Romania-i ca Ciadul | adevarul.ro

Romania-i ca Ciadul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Caravana Constitutiei a intrat in Ardeal

Dupa intalnirea de la Universitatea "Constantin Brancoveanu", din Pitesti, atat ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar, cat si consilierul prezidential Mihai Constantinescu si senatorul Antonie Iorgovan au receptat favorabil semnalele din ziarul Adevarul de a-si modela limbajul in functie de auditoriu. Asa s-a intamplat la Ramnicu Valcea, unde Caravana Constitutiei a poposit sambata oprindu-se la Universitatea "Spiru Haret". Dupa expunerile de aici in fata a circa 100 de persoane, in majoritate studenti, au urmat o conferinta de presa detailata si o dezbatere la un post de televiziune local. Mai mult chiar, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar, va introduce in proiectul de modificare a Constitutiei si propunerea de la Ramnicu Valcea de a aseza stema tarii pe drapelul Romaniei. Si aceasta, deoarece la aceasta data drapelul tarii, purtand cele trei culori, se aseamana intru totul cu drapelul statului Ciad. Toti membrii din Caravana Constitutiei au fost de acord sa se hotarasca dispunerea stemei pe drapel, pentru a crea o distinctie si o personalizare aparte printre simbolurile celorlalte state ale lumii. De la Ramnicu Valcea, Caravana Constitutiei s-a deplasat la Sibiu si urmeaza alte intalniri in judetele Brasov, Prahova, Dambovita, Harghita, Covasna etc.

Top articole

Partenerii noștri