Ghid pentru muşcătura de căpuşe. Ce avem de făcut, pas cu pas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Capusa

Căpuşele pot transmite boli foarte grave la oameni, dar riscul de a ne infecta după muşcătura de căpuşe nu sunt atât de mari. Cu o extragere corectă şi cu un tratament preventiv administrat la timp, nu este cazul să ne panicăm. Medicul infecţionist Adrian Marinescu ne explică ce trebuie să facem dacă găsim o căpuşă pe corp.

Căpuşele pot transmite boli deosebit de grave, precum boala Lyme, encefalita sau febra hemoragică. Dintre toate, boala Lyme este cea mai frecventă afecţiune provocată de căpuşe. Se întâmplă însă destul de rar să ne îmbolnăvim după muşcătura de căpuşe, iar dacă avem totuşi acest ghinion, sunt toate şansele să facem o formă uşoară de boală, ne asigură dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti.

„Căpuşele produc îmbolnăviri în foarte puţine cazuri. Ele sunt infectate şi transmit boala Lyme în aproximativ 20% din cazuri. Dintre cei 20% care, într-adevăr, fac boala Lyme, între 2% şi 3% fac complicaţii. Într-adevăr, acele cazuri pot fi grave”, spune specialistul.

Nu este cazul să intrăm în panică dacă găsim o căpuşă pe corp, dar trebuie să urmăm câţiva paşi importanţi pentru a preveni îmbolnăvirea. Este important când şi cum extragem căpuşa din piele, dar şi dacă facem corect profilaxia pentru muşcătura de căpuşe, a explicat pentru Smart Living dr. Adrian Marinescu.

Cum arată o căpuşă şi cum se hrăneşte

Sunt peste 850 de specii de căpuşe în lume. În România, au fost identificate aproximativ 30 de specii şi numai câteva dintre ele transmit boli oamenilor. Specia cel mai frecvent întâlnită în ţara noastră este Ixodes ricinus. Iată câteva informaţii utile despre cum arată, unde trăiesc şi cum se hrănesc:

  • Căpuşele nu sunt insecte. Ele fac parte din clasa arahnidelor, fiind înrudite cu păianjenii şi scorpionii;
  • Le putem lua din parcuri, păduri şi alte zone cu vegetaţie. Le putem lua şi indirect, de la animalul de companie de pe care căpuşele migrează pe pielea oamenilor;
  • În funcţie de specie, culoarea căpuşelor variază de la diferite nuanţe de maro, roşu închis şi până la negru;
  • Dimensiunea căpuşelor variază şi ea mult, de la 0,5 milimetri la 15 milimetri, în funcţie de specie şi de stadiul de viaţă (larvă, nimfă sau adult). Ele cresc în dimensiune pe măsură ce se hrănesc cu sânge şi capătă o formă rotundă;
  • Specia Ixodes ricinus, cea mai răspândită la noi - în toate regiunile ţării - are culoarea roşu-brun. După ce s-a hrănit cu sânge, ajunge la o dimensiune de până la 11 mm, iar femela capătă culoarea gri deschis. Numele de ricinus vine de la asemănarea femelei cu un bob de ricin când este plină cu sânge;
  • Căpuşele nu zboară şi nu sar, dar pot fi purtate de vânt, astfel că pot ajunge şi în balcoanele de la primele etaje ale blocurilor aflate în proximitatea unor parcuri sau păduri;
  • Se ataşează îndeosebi pe zonele cu piele fină şi umedă: axilară, inghinală, în spatele genunchilor, în buric, în urechi sau în spatele lor, dar şi pe scalp;
  • Pentru a se hrăni cu sânge, căpuşele îşi introduc sub pielea gazdei un segment al gurii cu formă tubulară, numit hiposom. De o parte şi de alta, hiposomul are doi cleşti (denumite chelicere) care funcţionează ca nişte cârlige pentru a-i permite o fixare fermă în piele. Tot pentru o mai bună ataşare pe corpul gazdei în timpul hrănirii, majoritatea speciilor de căpuşe secretă în salivă o substanţă ca un ciment;
  • Pe lângă potenţialii agenţi patogeni, saliva căpuşei mai conţine substanţe care ajută hrănirea: anticoagulante şi vasodilatatoare care stimulează circulaţia sângelui, precum şi antiinflamatoare ce reduc durerea - acesta este motivul pentru care muşcătura de căpuşe nu doare şi prezenţa ei pe piele nu este simţită;
  • Pot rămâne până la 10 zile pe corpul-gazdă, după care se desprind şi cad.

Ce boli se transmit prin muşcătura de căpuşe

Căpuşele pot fi infectate cu diverşi agenţi patogeni pe care îi transmit gazdei în timpul procesului de hrănire. Bolile transmise de căpuşe variază variază în diversele zone geografice de pe glob. În Europa, bolile transmise de căpuşe la oameni sunt:

Lyme, „boala cu o mie de feţe”

Boala Lyme este cunoscută sub acest nume din cauza manifestărilor foarte nespecifice şi foarte diferite de la o persoană la alta. Această boală afectează întregul organism, iar simptomele ei mimează foarte multe afecţiuni, aşa încât este dificil de diagnosticat.

Bacteria care provoacă această boală se numeşte Borrelia burgdorferi, de unde şi celălalt nume sub care mai este cunoscută boala Lyme: borelioză.

Simptome

În cele mai multe cazuri, boala Lyme are manifestări cutanate şi simptome generale. Specifică acestei afecţiuni este o erupţie pe piele denumită eritem migrator, care se formează nu neapărat pe locul unde a fost muşcătura de căpuşe, ci oriunde pe corp. Putem observa o singură leziune sau mai multe. În primele zile, arată ca o pată roşie, rotundă, de mici dimensiuni, dar în câteva zile-săptămâni, îşi măreşte diametrul şi poate ajunge la mai mult de 30 de centimetri. De cele mai multe ori, eritemul are o decolorare parţială în zona sa centrală şi contur roşu, ca un semn de tras la ţintă.

La majoritatea celor infectaţi, eritemul migrator este însoţit şi de alte simptome, asemănătoare celor de gripă: febră, astenie, dureri de cap, dureri musculare, de articulaţii şi redoare de ceafă (rigiditate).

Mai multe despre boala Lyme citiţi în acest articol.

Cele mai multe cazuri de borelioză pot fi tratate prin administrarea de antibiotice timp de câteva săptămâni. Netratată, boala poate provoca infecţii ale inimii, articulaţiilor şi sistemului nervos.

Encefalita de căpuşe

Este o infecţie rară care afectează creierul şi măduva spinării. Spre deosebire de boala Lyme, encefalita transmisă de căpuşe este provocată de un virus (din familia flavivirusurilor). În România, aceeaşi specie de căpuşe care transmit boala Lyme infectează oamenii cu virusul encefalitei: Ixodes ricinus.

Encefalita transmisă de căpuşe este o boală gravă împotriva căreia nu există un tratament. Este disponibil, însă, un vaccin împotriva ei. Sunt 3 subtipuri ale virusului encefalitei de căpuşe, iar vaccinul este eficient doar împotriva celui european (numit virusul encefalitei de căpuşă de vest). Rata de protecţie după vaccinare este de peste 95%.

Deşi rar, boala poate fi fatală. Formele severe produc complicaţii neurologice pe termen lung - aproximativ una din trei persoane infectate cu virusul encefalitei transmisă de căpuşe va dezvolta asemenea complicaţii.

Simptome

Spre deosebire de boala Lyme, encefalita transmisă de căpuşe nu are un simptom caracteristic, aşa cum este eritemul migrator. Perioada de incubaţie a bolii este de 7-14 zile, iar manifestările sunt vagi şi pot fi puse pe seama unei gripe uşoare: febră, oboseală, dureri de cap, dureri musculare, greaţă şi/sau vărsături.

După o perioadă medie de 8 zile de remisie, urmează cea de-a doua etapă a bolii, care apare la 20-30% dintre cei infectaţi cu virusul encefalitei, potrivit statisticilor Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din SUA. De data aceasta, boala afectează sistemul nervos, iar simptomele sunt mai severe, precum cele de meningită: redoare de ceafă, ameţeli, stări de confuzie, amorţeli şi paralizie. Revin şi febra, durerile de cap, durerile musculare, greaţa şi vărsăturile.

Febra recurentă de căpuşe

Este cauzată tot de bacterii din genul Borrelia, dar alte specii decât cea care produce boala Lyme. în Europa, sunt cunoscute cel puţin 6 specii de căpuşe care transmit această boală, iar riscul endemic cel mai mare se află în partea mediteraneană a Peninsulei Iberice şi în Asia Minor (Anatolia), potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Simptome

Febra recurentă transmisă prin căpuşă (prescurtată FRTC) are o perioadă de incubaţie cuprinsă între 3 şi 18 zile după muşcătura de căpuşe şi se manifestă prin febră înaltă apărută brusc  apare brusc (> 39-40°C), care durează durează 3-6 zile. Alte simptome includ astenie intensă, cefalee, dureri articulare şi musculare, redoare de ceafă, dureri abdominale, greaţă, icter, creşteri ale pulsului şi tensiunii arteriale. Uneori, pot să apară erupţii sau leziuni pe piele.

După episodul febril iniţial, urmează o perioadă fără febră, iar ulterior apar recăderi, la un interval cuprins între 4 şi 14 zile. Numărul lor variază în funcţie de răspunsul imun individial, dar sunt mai scurte şi mai blânde, de regulă.

FRTC poate da complicaţii neurologice (paralizii faciale, meningită), oculare şi artritice. Decesul nu este exclus, dar astfel de cazuri au fost raportate rar. Antibioticele sunt tratamentul recomandat - tetraciclina sau doxiciclina.

Mai multe informaţii despre febra recurentă transmisă prin căpuşă citiţi aici.

Febra hemoragică de Crimeea-Congo

Este încă una dintre bolile transmise de căpuşe pentru care nu există niciun tratament şi care determină boală severă la oameni. Febra hemoragică Crimeea-Congo este cauzată de virusul Nairovirus şi poate fi întâlnită în ţările balcanice şi în ţările riverane Mării Negre. În Europa, au fost raportate cazuri din Albania, Bulgaria, Kosovo, Turcia, Grecia şi Rusia. România nu a raportat cazuri de febră hemoragică Crimeea-Congo.

Numele bolii este legat de recunoaşterea clinică a bolii în Crimeea, în anul 1944, şi de prima izolare a virusului în Congo, în 1956.

Simptome

După o perioadă de incubaţie cuprinsă între 3 şi 7 zile, febra hemoragică Crimeea-Congo se manifestă prin febră, dureri musculare, ameţeli, hemoragii, durere abdominală şi vărsături. Frecvent, aceste simptome sunt urmate de hemoragii, locuri de sângerare fiind nasul, sistemul gastrointestinal, uterul, tractul urinar şi respirator.

Dintre toate bolile transmise de căpuşe, febra hemoragică Crimeea-Congo are cea mai mare rată de mortalitate.

În Bulgaria, este folosit un vaccin derivat din creier inactivat de şoarece, dar nu este disponibil pe scară largă. Potrivit ECDC, eficienţa şi siguranţa lui trebuie reevaluate, la fel ca în cazul imunoglobulinei umane specifice folosită pentru profilaxia postexpunere.

Mai multe despre febra hemoragică Crimeea-Congo citiţi în acest document ECDC.

Ce avem de făcut când găsim o căpuşă pe corp

Pasul 1. Examinarea corpului

De identificarea căpuşei pe piele depinde într-o foarte mare măsură riscul de transmitere a bolilor. Cu cât o găsim mai repede, cu atât probabilitatea ca ea să ne infecteze se diminuează.

Pentru a transmite bacteria care provoacă boala Lyme, căpuşa infectată ar trebui să rămână fixată în piele o perioadă de 24-72 de ore. De aceea, se consideră că o căpuşă identificată şi extrasă în primele 24 de ore de la ataşarea pe piele este foarte puţin probabil să ne infecteze cu Borrelia burgdorferi.

Ori de câte ori venim dintr-un parc, dintr-o pădure sau chiar din curtea propriei case, trebuie să verificăm dacă avem căpuşe pe piele. Le găsim, în general, pe zonele de piele neacoperite cu haine, inclusiv pe scalp. Dacă reuşim să găsim şi să extragem căpuşa în 24 de ore, nu există aproape niciun risc”.

Dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti

Virusul care provoacă encefalita de căpuşă se transmite oricând din momentul în care îşi începe hrănirea cu sânge, prin salivă. Pentru celelalte boli transmise de căpuşă nu s-a stabilit exact cât timp trebuie să treacă de la momentul ataşării pe piele şi până la infectare.

Pasul 2. Scoaterea căpuşei

Înainte de a prezenta cum se îndepărtează corect o căpuşă, este important de menţionat că nu există nici o soluţie la care putem apela astfel încât căpuşa să se desprindă singură din piele. Nici fosforul din beţele de chibrit, nici vaselina, acetona, oja, alcoolul sau iodul puse pe căpuşă nu o vor îndepărta de pe piele. Din contră, riscăm ca aceste soluţii iritante să o „enerveze”, provocându-i hipersalivaţie sau regurgitare. Astfel, un eventual agent patogen are toate şansele să ne infecteze.

Continuarea articolului, aici

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite