Sindicatul Polițiștilor, reacție dură după ce Cătălin Predoiu a fost premiat în SUA: „Este imaginea perfectă a schizofreniei politice"
0Sindicatul Polițiștilor „Diamantul” a reacționat după ce vicepremierul Cătălin Predoiu a fost premiat în SUA pentru serviciul public, acuzându-l că, sub comanda lui, „dialogul social a fost înlocuit cu represalii de tip sovietic”.

„Pe 13 decembrie 2025, la mii de kilometri distanță de realitatea cruntă a țării pe care o administrează, vicepremierul Cătălin Predoiu primea, sub luminile rampei de la Hotelul Willard InterContinental, distincția «International Public Service Award». Fostul ambasador SUA, Mark Gitenstein, rostea o frază care astăzi sună a condamnare cinică pentru românul de rând: «România are nevoie de zece oameni precum Cătălin Predoiu»”, a scris sindicatul Polițiștilor.
Sindicatul a susținut totodată că „dacă România ar avea zece oameni ca Predoiu, probabil că nu ar mai rămâne nimeni să stingă lumina”.
„În timp ce partenerii strategici – prin intermediul unui ONG – îi lustruiau imaginea de «reformator”, în Piața Victoriei mii de oameni cereau demisia arhitectului care a desenat «Justiția Capturată», iar în cazarnele poliției, profesioniștii sunt executați sumar pentru delict de opinie. Contrastul dintre «serviciul public exemplar» premiat de Unchiul SAM – ce pare să fi pus trotil la temelia templului democrației mondiale – și haosul toxic patronat de Predoiu la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reprezintă o disonanță extrem de stridentă”, se mai arată în text.
Aceștia l-au acuzat pe actualul viceprim-ministru că, prin Ordinul M.A.I. nr. II/2079 din 17.10.2023, „Predoiu și-a delegat aproape toate atribuțiile esențiale către secretari de stat și secretarul general”.
„Sub comanda lui Predoiu, dialogul social a fost înlocuit cu represalii de tip sovietic. Este primul ministru în mandatul căruia s-a declanșat o vânătoare sistematică a liderilor de sindicat”, a mai scris sindicatul.
Reacția vine după ce viceprim-ministrul României, Cătălin Predoiu, a fost distins cu International Public Service Award la Gala Alianţa 2025, desfăşurată vineri la Willard InterContinental Hotel din Washington, D.C.























































