Harta mortalităţii infantile în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maternităţile nu sunt dotate în mod corespunzător pe tot teritoriul ţării
Maternităţile nu sunt dotate în mod corespunzător pe tot teritoriul ţării

Diferenţele între judeţele din România la capitolul mortalitate infantilă sunt foarte mari. Cel mai mic procentaj îl are Bucureşti şi Ilfov, iar cel mai mare Tulcea.

Media pe ţară a scăzut la 6 la mia de copii născuţi vii, potrivit datelor finale ale Institutului Naţional de Statistică, procesate pentru anul 2018, dar încă sunt diferenţe mari între judeţe, precum şi între urban şi rural. Astfel, dacă în Bucureşti rată mortalităţii infantile a coborât la 3,3 la mie, Tulcea are o rată de 14,7 la mie, peste dublul mediei naţionale. O discrepanţa dramatică se observă şi între urban şi rural: în Botoşani, de pildă, rată mortalităţii infantile în rural este de trei ori mai mare decât la oraş, unde mamele au acces la servicii medicale constante.

Potrivit centralizării INS, sunt judeţe în care mortalitatea infantilă este şi de cinci ori mai mare faţă de altele, unde şansă la viaţă a copiilor născuţi prematur sau cu patologii severe este mult mai bună.

Judeţele cu cea mai mare  rată: Tulcea – 14,7 la mia de copii născuţi vii, Botoşani – 12 la mia de copii născuţi vii, Sălaj – 11,1 la mia de copii născuţi vii.

Judeţele unde situaţia este mai bună: Dâmboviţa – 3 la mia de copii născuţi vii, Ilfov – 4 la mia de copii născuţi vii, Bucureşti – 3,3 la mia de copii născuţi vii.

”Organizaţia Salvaţi Copiii România a anunţat demararea unui amplu proiect de dotare cu aparatură medicală de ultima generaţie pentru 35 de maternităţi şi secţii de terapie intensivă neonatala şi pediatrie, cu o investiţie totală de aproximativ un milion de Euro, în 2020.

Până pe 25 mai, fiecare contribuabil poate redirecţiona 3,5% din impozitul pe venit către Salvaţi Copiii România pentru dotarea maternităţilor cu echipamente medicale. Formularul 230 sau Declaraţia Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizaţiei, pot fi descărcate de la adresa www.salvaticopiii.ro/redirecţionează”, a anunţat organizaţia Salvaţi Copii.

Imagine indisponibilă
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite