Video Situația politică din România, motiv de dispută în Parlamentul European. Ce și-au reproșat liderul PPE și șefa socialiștilor
0Preşedintele grupului Partidului Popular European, Manfred Weber, a tras miercuri un semnal de alarmă în plenul Parlamentului European privind situaţia din România, referindu-se la moţiunea de cenzură comună PSD-AUR, şi întrebând-o direct pe lidera grupului S&D, Iratxe Perez Garcia, cum s-a ajuns aici.

"Anul trecut poporul român a votat pentru a-şi alege preşedintele şi am fost fericit că în final candidatul AUR nu a devenit preşedintele României, că forţele pro-europene au luptat şi au câştigat. Şi a fost o luptă importantă în România. PPE şi socialiştii au avut împreună mandatul de a reforma România, de a face paşii necesari împreună, cu bornele prezentate de Comisie", a declarat Manfred Weber la dezbaterea privind situaţia din Orientul Mijlociu şi impactul ei asupra preţurilor la energie în Europa, scrie Agerpres.
"Ieri (marţi - n.r.) socialiştii şi partidul AUR împreună au prezentat o moţiune de cenzură împotriva unui guvern stabil proeuropean. Iratxe (Garcia Perez), mă întreb de ce, care este fundalul acestui lucru? Care este raţionamentul pentru a pune sub semnul întrebării acest guvern, împreună cu AUR?", a întrebat-o direct Weber pe lidera socialiştilor.
"Vreau doar să spun că, dacă PPE ar face la fel împotriva unui premier socialist, să pună sub semnul întrebării un premier socialist împreună cu un partid populist de dreapta, am avea mii de iniţiative în PE. Dar nu este stilul meu de a face lucrurile. Eu doar pun întrebarea şi probabil socialiştii vor clarifica dacă vor să continue cooperarea cu AUR pe viitor", a mai spus Weber, care a abordat de mai multe ori în ultimele zile criza politică din România.
Lidera grupului S&D i-a răspuns lui Weber, dar nu a pronunţat numele României.
"Domnule Weber, dacă daţi lecţii, fiţi sigur că sunt cele corecte. Vreau să spun că Partidul Popular din Spania încheie înţelegeri cu partidul de extremă dreapta, plecând de la un singur principiu, cel al priorităţii naţionale. Dacă daţi lecţii, fiţi sigur că le daţi pe cele corecte", a mai spus Iratxe Perez Garcia.
Liderul grupului socialist din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, a apărat, marți, decizia PSD de a ieși de la guvernare, explicând că aceasta a venit după ce propunerile social-democraților nu au fost acceptate și în urma unui vot intern aproape unanim.























































