VIDEO Comisia de anchetă a alegerilor din 2009. Geoană îl contrazice pe Andronic: „Nu am vorbit niciodată cu doamna Kovesi la telefon“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 va avea, marţi, a doua rundă de audieri, care va începe cu Marian Muhuleţ, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, şi va continua cu Mircea Geoană, candidatul PSD în 2009, şi Viorel Hrebenciuc, şeful de campanie a lui Geoană

LIVE VIDEO 

UPDATE Mircea Geoană: Puterea absolută corupe absolut. În opinia mea, cred că putem spune că existe suspiciuni rezonabile a unui efort deliberat şi conjugat, coordonat de la cel mai înalt nivel, de influenţare a alegerilor. Mandatul 2009-2014 a fost imoral, antidemocratic şi antinaţional. A existat un plan de a crea un cal troian în PSD. 

Cezar Preda, PNL: Aţi sunat-o pe doamna Kovesi şi i-aţi spus că o schimbaţi?

M. G: Nu am vorbit niciodată cu doamna Kovesi la telefon, nici atunci, nici după, nici înainte. 

Adrian Ţuţuianu, PSD: Schimbarea domnului Dan Nica de la MAI a fost forţată, pentru că el a vorbit atunci de o posibilă fraudă electorală? Credeţi căa supora judecătorilor CCR s-au făcut presiuni?

MG: Miza a fost recuperea MAI. Nu am niciun fel de motiv să cred că infromaţiile domnului Nica nu erau veridice. Declaraţiile sale au fost un pretext pentru detaşarea de PSD tocmai pentru pregătirea alegerilor prezidenţiale.Dacă nu era această declaraţie, apărea orice altceva, divorţul s-ar fi întâmplat. 

Daniel Fenechiu, PNL: Când aţi aflat rezultatul oficial al alegerilor şi de unde credeţi că ştia domnul Băsescu că a câştigat?

MG: Informaţiile nistre erau de la exit-polluri şi din măsurătorile partidului. Cred că a existat o sursă terţă care a putut da o astfel de informaţiei.

La ce oră aţi aflat rezultatul?

MG: Pe la 4 dimineaţă. 

Puteţi afirma că procesul electoral din 2009 a fost fraudat?

MG: Nu mă pot pronunţa şi nu este căderea mea să mă duc către consecinţe de natură juridică. Nu pot să nu constat diferenţe masive de vot între turul unu şi turul doi, în condiţiile în care în turul doi a existat şi susţinerea PNL. Elementele care au apărut arată o anumită intimitate între lideri din PSD şi lideri din zona de forţă a statului român.

La cine vă referiţi?

Discuţii cu privire la cei care au fost prezenţi în seara cu pricina. Acolo au fost prezenţi şi lideri politici. Există şi elemente la alte tipuri de dialog, dar de aici şi până la a face o afirmaţie de tipul "a trântit meciul" e o distanţă foarte mare. 

Cum vedeţi poziţia lui George Maior?

MG: Ideea că cineva face un cadou Opoziţiei oferind o poziţie atât de importantă se dovedeşte a fi nevalidă. A fost o chestiune pe care o parte din noi am crezut-o, dar cred că ne-am înşelat amarnic. 

