Rareș Bogdan, reacție în cazul Olandei: România nu trebuie să mai accepte nicio palmă de la statele europene

0
Publicat:

Liderul eurodeputaților PNL susține că în acest moment Olanda contrazice Parlamentul European, care recent a votat cu susținere largă aderarea României la Schengen, inclusiv cu voturi ale unor euroaleși olandezi.

Rareș Bogdan cere accelerarea negocierilor FOTO Mediafax
Rareș Bogdan cere accelerarea negocierilor FOTO Mediafax

Este o palmă pe care România o primește și nu mai trebuie să accepte să primească această palmă dată, pentru că de 32 de ani tot primim palme. În momentul acesta, Parlamentul de la Haga este în totală opoziție cu Parlamentul European, unde 86% din totalul membrilor Parlamentului European - reprezentanții a 500 de milioane de cetățeni europeni - au hotărât că România este pregătită cu cea mai largă majoritate a unei rezoluții adoptate vreodată în Parlamentul European pentru România în 15 ani”, a precizat Rareș Bogdan, într-o intervenție la DIGI24.

Prim-vicepreședintele PNL susține că diplomația română trebuie să suplimenteze eforturile diplomatice pentru a negocia cu olandezii. „În momentul acesta, întreaga diplomație românească trebuie să ceară în continuare, reprezentanții Ministerului de Interne, ai Justiției, ai Ministerului de Externe, ai Reprezentanței României la Bruxelles și ai tuturor ambasadelor să ceară președinției cehe (n.r. - a Consiliului UE) ca în decembrie, pe 8, să aibă loc un vot în JAI cu privire la România și Bulgaria, pentru a ști după acest vot cum vom acționa în relația cu Olanda. Până în momentul respectiv, trebuie să încercăm să convingem - diplomație și iar diplomație. Am stat suficient în genunchi, trebuie să explicăm în picioare, dar cu calm, cu argumentele la noi că momentul pentru România este unul extrem de important și nu acceptăm ca de data asta accesul României în Schengen să fie refuzat pentru că, în caz contrar, România își rezervă dreptul să acționeze complet diferit față de cum a acționat până acum”, a completat Rareș Bogdan.

Liberalul a făcut apel și către firmele românești care lucrează cu olandezi să pună presiune pe această țară, un important partener comercial.

Reacții și mai dure

Mult mai virulent a reacționat liberalul Robert Sighiartău, vicepreședintele formațiunii responsabil de politica externă. „E o bătaie de joc la adresa țării noastre. Cred că va trebui să începem să vorbim mai mult despre corupția din Olanda. Despre traficul de carne vie, despre portul Rotterdam și mafia de acolo, despre cum se vând droguri de mare risc pe la colțurile strădulețelor din Amsterdam”, a punctat Sighiartău, alături de tagul „nusuntemslugi”.

Și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost foarte critic la adresa rezoluției adoptate de Parlamentul olandez. „Eu nu voi accepta ca niciun stat european să stea în calea progresului României, mai ales într-un moment în care România și noi românii ne-am făcut datoria până la capăt și într-un mod exemplar și față de criza energetică și față de război și față de gestionarea întregii situații din Ucraina ca un stat european. Cu toate că îndeplinim toate cerințele tehnice de a intra în spațiul Schenghen cineva dintr-un interes politic să se opună intrării României, această nedreptate nu trebuie să se întâmple din nou”, a afirmat președintele PSD, la Târgu-Jiu.

Un mesaj dur a avut și secretarul general al PSD, Paul Stănescu, care a precizat că Olanda subminează solidaritatea europeană.  „În fiecare zi în care România nu este în Schengen, Olanda subminează ideea solidarității europene. România are poziții proeuropene clare și nu este lăsată să intre în Schengen, în timp ce alte țări membre au probleme destul de grave cu statul de drept. Mai mult, sunt state europene care nu sunt în Uniunea Europeană, dar au acces la libertatea de circulație. Pentru România, în acest moment, când a făcut toate eforturile tehnice și politice necesare, este o problemă de demnitate națională”, subliniază liderul social-democrat.   

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri