Cum alegi şamponul potrivit. Sfaturi de îngrijire a părului de la medicul  dermatolog

Cum alegi
şamponul potrivit. Sfaturi de îngrijire a părului de la medicul  dermatolog

Un păr frumos şi îngrijit depinde în mare măsură de produsul pe care îl luăm din raftul farmaciei

Un păr frumos şi corect îngrijit depinde foarte mult de produsul pe care îl luăm din raftul farmaciei, dar nu numai. Deşi de multe ori suntem tentaţi să optăm pentru produse de îngrijire 2 în 1 – care să conţină şi şampon şi balsam – adaptat tipului de păr, specialiştii explică de ce această alegere este una neinspirată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un păr frumos şi corect îngrijit depinde foarte mult de produsul pe care îl luăm din raftul farmaciei, dar nu numai. Deşi de multe ori suntem tentaţi să optăm pentru unul 2 în 1 - şi şampon şi balsam – adaptat tipului de păr, dr. Viviana Iordache (foto jos), medic primar dermatolog la Clinica Medicum, explică de ce această alegere este una neinspirată.

Şampoanele combinate nu sunt prima opţiune

„Şampoanele combinate care au mai multe acţiuni, doar simpla degresare fiind considerată insuficientă nu sunt prima opţiune. Nu sunt prima mea alegere, având în vedere faptul că, dacă pui şi balsam, orice balsam înseamnă grăsime, ceea ce pentru o persoană cu părul gras şi cu tendinţă la un scalp mai iritativ duce la probleme. În al doilea rând, că nu obţii un volum aşa de bun deoarece părul se va lipi de cap şi atunci trebuie să pui chimicale suplimentare care să-l electrizeze un pic, să-l înfoaie, şi creşti lista de ingrediente. Şi pentru persoanele cu  sensibilitate mai mare acest lucru poate să devină o problemă“.

Medicul dermatolog adaugă că nu în ultimul rând respinge această opţiune pentru că, în aceste condiţii, curăţirea nu se mai face corect. „Din punctul meu de vedere, cea mai bună variantă rămâne ca fiecare dintre noi să folosească şampon simplu, iar cei care au nevoie de balsam să folosească balsam, mască, creme de păr, separat, după ce s-au şamponat şi s-au clătit abundent. Iar în cazul în care avem probleme precum mătreaţa sau alergiile e bine să folosim balsamul nu mai pe vârfuri, pe tijă, nu pe pielea capului“.

Cu atât mai mult pentru persoanele care acuză pierderea părului sau rărirea părului, aceste şampoane cu grăsime încorporată sunt o variantă foarte proastă, chiar dacă scrie pe şamponul respectiv că ar întârzia şi căderea părului, avertizează medicul.

„Adică, punerea în reţetă a unei substanţe care să facă vasodilataţie, alături de grăsime, va strica toată puterea de regenerare a substanţei active. Iar când spun şampon simplu înseamnă şampon-şampon. Nu şampon cu balsam, nu şampon cu cremă, pe etichetă atât ar trebui să scrie: şampon“.

Dar dacă avem scalpul gras şi scrie pe etichetă că e pentru păr gras, chiar e?

„Da. Deci, practic, orice şampon, reprezintă un detergent. În aceste detergent se pune parfum, se pune condiţionare de genul să nu se strice – aşa-zisele prezervative - şi se mai pun anumite substanţe. Pentru cei care au părul gras, de exemplu, se pune o cantitate mai mare de detergent şi pentru cei care au părul uscat se mai pun şi agenţi de hidratare. În afară de asta, şampoanele pentru dermatită seboreică, pentru mătreaţă, au şi principii active“.

Sunt mai multe principii active: unele sunt cu gudroane, unele sunt cu dezinfectante, piritinol, de zinc, de exemplu, care e un dezinfectant general, unele conţin antimicotic, sulf sau bisulfuri de seleniu – care sunt cele mai eficiente pe mătreaţă şi dermatitele seboreice.

„În cazul în care e vorba despre copii, şamponul trebuie să fie pentru ei, pentru că are concentraţie mult mai mică de detergent în el, iar în cazul în care avem o problemă medicală – că ne cade părul, că avem dermatită seboreică, indiferent de forma de mătreaţă, putem cumpăra un şampon antimătreaţă“.

Dacă avem mătreaţă şi luăm un şampon care nu funcţionează. Ce facem, le luăm prin eliminare?

„Da, absolut. Nu există teste sau reţete universale. Sunt pacienţi care au mătreţă grasă şi care merg foarte bine – culmea – la şamponul antimătreţă pentru păr uscat, pentru că, de fapt, coaja aceea pe care o vedem noi că se adună pe umeri are o grosime diferită, în funcţie de zona în care se înfundă glanda sebacee“. Cu cât aceasta se înfundă mai rău, cu atât grosimea cojii e mai mare şi dacă încercăm să o rupem vom sângera şi ne va ustura foarte tare. „Când este finuţă, mărunţică, nici nu-ţi dai seama că ai mătreaţă, te mănâncă puţin sau deloc dar te vezi că eşti plin pe haine de o pulbere albă ca o pudră. Aceea e mătreţa uscată sau subţire. Înseamnă că glanda se înfundă foarte sus. Şi ca atare nici nu te doare aşa de tare şi nici nu faci fisuri“.

Iar toate aceste şampoane se rotesc. „Pentru că fiecare categorie despre care v-am spus merge pe alt mecanism. Deci, gudroanele merg pe inhibarea producţiei de keratină – sunt cele mai medicale, cele mai puternice, dar şi cele mai dure. Eu încep cu ele pentru că au eficienţă maximă, dar nu pentru că ar fi cele mai paşnice. Nu rişti să-ţi cadă părul, dar rişti să te usture şi să devină prea agresive pentru tine. Şi să nu mai ştii ce a fost întâi: oul sau găina, te usură pentru că te-ai scărpinat în cap sau pentru că te-ai spălat cu ceva nepotrivit“.

Cele antifungice rupe cercul care înseamnă înfundare - proliferare – se rupe glanda şi se varsă sebum în ţesut, acela este iritant şi atunci te mănâncă de fapt. „După care se face o autoalergie şi toate fenomenele acestea reîncep“.

Cum te poate ajuta medicul dermatolog

Medicul dermatolog poate să-ţi pună diagnostic dacă este vorba despre o dermatită seboreică sau nu, dacă este o suprainfecţie micotică sau microbiană, îţi poate da tratament dermatologic specific pe cale orală. „Există nişte tratamente inclusiv cu seleniu şi cu zinc care să-ţi producă mai puţină descuamare, îţi poate da tratamente medicale locale, dar numai în cazul în care şampoanele pe care ai apucat tu să le iei de la farmacie nu sunt suficiente“.

Pentru că toate mecanismele locale de acţiune au termene scurte. „Deci, când te duci la dermatolog tu vei primi un set întreg de îngrijiri – îngrijirea antistres, îngrijirea anticauză, evitarea contaminărilor. Toate corecţiile astea sunt pe viaţă. Deci, să nu-ţi închipui că te-ai spălat o lună de zile cu un şampon antimătreaţă şi te-ai vindecat de dermatita seboreică. Nu, luni de zile trebuie să lucrezi ca să scazi puseele şi să rezişti mai bine la presiune mai mare, pentru că de fapt aici e toată problema – pentru că asta e boala stresului, pe o condiţie predispozantă. În general, tratamentele dermatologice sunt tratamente care să te scoată din atac. Dar tu vei rămâne pe şampoanele de la farmacie cu anii“.

„Eu îi sfătuiesc pe pacienţii mei dacă au luat un şampon cu seleniu, data viitoare să ia ceva cu gudron, cu ketoconazol, până găsesc două-trei categorii de şampon pe care să le folosească prin rotaţie, câteva luni fiecare atâta timp cât mai sunt eficiente, pentru că scalpul se obişnuieşte şi ai nevoie mereu să schimbi“, conchide dr. Viviana Iordache.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările