"Votul prin corespondenţă era o mare şansă"

Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Cristian Pârvulescu vorbeşte într-un interviu pentru "Adevărul" despre mecanismul votului uninominal şi despre cât de rău este faptul că

Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Cristian Pârvulescu vorbeşte într-un interviu pentru "Adevărul" despre mecanismul votului uninominal şi despre cât de rău este faptul că judecătorii au ajuns minoritari în Biroul Electoral Central.

Adevărul: Domnule Pârvulescu, cât de uninominal este votul uninominal adoptat de Parlament?

Cristian Pârvulescu: Nu s-a propus să fie un sistem majoritar în cazul în care prin uninominal se înţelege un sistem majoritar în care câştigătorii să fie acolo.

Principiile pe baza căruia s-au făcut negocierile între Asociaţia ProDemocraţia şi partidele politice, începând cu martie 2007, au fost în număr de trei, iar unul dintre ele s-a referit la asigurarea proporţionalităţii. Acest principiu este respectat de acest sistem.

Ceea ce este uninominal se referă la colegiu, la unitatea teritorială unde este ales parlamentarul şi nu la modul în care se distribuie mandatul. Aceasta este o confuzie care a fost, este şi va fi folosită în România pentru a contesta orice reformă electorală.

Ceea ce nu înseamnă că acest sistem hibrid, acest sistem mixt, cu foarte multe slăbiciuni teorietice este perfect dar nici un sistem electroal nu este perfect.

Ceea ce se reproşa sistemului majoritar este că nu asigură reprezentarea celor care au votat dar nu au votat cu câştigătorul. Aceia sunt la fel de cetăţeni ca şi cei care au votat cu câştigătotul.

Şi de multe ori se întâmplă ca ei să fie mai mulţi decât cei care au votat cu câştigătorul. Este nedrept şi de ce să nu spunem că este nedemocratic ca ei să nu reprezentaţi. Iată de ce. S-a ales o formulă mixtă.

Aşa cum funcţionează în foarte multe state ale Europei, spre exemplu în Germania unde a dus la stabilitate politică şi la moderaţie ideologică, o formulă care permite alegerea în ceea ce numim în România colegii uninominale a unor parlamentari care sunt distribuiţi în funcţie de proporţia voturilor obţinute de partid la nivelul judeţului sau al ţării în funcţie de etapa în care se calculează repartizarea mandatelor.

Aş vrea să spun totodată că de fapt metodele de repartizare a mandatelor nu se schimbă. Sunt aceleaşi metodele care s-au folosit din 1990 încoace.

Altfel spus, la nivelul judeţului se foloseşte metoda coeficientului, iar la nivelul ţării se foloseşte metoda celei mai mari medii cunoscută ca metoda d'Hondt. Iată o realitate politică pe care majoritatea electorilor nu o cunosc pentru că nu au ştiut niciodată care este maniera în care se distribuie voturile, proporţional vorbind.

Pe de altă parte trebuie să spunem că repartizarea aceasta proporţională se realizează pe o listă numai că este o listă care se stabileşte la nivel judeţean şi apoi la nivel naţional în interiorul fiecărui partid, în funcţie de voturile obţinute de fiecare candidat.

Spre exemplu dacă într-un judeţ de 10 colegii uninominale pentru Camera Deputatilor se face împărţirea mandatelor se stabileşte mai întâi la nivelul fiecărui partid lista performanţelor obţinute în circumscripţia judeţeană. Se pun cei 10 candidaţi ai partidului în ordinea descrescătoare a voturilor. Dacă partidul are dreptul la 30% reprezentare primii trei candidaţi clasaţi vor fi cei care primesc mandatele respective.

Când vorbesc despre anumite probleme teoretice ale acestui sistem mă refer la introducerea principiului conform căruia în momentul în care un candidat care obţine peste 50% plus este declarat admis, proporţionalitatea votului este afectată.

Iată că pentru a menţine proporţionalitatea votului la nivel naţional mergând pe metoda germană s-ar putea ajunge la creştere numărului de parlamentari. Numărul de parlamentari va creşte astfel încât să se asigure repartizarea proporţională a tuturor partidelor în Parlament.

Un partid care a obţinut 30% din voturi va obţine aproximativ 35% de mandate, spun aproximativ că procentul variază în funcţie de numărul de partide, respectiv voturi care vor fi scoase din calcul pentru partidele care nu au depăsit pragul electoral de 5%. Şi probabil că vor exista astfel de partide deşi mă aştept la un efect pervers, care se datorează introducerii pragului alternativ.

Pentru că pragul alternativ care a fost introdus în lege a fost reformulat în comisia parlamentară altfel decât a fost discutată în negocierile organizate de Asociaţia ProDemocraţia. Pragul alternativ presupune că formaţiunea politică care a obţinut şase deputaţi şi trei senatori pe primul loc va avea dreptul la repartizarea proporţională a mandatelor.

Dacă n-au obţinut 5% şi au obţinut 4,5% sau 4,9% dar au avut şase deputaţi şi trei senatori la alegeri atunci va avea o reprezentare de 4,9 şi nu de şase plus trei. Este evident mult mai puţin decât 4,9%.

Este o formulă care asigură intrarea în Parlament a unor organizaţii precum UDMR. UDMR are certitudinea că va intra în Parlament fie că depăşesc pragul de 5% şi este un compromis care s-a realizat în comisia parlamentară şi nu în discuţiile de la Asociaţia ProDemocraţia.

Adevărul: Cu cât ar putea creşte numărul parlamentarilor?

E greu de estimat. Cu cât vor fi mai mulţi parlamentari care obţin 50% plus unu din voturi în colegiul uninominal cu atât şansa ca numărul de parlamentari să fie mai mare, pentru că trebuie păstrată proporţionalitatea.

Dacă comportamentul electoral nu se schimbă atunci trebuie să spunem că n-ar fi mai mult de 4-5 cazuri la nivel naţional de genul acesta raportându-ne la alegerile din 2004 sau la alegerile europene din 2007.

Însă foarte mulţi politicieni sunt dispuşi să sacrifice orice pentru a avea certitudinea să intre în Parlamament şi probabil că va exista tendinţa de a forţa nota şi de a obţine votul în acest fel pentru că singura certitudine a unui parlamentar că va intra în Parlament este să obţină peste 50% plus un vot altfel riscurile ca un alt coleg de partid să obţină un scor mai bun sunt foarte mari şi mai ales pentru că parlamentarii care au notorietate negativă şi sunt foarte mulţi aceştia, şansa ca să fie surclasaţi de tineri mai puţin cunoscuţi şi mai puţin contestaţi este foarte mare şi vor încerca pe cât posibil să anuleze această situaţie ceea ce înseamnă că sunt dispuşi la orice compromis.

Adevărul: Cum au fost negocierile de la ProDemocraţia? Care au fost principalele lucruri pe care au refuzat partidele primul draft de proiect de lege?

Cristian Pârvulescu: Trebuie să explicăm un lucru. Asociaţia ProDemocraţia a realizat cu 2001 în mai multe etape propuneri de cod electroal. Am ajuns în 2006 la a patra propunere de cod electoral. Negocierile s-au realizat în jurul unui capitol din codul electoral ceea ce se referă la alegerile parlamentare.

Era acolo viziunea noastră cum trebuiesc organizate alegerile care vin după dezbateri pe care le-am avut cu partidele politice, cu experţii români şi străini şi cu societatea civilă.

Pe parcursul câtorva campanii începând cu 2001 faţa de acel test au apărut foarte multe modificări. Ele s-au referit spre exemplu la votul prin corespondenţă, la reprezentarea pe cote a femeilor.

Sunt propuneri pe care Asociaţia ProDemocraţia le-a susţinut şi care au fost respinse unanim de către partidele politice. În dezbatere am mai propus şi introducerea măcar în formă de pilot a votului electronic pentru rezolvarea problemei votului din străinătate în măsura în care votul prin corespondenţă a fost respins plecând de la premiza că poate fi uşor corupt, fraudat.

Votul electronic nu a reuşit să trezească entuziasmul politicienilor participanţi la negocieri aşa că am fost obligaţi să renunţăm la el. Spun că nici sistemul electroal nu a fost contestat, el a fost destul de repede acceptat de toate partidele.

Adevărul: Este votul prin corespondenţă aşa de uşor de fraudat pe cât spun politicienii că este?

Cristian Pârvulescu: Cred că votul prin corespondenţă era o mare oportunitate pentru a asigura dreptul la vot a celor care nu se aflau în localitate, fie pentru că nu erau în ţară, fie pentru că se aflau în -a strănătate. Nu s-a întâmplat lucrul acesta şi se va vota doar la secţia de domiciliu.

Asta se întâmplă însă tot prin lume. În jurul României se votează la secţia de domiciliu. În Serbia se votează doar la secţia de domiciliu şi nu există o altă posibilitate. În Bulgaria şi Moldova se eliberează o adeverinţă de absenţă pentru cei care nu pot vota la secţia de domiciliu şi pe baza acestei adeverinţe pot vota în altă parte.

De altfel, în România interbelică votul se putea doar în secţia de domicliu, pe baza cărţii de alegător. Această inovaţie care este tipic românească a fost introdusă abia în 1990, le permite tuturor cetăţenilor să voteze peste tot nu contează unde şi asta pentru că în 1990 era necesară o majoritate de 67% pentru ca Constituţia României să treacă fără niciunfel de complicaţii. Şi a fost realizată exact această majoritate de 67% care i-a permis FSN-ului să îşi impună punctul de vedere.

Adevărul: Faptul că listele suplimentare au fost eliminate şi s-a eliminat posibilitatea fraudelor şi faptul că se limitează dreptul la vot celor care se află în deplasare se compensează? Este bine că s-au aliminat listele suplimentare?

Cristian Pârvulescu: Cu siguranţă da. Chiar dacă ar fi existat, nu este cazul, cartea de alegător, şansa de fraudare exista. Dacă s-au putut elibera atât de multe de acte de identitate false, nu putem preciza câte, dar suficiente din informaţiile pe care le avem, atunci se puteau elibera şi foarte multe cărţi de alegător. O dată cu cartea de identitate se eliberează şi o carte de alegător.

Cartea de alegător trebuie să fie conform legii electorale din 2004 retipărită. Nu s-a întâmplat asta şi mă întreb dacă este incapacitatea autorităţilor sau rea voinţă. Eu cred că ar fi soluţionat o bună parte din tentativele de fraudă. Este asiguratoare absenţa listelor suplimentare dar nu suficientă pentru a elimina total riscurile de fraudă.

În absenţa unor ideologii structurate, în absenţa unor cetăţeni activi, tentativa fraudei va exista, iar alegerile locale ne-au dovedit-o cu prisosinţă. Nimeni nu-şi imaginează că tocmai efervescenţa sentimentului civic a stat la baza manifestărilor din Ştefăneşti sau din alte localităţi.

Ce a fost acolo este doar vârful icebergului. Realitatea este mult mai gravă şi lucrurile ar putea evolua mult mai rău în continuare dacă nu va exista un control sever al alegerilor.

O altă problemă pe care o identific în momentul de faţă este cea a Biroului Electoral Central. Biroul Electoral Central este puternic politizat, judecătorii sunt în minoritate, iar la alegerile din toamnă ei vor fi şi mai puţini decât până acum.

Ei nu au cum să influenţeze deciziile. Mai mult decât atât, la iniţiativa unuia dintre membrii BEC la alegerile europene de anul trecut, se pare că este vorba de domnul Chiuariu s-a eliminat şi asumarea votului în Biroul Electoral Central. În momentul de faţă voturile nu mai sunt cunoscute, ceea ce încearcă să asigure acoperirea acestei maşinării politice care încearcă să impună decizii la limita sau în afara cadrului legal.

Cât timp BEC va fi dominat de partidele politice şanse de fraudare ale alegerilor vor exista. Este nevoie de o instanţă de contencios electoral, aşa cum există în orice ţară civilizată care să judece probeleme apărute în alegeri într-un mod liber. Partidele nu pot judeca într-un mod liber pentru că sunt parte în joc. Alianţele politice îşi impun voinţa în BEC.

Adevărul: Cine poate să controleze alegerile? Autoritatea Electorală Permanentă o poate face?

Cristian Pârvulescu: Autoritatea Electorală Permanentă conform legii nu are niciun fel de rol de jucat în timpul procesului electoral. AEP funcţionează pe timpul procesului electoral doar pentru finanţarea partidelor politice. Cei trei reprezentanţi ai săi, preşedintele şi cei doi vicepreşedinţi sunt în BEC.

Ei nu sunt persoane independente politic, sunt persoane numite politic. În propunerea pe care Asociaţia Pro Democraţia o făcea în codul electoral din 2001, de unde domnul Cozmâncă s-a inspirat când a înfiinţat această instituţie, stabileam ca cei care reprezintă această instituţie să nu fi făcut politică în ultimii cinci ani de zile. Ar fi fost un element asigurator că nu sunt sub influenţa partidelor politice.

Nu este aşa. Preşedintele este un fost senator PSD până în momentul în care a devenit preşedinte AEP în 2004, vicepreşedinţii care au preluat mandatele în 2007 sunt reprezentanţi ai PNL, respectiv ai PDL. În condiţiile acestea, evident că şi aceştia oricât de mult ar încerca să se obiectivizeze vor răspunde unor criterii subiective. Formal nu mai sunt membrii de partid, dar rămân în proximitatea partidului pe care l-au reprezentat.

Deja mi se pare destul de grav că s-au făcut numiri politice şi în 2004 şi în 2007 pentru că asta arată că Autoritatea Electorală Permanentă poate fi o instituţie politizată şi nu mai asigură acea independenţă necesară pentru organizarea alegerilor.

Aş merge pe o responsabilizare a puterii juridice. Acea putere a cărei independenţă este apărată prin Constituţie, chiar dacă suntem într-un moment în care imixtiunile politice în justitţie există. Cred că justiţia reprezintă cea mai importantă garanţie în momentul de faţă pentru organizarea unor alegeri corecte şi tocmai justiţia este cea care nu este neapărat eliminată, dar marginalizată în procesul organzării alegerilor.

Nici judecătorilor nu le place acest lucru pentru că autoritatea lor este contestată întrun mod cu totul şi cu totul violent de reprezentanţii partidelor politice. Judecătorii sunt puşi în situaţii deplorabile de reprezentanţii partidelor.

Asta discutând la nivelul BEC, dacă discutăm despre birourile de circumscripţie judeţeană situaţia este cu atât mai gravă cu cât numărul de judecători este mai mic. Cu cât numărul este mai mic cu atât rezistenţa lor este redusă. Iar în Bucureşti, la alegerile locale s-a ajuns până într-acolo încât, la presiunea partidelor politice, au fost schimbaţi doi judecători membri ai biroului de circumscripţie municipală.

Ceea ce crează un precedent destul de grav. Pe motiv că nu erau experimentaţi. Şi nu sunt experimentaţi, în primul rând pentru că acest contencios electoral nu devine o formă de profesionalizare a judecătorilor.

Deci, e obligatoriu ca acesta să devină deja o, contenciosul, să devină o instituţie juridică, care să asigure corectitudinea procesului electoral. Pentru că în mod natural apar iregularităţi în procesul electoral, ele nu sunt întotdeauna voite, ci sunt rezultatul accidentelor. Singurii care le pot rezolva în mod corect sunt judecătorii.

Adevărul: Sunteţi mulţumit de cum s-au decupat colegiile?

Cristian Pârvulescu: În momentul de faţă, abaterile faţă de propunerea iniţială sunt minime. S-au decupat în itneresul partidelor care au negociat aceste colegii, în primul rând în interesul PNL, PSD şi UDMR.

Numai că repartizarea proporţională a mandatelor relativizează această împărţire. Sunt unii politicieni care cred în continuare că numărul mare de primari dintr-un colegiu le va asigura un avantaj competitiv, numai că primarii pot reprezenta un avantaj doar la o prezenţă mică la vot. La o prezenţă medie, sau mare la vot, nu vor mai conta foarte mult resursele administrative pe care le pot controla, mobiliza primarii.

"Vor putea vota 180.000 de români de peste hotare"

Adevărul: Este suficientă reprezentarea pentru diaspora? Cum vedeţi decuparea colegiului pentru românii din străinătate?

Cristian Pârvulescu: Probabil că numărul parlamentarilor care reprezintă românii din străinătate poate fi considera mic în comparaţie cu numărul mare de emigranţi. Numai că alegerile de până acum, ne dovedesc că prezenţa acestora este redusă.

La referendumul din 19 mai 2007 a fost cea mai mare prezenţă din 1990 încoace, puţin peste 80.000 de alegători, în condiţiile în care peste două milioane de români erau plecaţi. Este foarte greu dacă nu se introduce votul prin corespondenţă sau, mai ales, votul electronic, să asigurăm condiţii optime pentru participarea la vot a românilor din străinătate pentru că este costisitoare participarea la vot a acestora.

În măsura în care nu locuiesc în localitatea în care se află ambasada respectiv consulatul României trebuie să facă cheltuieli imense pentru a vota. Evident că foarte mulţi sunt descurajaţi să participe de la alegeri şi nu s-a întâmplat nimic pentru a încuraja prezenţa lor.

În momentul în care vorbim, dacă nicio modificare legislativă nu apare, pentru că se vorbeşte despre o posibliă modificare legislativă prin Ordonanţă de Urgenţă, vor putea participa la vot doar cei puţin peste 180.000 de români care au domiciliul în străinătate şi sunt înregistraţi la ambasade.

Printr-o ordonanţă de urgenţă se va permite şi celor care au rezidenţa în străinătate să se poată înscrie pe listele permanente eliberate de municipalităţile oraşului unde locuiesc.

Dar în momentul de faţă sunt 190.000. Pentru cei 190.000, patru deputaţi şi doi senatori sunt mai mult decât pe norma de reprezentare din România. Pe de altă să nu uităm un lucru. Aceşti oameni nu au fost reprezentanţi până acum niciodată.

Vorbeam de sute de mii de români la nivelul anilor 1990 şi de milioane la niveul anilor 2000. Singura soluţie rezonabilă pentru a asigura dreptul de vot al acestora este votul electronic care este mult mai sigur decât votul în secţiile de votare din România, mai ales în România rurală.

Adevărul: Cum este reprezentată diaspora altor ţări europene?

Cristian Pârvulescu: Din câte ştiu în Italia există o astfel de reprezentare, dar în general acest lucru nu se întâmplă. Asta pentru că Italia are o diaspora foarte numeroasă. Şi Franţa, dar numai la nivelul Senatului, pentru că Senatul reprezintă comunităţile teritoriale.

În Grecia nu se poate. În Grecia, votul fiind obligatoriu, toţi cetăţenii greci aflaţi în străinătate trebuie să participe la vot la domiciliul din ţară. Asta face ca la data alegerilor să aibă loc o autentică migraţie către Grecia.

Adevărul: Ce alte ţări au votul prin corespondenţă?

Cristian Pârvulescu: Statele Unite au votul prin corespondenţă.

Adevărul: În toamnă, vă aşteptaţi ca Parlamentul nou să arate diferit, cu mult?

Cristian Pârvulescu: Sunt două variabile care ar putea duce la schimbarea Parlamentului. Prima variabilă este comportamentul partidelor, a doua al electoratului. Dacă partidele vor ceda presiunii baronilor, a vechilor politicieni, atunci nu va exista, nu va fi speculată această oportunitate de reformă, şi aceiaşi politicieni vor candida şi în colegiile uninominale.

Ceea ce reduce foarte mult şansa schimbării. Numai că dacă ne gândim că, să dau câteva exemple: Adriana Săftoiu, Sever Voinescu, sau Cătălin Avramescu vor candida, deja vedem că există un impact, în momentul de faţă, al acestei reforme electorale. Pe de altă parte, cealaltă variabilă este comportamentul electoratului, şi probabil că electoratul nu îşi va schimba în mod radical comportamentul.

Altfel spus, va vota mai degrabă pe listă decât în colegiul uninominal, deşi candidatura va fi uninominală. Va fi o combinaţie. Mă aştept ca efectele acestui sistem să se vadă ceva mai târziu.

De obicei, reformeel electorale, efectul se vede după două-trei scrutinuri, şi nu imediat, dar primele efecte se vor vedea deja, de-acum. O bună parte din Parlament va fi schimbată. Numai că asta nu este o garanţie că lucrurile se vor îmbunătăţi.

"N-aş vrea să mă rătăcesc"

Adevărul: Implicarea unor comentatori publici în alegeri: cum o comentaţi, şi nu cumva ea decreditează o mare parte din vocile publice care ocupă spaţiul?

Cristian Pârvulescu: În mod tradiţional, în politica europeană, şi inclusiv în cea românească, formatorii de opinie publică intrau în politică. Nenumăraţi jurnalişti au încercat cariera politică. E adevărat că nu se mai întâmpla asta din momentul în care politica a devenit o profesie de sine-stătătoare.

În România, poate că nu a fost cazul până acum. În orice caz, nu cred că intrarea în politică a celor doi, a lui Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu modifică într-un fel situaţia, pentru că vă pot da deja exemple de ziarişti sau comentatori politici, care au făcut politică.

Dacă este să mă refer la domnul Ştireanu, spre exemplu, ziarist, Domnul Voda, comentator politic sau, de ce nu, la Adrian Cioroianu şi Ionuţ Popescu, care în 2003 intrau în PNL, spre exemplu, venind cu toţii dinspre comentariul politic şi societatea civilă. Cred că este o dovadă de onestitate din partea lui Cătălin Avramescu şi Sever Voinescu că intră în viaţa politică.

Altfel spus, îşi devoalează, de fapt, intenţiile. Era deşa cunoscut poziţia politică pe care o aveau, ia în momentul de faţă, nu vor mai confuza de loc cititorii, ci se vor raporta la electorat, care îi va valida, sau nu.

Cred, însă, că experienţa lor politică nu va fi neapărat una fericită, pentru că politica este un spaţiu al şacalilor, şi, în mass media, numărul de astfel de şacali pe centimetrul pătrat este mai mic decât în politică.

Adevărul: V-a ofertat cineva să candidaţi?

Cristian Pârvulescu: Nu. Am primit oferte pentru alte ocazii, şi le-am refuzat de fiecare dată. Nu sunt interesat de o carieră politică. În momentul în care voi fi interesat, şi mi se vor face oferte, o voi spune cât se poate de clar. Dar nu cred că probleme României se rezolvă doar dinspre politică.

Cred că foarte multe dintre ele au nevoie de un corespondent în societatea civilă. Este rolul societăţii civile să rămână critică la adresa politicii, şi a partidelor în general, şi că drumul de la societatea civilă la politică este un drum dificil, pe care nu mai poate să permită întoarcere. Este o decizie pe care unii au luat-o, şi cred că s-au rătăcit. N-aş vrea să mă rătăcesc şi eu.