul Rudolf Barşai.

Ravel avea 28 de ani, în 1903, când a compus acest Cvartet, fiind încă studentul lui Gabriel Fauré (căruia, de altfel, i l-a şi dedicat). Lucrarea a rămas o piesă de referinţă în literatura genului prin structura ei clară, după modelul clasic, dar cu teme originale, elegant desenate, o armonie de un modalism fin, tipic francez, şi mai ales o tratare instrumentală plină de fantezie ca efecte şi plasticitate. 

Prima parte, Allegro moderato, très doux, urmează tiparele formei de sonată cu două teme lirice, pentru ca apoi, în partea a doua, un fel de scherzo, notat Assez vif, très rythmé, să aducă, prin jocul pizzicatelor, aerul graţios al unui dans de salon din alte vremuri, întrerupt doar de cântul nostalgic al violoncelului. Partea a treia, Très lent, este contemplativă, folosind motive din mişcările anterioare, subtil transformate. Acestea revin, altfel croite, altfel instrumentalizate, şi în ultima parte, Vif et agité, unde predomină conversaţia spumoasă, sclipitoare. ;

De la baroc la modern

Scottish Ensemble (Ansamblul Scoţian) este singura orchestră de coarde profesionistă din Anglia şi are sediul la Glasgow. Alcătuită în 1969 ca formaţie de muzică barocă, ea şi-a extins repertoriul până la autorii moderni, cântând piese rare şi neobişnuite. Efectuează turnee în Europa, Extremul Orient şi SUA. Versatil şi emoţionant, acest ansamblu este stăpân pe un repertoriu ce traversează muzica de la Baroc la contemporani şi se preocupă în permanenţă de calitatea interpretării. Virtuozitate superbă (The Times).