Washington Post: Giuliani a discutat cu cel puţin un oficial român despre scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis
0Avocatul preşedintelui Donald Trump, Rudolph Giuliani, a declarat pentru Washington Post că a fost contactat de Departamentul de Stat în legătură cu scrisoarea adresată autorităţilor române şi că a discutat cu cel puţin un oficial român, fără a-l nominaliza însă.
De asemenea, Giuliani a afirmat că poate ar fi trebuit să menţioneze în document că nu reprezintă poziţia preşedintelui Donad Trump.
Publicaţia americană notează că Giuliani a fost sunat săptămâna aceasta de oficiali ai Departamentului de Stat în legătură cu scrisoarea, aceştia vrând să ştie dacă este reală, iar răspunsul său a fost: "Absolut".
Giuliani a precizat că nu este implicat în acţiuni vizând şi alte state în afară de România şi că nu a discutat acest subiect cu Trump sau cu alt oficial al administraţiei.
Întrebat de ce a adoptat o poziţie contrară celei a Administraţiei SUA, Giuliani a răspuns: „Sunt persoană privată".
"Poate ar fi trebuit să mentionez în scrisoare că nu îl reprezint pe preşedinte", a spus el, dar susţine că a presupus că autorităţile de la Bucureşti ştiu acest lucru.
Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, a fost plătit de o firmă de lobby pentru scrisoare trimisă preşedintelui României în care critică lupta anti-corupţie din România, potrivit Politico.eu. Firma de lobby aparţine fostului director FBI Louis Freeh, care este avocatul omului de afaceri Puiu Popoviciu.
Giuliani a declarat marţi pentru Politico că scrisoarea sa s-a bazat pe un raport care i-a fost prezentat de fostul director al FBI Loius Freeh, care conduce o firma de consultanţă globală, Freeh Group International Solutions.
"Ei îmi plătesc onorariul", a spus Giuliani, referindu-se la Freeh Group. Giuliani nu a spus cu cât a fost plătit sau dacă Freeh Group a apelat la serviciile sale în numele unui client.
The New York Tmes scris că, în mod neaşteptat, Rudolph W. Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Trump, s-a lansat în această dezbatere şi a trimis o scrisoare preşedintelui României, Klaus Iohannis, criticând eforturile anticorupţie ale ţării.
În scrisoarea din data de 22 august el şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la “prejudiciul adus statului de drept sub egida unei aplicări eficiente a legii” în România. Giuliani a mai scris că ar trebui să se acorde amnistie celor care au fost acuzaţi şi condamnaţi ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenţi care au fost trimişi la închisoare”. Scrisoarea lui Giuliani a determinat o serie de comentarii după ce a fost publicată în presa românească. Autenticitatea documentului nu a fost contestat.
Rudolph Giuliani a spus, pentru The New York Times, că ”scrisoarea sa adresată preşedintelui României face parte din practica sa privată şi nu are nimic de-a face cu guvernul american”.
“Nu are nimic de-a face cu guvernul american”, a spus Giuliani, citat de New York Times, referindu-se la scrisoarea către Iohannis. “Ofer sfaturi în domeniul securităţii, al aplicării legii şi al terorismului în multe ţări ale lumii. Toţi avocaţii privaţi ai preşedintelui au afaceri private”, a mai spus Giuliani.
El a precizat că a lucrat cu România prin intermediul companiei sale de securitate Giuliani Security & Safety, care are parteneriate cu Freeh Group International Solutions, o companie de securitate condusă de Louis J. Freeh, fost director al FBI.
Grupul Freeh nu a a făcut nici un fel de comentarii referitor la această afacere. Se ştie că firma lui Freeh reprezintă un om de afaceri român, Gabriel Popoviciu, care a fost condamnat la 7 ani de închisoare în august 2017 într-o cauză centrată pe o tranzacţie imobiliară din nordul Bucureştiului, scrie NYT.
România, care a aderat la Uniunea Europeană în 2007, a fost lăudată pentru eforturile sale de a stopa corupţia în ultimii ani, fapt ce a dus la mii de condamnări, inclusiv ale foştilor şi actualilor politicieni. Cu toate acestea, începând din ianuarie 2017, guvernul a impus măsuri prin care mulţi se tem că vor slăbi statul de drept.
Luna trecuta, Laura Codruta Kovesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România, a fost concediată după acuzaţii de depăşire a autorităţii şi de deteriorare a imaginii României în străinătate. Tensiunile au condus la proteste majore, cele mai recente, din 10 august, au dus la ciocniri violente în Bucureşti şi s-au soldat cu peste 400 de persoane rănite.
Scrisoarea lui Giuliani a fost bine primită de anumiţi politicieni din România. Liviu Dragnea, liderul Partidului Social Democrat, cel mai mare partid din Parlamentul României, a scris pe Facebook că domnul Giuliani “a puns degetul pe rană”.
Dragnea a fost condamnat în iunie la trei ani şi jumătate de închisoare după ce instanţa de judecată din România l-a găsit vinovat de abuz în serviciu legat de angajarea fictivă a doi angajaţi ai partidului său într-o instituţie publică. El a făcut apel la verdict. Într-un caz separat, în 2015, Dragnea a fost condamnat pentru fraudă electorală şi a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare., aminteşte NYT.
Citeşte şi: