Vasile Blaga: În continuare cred că o alianţă normală ar fi fost între PDL şi PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga, preşedintele PDL
Vasile Blaga, preşedintele PDL

Vasile Blaga a declarat, miercuri seara, că el crede în continuare că o alianţă normală ar fi fost între PDL şi PNL, dar cu toate acestea, democrat-liberalii nu vor încerca să "marcheze puncte" creând crize în USL.

"De această alianţă vorbesc tot de la Convenţia din 2011, nu de la cea din 2012. În 2012, în plus chiar în programul politic am introdus necesitatea coagulării forţelor de centru dreapta. Între timp PNL-ul făcuse USL-ul. În continuare cred că o alianţă normală ar fi fost între PDL şi PNL, dar lucrurile sunt într-o altă evoluţie şi eu nu cred că vom marca puncte încercând să creem crize în USL", a susţinut el într-o emisiune la Realitatea Tv.

Preşedintele PDL a mai spus că oricum ar fi trebuit realizată o alianţă a forţelor de dreapta, iar în cele din urmă clasa politică va fi polarizată de două mari formaţiuni.

"De altfel, această alianţă (n.r. - de centru dreapta) nu este construită doar pentru că s-a construit USL-ul. Părerea mea este că oricum ar fi trebuit realizată o coagulare şi trebuie realizată o coagulare a forţelor de centru dreapta. Până la urmă eu cred că se va polariza clasa politică românească spre două mari formaţiuni şi ceea ce va însănătoşi din toate punctele de vedere", a menţionat democrat-liberalul.

El a mai spus că ar fi "cea mai mare greşeală" să existe o "vânătoare" de oameni politici nevinovaţi, în contextul în care a fost întrebat dacă va exista o astfel de acţiune împotriva liderilor USL.

"Sunt convins şi cred că va fi cea mai mare greşeală pentru toată lumea, o vânătoare de oameni politici nevinovaţi, dacă sunt nevinovaţi este ceea ce nu îşi doreşte nimeni", a precizat Vasile Blaga.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite