Mihai Netea, medic infecţionist: „Datorită ciumei din Evul Mediu, astăzi europenii sunt mai rezistenţi la SIDA“

Mihai Netea, medic infecţionist:

„Datorită ciumei din Evul Mediu, astăzi europenii sunt mai rezistenţi la SIDA“

Mihai Netea a primit premiul Spinoza în 2016 FOTO Cătălin Chiriloi

Medicul infecţionist Mihai Netea vorbeşte despre cercetarea în medicină care i-a adus, în 2016, premiul Spinoza, dar şi despre alte studii întreprinse în domeniul geneticii: spune, de pildă, că epidemia de ciumă din Evul Mediu le-a creat europenilor o rezistenţă a organismului care s-a păstrat şi faţă de alte patologii moderne, cum ar fi infecţia cu HIV.

Ştiri pe aceeaşi temă

În perioada în care pandemia de coronavirus ne-a ţinut închişi în case, burtierele televiziunilor de ştiri afişau constant numele unor experţi în diverse domenii din medicină care explicau noutăţile despre virusul SARS-CoV-2. Printre aceştia s-a numărat şi profesorul universitar Mihai Netea, medic român stabilit în Olanda, specializat în boli infecţioase, imunologie şi sănătate globală. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, profesorul Netea explică ce înseamnă „imunitatea antrenată“, descoperirea pentru care a primit, în 2016, premiul Spinoza, cel mai important premiu ştiinţific din Olanda. Totuşi, cercetările lui Netea în câmpul geneticii merg în tot soiul de direcţii, motiv pentru care a ajuns să ne povestească despre cum s-au adaptat românii şi romii la epidemia de ciumă din Evul Mediu, cât de integraţi sunt aceştia din urmă din punct de vedere genetic şi despre cum s-a format populaţia europeană de astăzi. 


„Weekend Adevărul“: Domnule Netea, în urmă cu patru ani, organizaţia olandeză pentru cercetare ştiinţifică vă decerna premiul Spinoza. Eraţi recompensat pentru cercetarea dumneavoastră privind memoria sistemului imunitar înnăscut, în care vorbeaţi despre „imunitatea antrenată“. Despre ce este vorba mai exact şi de unde aţi pornit în cercetare?
Dr. Mihai Netea: Celulele care sunt importante pentru apărarea imună sunt celulele albe din sânge, aşa-numitele leucocite. Ca să simplificăm, sunt două tipuri, două grupuri mari de leucocite în sânge: limfocitele şi celulele mieloide. De vreo 60 de ani se ştie prea bine că limfocitele sunt specifice pentru combaterea unui anumit microorganism, iar celulele mieloide pot răspunde faţă de o gamă largă de microbi. Noi avem anumite limfocite care răspund la bacteria A, la bacteria B sau la bacteria C. În schimb, celulele mieloide le pot ataca pe toate. Tot de vreo jumătate de secol ştim că limfocitele pot avea o anumită memorie. Când văd virusul sau bacteria A, ele îşi aduc aminte dacă le-au mai văzut, aşa că, a doua oară când le văd, acţionează mult mai repede şi le elimină. În principiu, pojarul – în forma lui severă – îl facem o singură dată în viaţă. Asta se întâmplă pentru că sunt anumite limfocite care îşi aduc aminte şi reacţio-nează foarte puternic a doua oară.
 
Şi celulele mieloide nu au acest tip de memorie?
S-a crezut dintotdeauna că n-au memorie şi că fac acelaşi lucru de fiecare dată. În schimb, noi am observat că mai multe vaccinuri, cum ar fi cel împotriva pojarului sau cel împotriva poliomielitei, protejează împotriva mai multor boli. Atunci ne-am întrebat: „Cum e posibil? Ar fi oare posibil ca şi celulele mieloide să poată să dezvolte memorie?“. Aşa că, în ultimii zece ani, am făcut o serie de studii care ne-au arătat că şi celulele mieloide pot avea o anumită memorie, care poate fi folosită pentru vaccinaţie, dar şi ca să creştem răspunsul imun al organismului.

Aşadar, această cercetare ar trebui să ajute la dezvoltarea unor vaccinuri mai eficiente?
Exact, ăsta ar fi primul lucru. Acum încercăm să-l aplicăm şi în cancer – mai exact, să creştem răspunsul imun în tratamentul de cancer. De asemenea, am observat şi că, în anumite boli, această memorie a celulelor mieloide este activată greşit. Şi atunci oamenii pot face boli inflamatorii, autoimune, precum artrita reumatoidă, ateroscleroza sau infarctul miocardic. Deci, în anumite boli, noi încercăm să susţinem răspunsul celulelor şi să-l stimulăm, iar, în anumite momente, când e activat la locul greşit, încercăm să scădem răspunsul ca să evităm anumite boli inflamatorii.
 
Romii şi românii, pe acelaşi drum genetic
 
Să vorbim şi despre alte studii pe care le-aţi făcut. Unul dintre ele este despre felul în care grupurile etnice se adaptează genetic la epidemii, studiu în care comparaţi romii cu românii. Din perspectivă genetică, am împrumutat ceva unii de la ceilalţi de-a lungul istoriei?
Practic, n-am luat mult unii de la alţii din cauza unor aspecte sociale. Dar în acest moment, populaţia romă are deja 70% substrat european. Încet, încet, populaţia romă se va apropia tot mai mult de structura genetică a populaţiilor europene. Procesul este mai lent decât la alte populaţii dintr-un singur motiv: excluderea socială la care au fost supuşi în mare parte din istorie. Din această cauză, procesul de integrare s-a făcut mult mai încet decât la alte populaţii, cum ar fi maghiarii şi cumanii. Sau decât sciţii, care au fost integraţi în populaţia dacică de acum 2.500 de ani. Nu mai ştim nimic de ei pentru că au fost integraţi complet. Populaţia romă n-a fost integrată, dar chiar şi cu excluderea socială, are în prezent 70% substrat european. În câteva sute de ani, când mai ales partea socială – sper eu – va fi tot mai puţin importantă, atunci nu vom mai avea niciun fel de diferenţe genetice.
 
Totuşi, nu am preluat nimic unii de la ceilalţi?
În primul rând, putem spune că populaţia romă a preluat substrat genetic de la populaţiile europene, mai puţin în sens invers. În al doilea rând, ceea ce am arătat noi în acest studiu este că, sub influenţa ciumei, ambele populaţii au fost nevoite s-o ia pe un anumit drum genetic, ca să spun aşa. Aşa că românii şi romii au devenit mai asemănători din punct de vedere genetic, dar nu din cauză că au luat ceva unii de la alţii, ci pentru că au fost obligaţi s-o ia pe acelaşi drum.
În acest moment, populaţia romă are deja 70% substrat european. Încet, încet, populaţia romă se va apropia tot mai mult de structura genetică a populaţiilor europene.
Deci este vorba doar de o adaptare similară la un factor extern.
Exact. Dacă sunt două familii care merg pe un drum şi dau peste un lac în faţă, amândouă trebuie s-o ia la stânga sau la dreapta. Fiecare trebuie să ocolească problema şi, în general, o fac cam în acelaşi fel. Astfel, ele devin mai apropiate. Deci nu este vorba de faptul că au împrumutat ceva una de la alta, ci că au fost obligate să facă acelaşi lucru.
 
Apropo de ciumă, faptul că noi, europenii, ne-am confruntat în trecut cu o asemenea epidemie a produs în ADN vreo modificare? Ne foloseşte ea la ceva astăzi?
Da, este o ipoteză care poate fi foarte bine adevărată, susţinută genetic şi imunologic: faptul că noi suntem mai rezistenţi la ciumă ne-a ajutat să fim mult mai rezistenţi la SIDA. Deci populaţiile europene sunt mai rezistente la SIDA, fac mai greu infecţia cu virusul HIV, decât populaţiile africane, care au fost mult mai puţin expuse la ciumă. Se pare că anumite schimbări care au avut loc în Evul Mediu şi care, până la urmă, din păcate, au omorât o grămadă de europeni au dus la o rezistenţă mai mare a populaţiilor europene la anumite boli.
Lumea trebuie să înţeleagă – la toate nivelurile, politic şi academic – că cercetarea e importantă pentru societate şi pentru o economie
de viitor.

Institutul de imunologie de la Cluj, un vechi proiect de viitor

Aveaţi în plan construirea unui institut de imunologie la Cluj. În ce stadiu e proiectul?
Deocamdată, este într-o pauză. El a ajuns până în ultima fază, în care era evaluat la nivel european, dar acolo n-a fost finanţat. Cauzele au ţinut nu doar de factori externi, ci şi interni. România era, probabil, într-un moment în care n-a putut susţine proiectul destul de puternic la nivel local. Fiindcă ce-şi doreşte Europa este să fie sigură că susţinerea pentru anumite iniţiative este puternică la nivel local şi că nu se bazează doar pe bani europeni. Trebuie să existe o voinţă şi o intenţie puternice la nivelul României de a construi aşa ceva. Poate că momentul acela nu a fost cel mai propice. Trebuie să reluăm iniţiativa. Un astfel de institut a fi important pentru Cluj, dar şi pentru toată ţara. Aveam parteneri strategici la Craiova şi Bucureşti, de pildă. Dacă se va putea realiza în viitor, acelaşi lucru rămâne valabil: să fie construit şi să implice şi alte centre universitare, să crească.
 
L-aţi gândit ca o reţea.
O reţea ar fi idealul. Dar trebuie să existe voinţă la nivel politic pentru susţinerea cercetării. Oamenii trebuie să înţeleagă că cercetarea nu e un lux, este o necesitate pentru orice economie modernă, pentru viitor, pentru educaţie. Să ai institute de cercetare înseamnă şi să ai medici mai buni, pentru că un stadiu de cercetare pentru un medic care va vedea bolnavi pe viitor e crucial pentru calitatea actului medical, pentru dezvoltarea medicinei în ţara respectivă. Lumea trebuie să înţeleagă – la toate nivelurile, politic şi academic – că cercetarea e importantă pentru societate şi pentru o economie de viitor. În România, banii pentru cercetare nu reprezintă nici 0,8% din PIB, în timp ce media europeană este de 1,5%. Rămânem în urmă faţă de ceilalţi şi ne-o facem cu mâna noastră. Nu există domeniu unde nu e nevoie de cercetare. Ca să ai doctori buni trebuie să ai oameni care au o atitudine progresistă, în sensul în care să fie interesaţi să afle şi să aplice cele mai noi metode. Atâta vreme cât noi, ca ţară, nu înţelegem lucrul ăsta, nu putem avea o tehnologie şi o economie avansate.
 
Mai avem de lucrat.
Totul trebuie schimbat. Inclusiv mediul din spitale se va schimba când doctorii vor fi mai conştienţi de importanţa ultimelor descoperiri şi când vor avea o anumită severitate faţă de ei înşişi pentru calitatea actului pe care-l fac.
 

„98% din ADN-ul nostru este de Homo sapiens modern şi 2% de Neanderthal“ 

În februarie, aţi susţinut o conferinţă la Bucureşti intitulată: „O istorie genetică (incompletă) a românilor“. „Incompletă“ pentru că e o ştiinţă nouă sau există vreun alt motiv?
Genetica în istorie este chiar un domeniu nou, care a fost posibil practic numai în ultimii 10-15 ani. În momentul ăsta, studiile şi descoperirile care se fac schimbă aproape în fiecare an imaginea de ansamblu, aducând tot mai multe detalii. Eu mă aştept ca peste 10-15 ani să putem vorbi de o istorie genetică mai globală. 
 
De cele mai multe ori, studiile se fac comparativ în astfel de cercetări. Românii au o istorie genetică incompletă pentru că poate la noi nu se găsesc anumite lucruri raportat la alte ţări?
Asta a fost adevărat până acum şase-şapte ani, când nu aveam încă nişte metode genetice foarte avansate, care au fost dezvoltate în laboratoare mari din Germania, Danemarca şi SUA. Aceste laboratoare au început să studieze probele pe care le aveau la dispoziţie. A fost o reprezentare mai puternică a studiilor genetice din Germania, de pildă, deci s-a început cu mult mai multe studii în locurile în care erau accesibile. Deşi, dacă vorbim de Epoca Neolitică şi cea a Bronzului, sincer vorbind, Peninsula Balcanică este mult mai importantă, fiindcă este un nod unde se întâlnesc rutele masive de migraţie din Orientul Mijlociu, din nordul Mării Negre. E o regiune foarte importantă care, într-adevăr, până acum câţiva ani, nu fusese studiată pentru că oamenii n-aveau încă acces la probe, nu erau formate încă colaborări. Dar acum, şi istoricii, şi arheologii români colaborează cu mulţi cercetători din străinătate şi începem să ştim tot mai multe şi despre ce s-a întâmplat în România.
Populaţia europeană actuală este un amestec de trei populaţii arhaice foarte importante. 
Cum s-au schimbat oamenii în Neolitic
 
Un alt studiu în care aţi fost implicat a vizat prelevarea de probe ADN din mai multe situri de pe teritoriul unor ţări. În România, aţi luat probe din zece situri, de la cele paleolitice la cele neolitice.
Da, alături de colegii din România, am luat probe şi am studiat ADN-ul mai multor populaţii, începând, practic, din Mezolitic, apoi din Epoca Neolitică timpurie şi avansată şi, după aceea, din Epoca Bronzului.
 
Ce-au arătat aceste probe?
Că, de exemplu, există o diferenţă importantă între ADN-ul oamenilor care trăiau aici în Mezolitic şi în Neoliticul timpuriu şi ADN-ul celor de după Neoliticul mijlociu şi mai târziu.
 
Diferenţa fiind?
Oamenii încep să aibă aceeaşi conformaţie genetică cu a europenilor moderni după Neoliticul mijlociu.
 
Cine suntem şi de unde venim
 
Deci până atunci diferenţele erau mai mari.
Da. Populaţia europeană actuală este un amestec de trei populaţii arhaice foarte importante. Mai întâi, este o populaţie paleolitică ce a migrat în Europa cu 45.000 de ani în urmă şi care a înlocuit neanderthalienii (foto: dreapta sus). Practic, 98% din ADN-ul nostru este de Homo sapiens modern şi 2% de Neanderthal. Atât au toţi oamenii din lume, cu excepţia populaţiilor din Africa, care nu au ADN de Neanderthalaproape deloc, din cauză că strămoşii populaţiilor africane nu au venit în contact cu neanderthalienii.
Fiind o populaţie bine organizată, dacii au reuşit să organizeze militar şi politic ce va fi teritoriul Daciei de mai târziu. Dar ei s-au suprapus unui substrat paleolitic şi neolitic care era deja prezent. Noi, în Europa de Est, avem 50% substrat neolitic, 25% paleolitic şi 25% din Epoca Bronzului.
 
Să revenim la cele trei populaţii arhaice care au dat europenii de astăzi.
Deci, prima populaţie foarte importantă pentru ce suntem azi este această populaţie paleolitică. Ulterior, în Neolitic, în urmă cu aproximativ 8.000 de ani, a avut loc o migraţie a unei populaţii care venea din Orientul Mijlociu, practic din ceea ce este astăzi Anatolia, în Turcia de sud-est. Acolo se dezvoltase agricultura. Au venit populaţiile de agricultori care au migrat în Europa pe două coridoare: pe coridorul mediteraneean – s-au dus de-a lungul coastelor până în Grecia, Italia şi Spania – şi pe coridorul danubian – au mers de-a lungul Dunării, unde au colonizat ce este acum nordul Peninsulei Balcanice, pentru ca apoi să intre în Europa Centrală, până în sudul Germaniei. Această primă migraţie de acum 8.000 de ani a însemnat deplasarea unei populaţii în general destul de mici, aşa că n-a reuşit să influenţeze foarte puternic populaţiile moderne. Dar, tot în Neolitic, câteva sute de ani mai târziu, a avut loc o a doua migraţie  importantă, tot din Anatolia, care a adus nişte populaţii mai numeroase, în special pentru noi şi, în general, pentru sud-estul Europei. Aici, deja observăm că populaţiile au un impact foarte mare asupra populaţiei actuale.
 
Şi ultima?
Ultima migraţie foarte importantă este cea a populaţiilor de păstori indo-europeni care trăiau în nordul Mării Negre, în stepa pontică, şi care au venit în Epoca Bronzului, cu 4.500-5.000 de ani în urmă. Aceştia au adus cu ei şi limbile indo-europene, inclusiv limba dacică şi limba latină. Fiind o populaţie bine organizată, dacii au reuşit să organizeze militar şi politic ce va fi teritoriul Daciei de mai târziu. Dar ei s-au suprapus unui substrat paleolitic şi neolitic care era deja prezent. Noi, în Europa de Est, avem 50% substrat neolitic, 25% paleolitic şi 25% din Epoca Bronzului.
 
În alte zone ale Europei se schimbă procentajul?
Dacă ne ducem înspre Europa de Nord, vedem că acolo substratul paleolitic este mai puternic, fiindcă acolo agricultura a pătruns mai ales ca tehnologie, şi nu atât ca substrat genetic. În sudul Europei a contat foarte mult migraţia oamenilor, în timp ce în nord a fost mult mai puţină, iar acolo culegătorii au trecut la agricultură, numai că n-au fost absorbiţi de populaţia neolitică. Din punct de vedere cultural, agricultura e la fel de importantă, dar genetic, substratul paleolitic este mult mai puternic în nordul şi vestul Europei decât în restul zonelor.

 

Profesor în Olanda
 
Numele: Mihai Netea
 
Data şi locul naşterii: 25 decembrie 1968,
Cluj-Napoca
 
Studiile şi cariera:
  • A studiat Medicina la Cluj-Napoca, iar doctoratul l-a făcut la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda. A fost cercetător postdoctoral la Universitatea din Colorado, iar apoi a revenit la Nijmegen pentru a-şi desăvârşi cunoştinţele în boli infecţioase.
  • Din 2008, este profesor şi şef al secţiei de biologie experimentală din Departamentul de Medicină Internă al Centrului de Medicină de pe lângă Universitatea din Nijmegen.
  • În 2016, a primit premiul Spinoza şi a devenit membru al Academiei Regale Neerlandeze de Arte şi Ştiinţe.
 
Locuieşte în: Bucureşti
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: