De ce ameţeşti? Printre cauze sunt şi bolile grave

De ce ameţeşti? Printre cauze sunt şi bolile grave

Ameţelile pot precede sau pot acompania o durere severă de cap Foto Arhiva Adevărul

Atunci când, deodată, lumea începe să se învârtă cu tine, ca într-un carusel, ţi se înmoaie picioare şi vezi negru în faţa ochilor, este un semn clar că organismul tău are nevoie de întărire.

Tulburare caracterizată printr-o alterare a simţurilor, care poate evolua spre o pierdere a stării de conştienţă, o ameţeală vesteşte, de regulă, instalarea unei probleme de sănătate. Mai mult sau mai puţin gravă, în funcţie de cauza care o declanşează.

Dacă ameţelile se instalează brusc, dar nu sunt de durată şi nici nu sunt însoţite de alte simptome îngrijorătoare, cauza este, cel mai probabil, un eveniment care a dat peste cap echilibrul organismului tău. Astfel, la originea ameţelilor ar putea fi:

Alimentaţia defectuoasă

Săritul peste mese nu este o practică apreciată sau încurajată de medici, căci destabilizează nivelul energetic, şubrezind organismul prin anemiere. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că un regim de slbăire sever (care oferă mai puţin de 1000 kcal pe zi), ţinut mai mult de trei zile, îţi pune în pericol sănătatea. Dacă vrei să dai jos mai multe kilograme într-un timp foarte sucrt, e bine să ceri sfatul medicului. |n general, evită să te înfometezi şi nu renunţa niciodată la micul dejun, care de altfel trebuie să fie masa principala a zilei. 

Deshidratarea

Clasica recomandare de a consuma minim doi litri de apă pe zi nu este o vorbă-n vânt. Ca urmare a consumului insuficient de lichide sau a pierderii lor, prin vomă sau diaree, de exemplu, se dereglează procesul de oxigenare a creierul, ceea ce duce la pierderea echilibrului.

Schimbarea bruscă a poziţiei corpului

De exemplu, când te ridici prea repede de pe scaun sau din pat. În această situaţie, ameţeala e determinată de o stimulare brutală a sistemului vestibular din interiorul urechii interne, responsabil de starea de echilibru a corpului. Aceasta duce la o scădere bruscă a tensiunii în arterele care transportă sângele la creier, reducându-i „porţia” de oxigen. Senzaţia de învârtire survenită la ridicarea din poziţia culcat sau aşezat poartă numele de hipotensiune posturală. Ea poate fi însoţită de transpiraţie, ţiuit în urechi, paloare şi durează numai câteva secunde.

Spaţiile închise

Acetea creează multor persoane o stare de angoasă. În momentul în care începi să te agiţi, respiri neregulat. Acest lucru ameninţă echilibrul dintre concentraţia de oxigen şi cea de bioxid de carbon din sânge. De aceea, în astfel de împrejurări, încearcă să te aşezi lângă o fereastră sau uşă, care să se poată deschide rapid şi să inspiri adânc aer proaspăt.

Spondiloza cervicală

Poate provoca ameţeli, întrucât perturbă irigaţia cu sânge a centrilor de echilibru. În anumite condiţii, la mişcările capului şi gâtului cel puţin una dintre arterele cerebrale este comprimtă pentru câteva clipe. Astfel, se diminuează debitele de sânge care ajung la sistemul vestibular şi apar ameţelile. Dacă se mai adaugă şi elementele vegetative, precum scăderea valorilor tensiunii arteriale şi poziţia în picioare, tulburării de echilibru i se pot adăuga starea de greaţă şi perceperea unor sunete în urechi.

Migrenele

Practic ameţeala reprezintă un simptom ala acestora. Precede, acompaniază sau persistă şi după episodul cefalic. Ameţeala şi durerea de cap apar sub formă de atac, ele dispărând odată cu remesia migrenei.

Urechile

Un corp străin în ureche (chiar şi un dop de cerumen sau o picătură de apă) poate presa timpanul suficient de tare pentru a afecta funcţionalitatea labirintului din ureche. În cazul unui atac sever de ameţeală cu persistenţă îndelungată, însoţită de dificultăţi de auz, greaţă ori vărsături, este posibil să fie vorba de o afecţiune a urechii interne, care poate fi tratată corect numai de otolog.

Cauze rare, dar grave

Lista acestora începe cu ateroscleroza cerebrală, accidentele vasculare cerebrale, encefalitele de trunchi cerebral, scleroza multiplă şi continuă cu tulburările ritmului sau a conducţiei cardiace, modificările hormonale, creşterea valorilor tensiunii arteriale.

De asemenea, ele pot demasca prezenţa unui hematom intracerebral, mai ales după un traumatism, sau o tumoră la nivelul creierului.

Tocmai de aceea, ameţelile, îndeosebi cele cu caracter repetitiv, nu trebuie sub nicio formă neglijate, ele constituind un motiv serios de solicitare a asistenţei medicale. Chiar în regim de urgenţă, dacă sunt însoţite de tulburări de vedere, amorţirea feţei şi membrelor, palpitaţii, dureri toracice, dificultăţi de respiraţie sau confuzie mintală.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: