UDMR, între ciocan și nicovală - De ce victoria lui Péter Magyar ar complica situația Uniunii la București
0Alegerile parlamentare de luna viitoare din Ungaria ar putea marca, în premieră, sfârșitul erei Viktor Orban. Deși sondajele indică un posibil eșec pentru actualul premier, politologul Cristian Pârvulescu avertizează că tabăra opoziției, condusă de Péter Magyar, subestimează votul diasporei. În acest context, în timp ce Bucureștiul pare să mizeze pe continuitatea de la Budapesta, experții sugerează că o schimbare de regim ar fi, de fapt, în avantajul României.

„Nu-i totuna, pentru o Românie democratică, dacă Viktor Orbán va fi prim-ministru sau Peter Magyar. Spun asta în condițiile în care sunt conștient că, deși sondajele de opinie sunt nefavorabile FIDESZ și lui Orbán, ViKtor Orbán are prima șansă”, subliniază politologul Cristian Pârvulescu pentru „Adevărul”.
Politologul remarcă faptul că „autoritățile române par să mizeze pe victoria lui Viktor Orbán. În orice caz, prim-ministrul pare să creadă în această victorie și să ajute la această victorie”, spune acesta, amintind de vizita din 5 decembrie a premierului Ilie Bolojan la Budapesta. „Se întâmplat cu 5 luni înainte alegerilor. Deci a fost un semnal politic”, concluzionează politologul.
Un moment oportun pentru România
O victorie a lui Peter Magyar ar aduce o situație mai complicată pentru UDMR, prezent în coaliția Executivului român, este de părere politologul. „Dar pentru noi, pentru România, ar fi un semnal pozitiv în sensul altor evenimente electorale care au avut loc în ultimile săptămâni de la votul din Slovenia, de duminică, la referendumul pentru Justiție din Italia, care arată o slăbire a poziției trumpiștilor. (...)
Pentru noi ar fi oportun pentru a ne orienta și mai clar spre valorile democrației europene. Pe câtă vreme, o victorie a lui Viktor Orbán ne-ar împinge din ce în ce mai mult într-o zonă de incertitudine democratică de care Rusia nu poate decât profita. Pentru că nu putem uita nicio clipă că Viktor Orbán este cel mai bun aliat al lui Vladimir Putin. Viktor Orbán urmărește, de fapt, alături de Vladimir Putin și de Donald Trump, o destructurare a ordinii politice internaționale actuale în favoarea creșterii influenței Ungariei. O creștere a influenței Ungariei, care ar deveni moștenitoare a Imperiului Austro-Ungar. Nu este vorba de reconstruirea Ungariei Mari, ci este vorba de creșterea influenței. Efectiv, Ungaria este deja o prezență activă, mult peste puterea sa economică și politică, în Balcani. Deci, nu e totuna”.
Rolul UDMR
Rolul UDMR în alegerile din Ungaria rămâne un subiect discret în România, deși are implicații regionale majore. Cu un Kelemen Hunor care susține deschis FIDESZ, comunitatea maghiară de aici devine un pion esențial în strategia electorală a Budapestei.
„În Transilvania sunt înregistrați peste 300.000 de alegători maghiari, care pot vota în Ungaria și apreciez că totalul alegătorilor maghiari din afară a granițelor poate ajunge la 600.000, în condițiile în care prezența medie normală în Ungaria este undeva la 5.5 milioane de alegători. Poate să fie o contribuție între 8 și 12% din voturile totale. Deci poate schimba rezultatul”, mai arată politologul Cristian Pîrvulescu.
Aceste calcule, referitoare la votul diasporei, sunt subestimate de tabăra adversă din Ungaria, atrage atenția Cristian Pîrvulescu. „Magyar ar trebui să recalibreze politica maghiară într-un sens mult mai european. Nu știu dacă va putea și în continuare sunt destul de rezervat în legătură cu posibilitatea reală de victorie, pentru că sondajele de opinie nu măsoară foarte bine ceea ce se întâmplă în afară. Și, mă rog, ei își fac iluzia, mulți dintre ei, că contribuția votului din diaspora maghiară va fi de undeva în jur de 1-2%, el poate ajunge până la 12%, ceea ce e cu totul altceva”, subliniază politologul.
„Majoritatea maghiarilor din Transilvania, datorită rețelelor sociale, sunt sub influență directă a propagandei de la Budapesta” – Cristian Pîrvulescu, politolog
Dacă pentru România, un eșec al lui Viktor Orban este departe de a fi o pierdere, pentru UDMR, lucrurile stau însă complet diferit, subliniază politologul:
„UDMR a fost obligat de Viktor Orban să-și schimbe direcția politică și conducerea, pentru că la începutul domniei neîntrerupte a lui Viktor Orban, care are deja 16 ani. Viktor Orban a fost 20 de ani prim-ministru, pentru că a mai fost și între 1998 și 2002 și a venit și din 2010 până astăzi. La începutul domniei sale, președinte UDMR era Marco Bella, care avea o poziție mult mai clar-democratică. Schimbarea a avut loc pentru că Viktor Orban a refuzat categoric să mai colaboreze cu UDMR, a încercat chiar să susțină dizidențe în România, dizidențe anti-UDMR și în final a înțeles că se poate baza pe actuala conducere a UDMR.
De fapt, problema UDMR este simplă. UDMR este foarte probabil, la nivelul conducerii, mult mai pro-european decât a fost sau o să fie FIDESZ. Dar majoritatea maghiarilor din Transilvania, datorită rețelelor sociale, sunt sub influență directă a propagandei de la Budapesta. Deci UDMR este obligat să se adapteze acestei situații. Trebuie să spunem că Mugyar a făcut încercarea de a se apropia de maghiari din Transilvania, dar n-a reușit”.






















