UPDATE Viorel Hrebenciuc, şeful de campanie al lui Mircea Geoană: Ar fi trebuit să aveţi şi o Biblie să jurăm că spunem adevărul şi numai adevărul. În ultima săptămână de campanie, scorul era de 54 la 46 în favoarea lui Mircea Geoană. La turul doi, au venit cu 800.000 mai mulţi oameni, dintre care 600.000 au votat cu Băsescu. În ultima zi, Geoană mai avea 1,5%. La finalul zilei de vot, aveam un plus în ţară de 15.000 de voturi şi ne-am dat seama că putem să pierde alegerile, pentru că ştiam că avem un minus în diaspora. Problema a fost în diaspora. Într-o secţie de vot, pe listele electorale, sunt trecuţi maximum 2.000 de alegători, deci patru minute de om pentru a vota. La patru minute de om, puteau vota un maxim 1.050 de oameni, dacă toate lucrurile merg perfect, fără să fie scandaluri. La Gara de Nord, unde toată ziua au fost arătate cozi, au votat 750 de oameni. Secţia de la Paris avea 3.750 de alegători, în condiţiile în care în diaspora alegătorii trebuiau să mai completeze o declaraţie că n-au mai votat în altă parte, tot în cele patru minute. Dar nu numai Parisul e problema. În Irlanda şi în Anglia au votat este 2.000 de oameni. În Spania sunt peste 10 secţii de vot în care au votat peste 2.300 de oameni, în Italia, de asemenea. La Chişinău sunt patru sau 5 secţii care au peste 2.000 de alegători. Cum s-a putut? Cum au reuşit să voteze mai mult de 1.050, cifra maximă? Diferenţa de voturi a fost de 75.000, fapt care a dus la rezultatul alegerilor. Mai sunt şi secţii de vot în România unde au fost peste 2.000 de alegători. Reflectaţi cum au putut vota peste 2.000 de oameni într-o secţie în care puteau vota maxim 1.050. 

Cezar Preda, deputat PNL: E o ipoteză falsă. Nu are nicio relevanţă cfira de 1.050. Sunt multe secţii în România unde au votat mai mult de 1.050. Decizia de a preda procesele votare a aparţinut Biroului Electoral, format din 6 oameni ai PSD şi unul al PDL. De ce nu exlcudeţi ipoteza că alegerile au fost şi în sens invers fraudate?

Viorel Hrebenciuc: Cifra de 1.050 am calculat-o. Puteţi să consideraţi că pot să voteze 1.200 de oameni, o să ajungeţi la acelaşi rezultat. Din cele 18.000 de secţii, nu sunt mai mult de 300 de secţii care să aibă 1.000 de alegători. 

Mihai Goţiu, USR: Toate cele 75.000 de voturi au fost falsificate?

Viorel Hrebenciuc: Da. 

Mihai Goţiu: Care e firma de sondare care a arătat că aveaţi doar 1,5% mai mult ca Băsescu cu o seară înainte?

Hrebenciuc: Îmi păstrez sursele. Nu-mi mai amintesc. 

Mihai Fifor, PSD: Aveţi suspiciunea că a existat o instituţie care i-a ajutat pe cei de la PDL să facă numărătoarea paralelă?

Hrebenciuc: E imposibil să ştii rezultatul în jurul orei 20.00. La ora 22.00, puteai să ştii. 

Cezar Preda, PNL: PSD a avut reprezentanţi în secţiile de votare din diaspora, că aveaţi 6 reprezentanţi?

Hrebenciuc: Da. Cu cei din diaspora mai puţin am putut lua legătura. Nu ştiu de unde aţi scos asta cu 6 reprezentanţi, că pe vremea aia negociam între noi reprezentanţii, aveam fiecare câte trei. Înţeleg că azi nu se mai negociază nimic. Ţin să felicit PDL pentru rapiditatea cu care făcea numărătoarea paralelă. 

De ce PSD a oprit demersurile de a contesta alegerile? Au existat presiuni?

Hrebenciuc: Am epuizat toate căile legale la acea vreme. 

Aţi ştiu de întâlniri de tipul celei din casa lui Oprea?

Hrebenciuc: Sincer să vă spun, nu. În folclor se auzeau tot felul de chestiuni, dar n-au putut fi probate. 

Cine a făcut pozele cu Geoană la Vântu?

Hrebenciuc: Domnul Sima, ştiu sigur.

Nu i-aţi spus domnul Geoană că a pierdut alegerile?

Hrebenciuc: Domnul Geoană s-a bucurat la ora 21.00, după exit-poll.

Concret, credeţi că alegerile au fost fraudate?

Hrebenciuc: În mod concret, am suspiciunea că au fost fraudate. 

Turcescu: Ce relaţie aţi avut cu candidatul Mircea Geoană? Era un candidat cu care dialogaţi permanent?

Hrebenciuc: Face obiectul comisiei de anchetă?

Turcescu: Da. 

Hrebenciuc: O singură sincopă a fost: nu am ştiut că merge la domnul Vântu. 

Când aţi aflat?

Hrebenciuc: A doua zi, la ora 14.00, mi-a spus Ponta. În ziua în care a avut loc confruntarea. Dacă deputatul Turcescu îl întreabă pe jurnalistul Turcescu ce s-a întâmplat la domnul Vântu, cred că ştiţi mai mult decât mine. 

Casa de sondaje era INSOMAR?

Hrebenciuc: Nu. 

Turcescu: Dar ce casă?

Hrebenciuc: Nu-mi amintesc. 

Era forma lui Vasile Dâncu?

Hrebenciuc Nu-mi amintesc şi cu asta am încheiat. 

Când vă limpeziţi, ne puteţi da un răspuns scris?

Hrebenciuc: Nu înţeleg relevanţa. Nu-mi amintesc. Punct. E interzis să nu-ţi aminteşti?

Nicolicea: Întrebările puse domnului Hrebenciuc exced comisiei noastre de anchetă. 

Cum vedeţi întâlnirea de la Gabriel Orea de acasă?

Hrebenciuc:Eu nu consider că o persoană este egală cu instituţia respectivă. Eu ştiu întâlnirea din sufrageria domnului Oprea, nu văd nimic ilegal în ea. Cel mult pot să am dubii asupra moralităţii ei.Vorbind la telefon acolo, din sufragerie, nu avea cum să fi influenţat numărătoarea voturilor, numărătoarea paralelă, tot ce am vorbit noi aici. La ora respectivă chiar nu mai aveai ce să faci.

UPDATE Fostul preşedinte al AEP din 2009, Octavian Opriş, întrebat despre episodul în care Ana Maria Pătru, pe atunci vicepreşedinte AEP, participa la o chermeză organizată de PDL după alegerile europarlamentare din 2009: "Situaţia asta a fost foarte larg difuzată pentru că un membru, vicepreşedinte al AEP, a fost surprins de oameni de presă la o chermeză, la o întrunire cu cei din zona unui partid politic, PDL, cu Traian Băsescu, parcă era acolo şi fiica sa. Asta este conduita pe care a avut-o Ana Maria Pătru, ea nu se sfia niciodată să arate afinităţile pe care le are cu zona PDL şi cu Traian Băsescu, chiar în biroul ei avea şi un portret cu Traian Băsescu. Sigur că îi era recunoscătoare, pentru că el a numit-o din partea Preşedinţiei".

UPDATE Marian Muhuleţ, vicepreşedintele AEP, a spus că există o arhivă electronică a proceselor verbale încehiate la alegerile prezidenţaile din 2009. 

UPDATE A început şedinţa comsiei de anchetă. Senatorul USR Mihai Goţiu a distribuit "o dovadă" că Dan Andronic a minţit ieri la audieri. 

Primele audieri ale Comisiei parlamentare care anchetează posibila fraudare a alegerilor prezidenţiale din urmă cu opt ani au fost degeaba. Jurnalistul Dan Andronic, cel care a dezvăluit că şefii instituţiilor de forţă s-au strâns acasă la Gabriel Oprea în noaptea turului doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, s-a comportat ca la o conferinţă de presă, după cum a remarcat şi deputatul PMP Robert Turcescu.

Andronic a oferit în mare parte detalii de atmosferă, a răspuns numai la ce întrebări a vrut, iar când s-a pus cu adevărat problema să vină cu noi informaţii, s-a eschivat sub diverse pretexte. Spre exemplu, Andronic a scris, într-unul dintre articolele sale publicate în „Evenimentul Zilei“, că liderul unei instituţii importante din România, aflat în compania şefilor serviciilor secrete, i-ar fi spus unui candidat la preşedinţie: „Domnule preşedinte, noi vă garantăm al doilea mandat“. Întrebat de parlamentarul PSD Liviu Pleşoianu cine este acel demnitar care a promis aşa ceva, Dan Andronic a răspuns: „Nu vă pot spune, pentru că am datoria să-mi protejez sursele“. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite