Statutul parlamentarilor a fost declarat din nou neconstituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentarii îşi vor vota statutul pentru a treia oară
Parlamentarii îşi vor vota statutul pentru a treia oară

A doua sesizare a PDL privind Statutul parlamentarilor a fost admisă, astăzi, de Curtea Constituţională (CCR), în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea suspendării de la lucrările Parlamentului a aleşilor aflaţi în conflict de interese.

 Statutul se va întoarce, din nou în Parlament, pentru a fi pus în acord cu decizia CCR.

PDL a depus, în 21 martie, la CCR, o nouă sesizare prin care solicita controlul de constituţionalitate asupra ultimei forme a Statutului deputaţilor şi senatorilor, adoptată de plenul comun al Parlamentului.

Potrivit sesizării PDL, prin punerea de acord a Statutului parlamentarilor cu obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de Curte după prima sesizare, Parlamentul a menţinut soluţia sancţionării disciplinare pentru parlamentarii aflaţi în conflict de interese, reducând doar pedeapsa de la şase luni la o lună.

„Reducerea perioadei de sancţionare la o lună nu face ca textul astfel adoptat să fie constituţional, pentru că împiedicarea neconstituţională a exercitării mandatului există indiferent dacă această perioadă este de şase luni sau de o lună“, se menţiona în noua sesizare depusă de PDL.

Mai mult, PDL susţinea în sesizare că Parlamentul nu a pus de acord textul Statutului cu decizia Curţii Constituţionale, încălcând astfel prevederi exprese ale Constituţiei.

PDL mai arăta că unele dispoziţii din ultima formă a Statutului parlamentarilor, adoptată în 20 martie de Parlament, au fost introduse după ce Curtea a stabilit că acestea sunt neconstituţionale, referirea fiind făcută cu privire la menţionea abrogării oricăror prevederi legislative contrare textului proiectului de lege.

PDL susţinea totodată că implicaţiile aplicării unei astfel de prevederi nu pot fi cunoscute în acest moment pentru că organul consultativ de specialitate al Parlamentului, respectiv Consiliul Legislativ, nu a fost consultat iniţial, ci ulterior. În acest sens, PDL aprecia că introducerea prevederii în cauză depăşeşte limitele cererii de reexaminare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite